După succesul zdrobitor, neînţeles chiar de toată lumea, cu „Stăpânul inelelor”, neozeelandezul Peter Jackson trebuia neapărat să găsească un subiect cu care să stârnească suficientă curiozitate cât să aducă lumea în cinematografe, nu doar ca să facă nişte comparaţii nesuferite la adresa lui. Atâtea Oscaruri, BAFTA şi Globuri de Aur nu pot stârni decât invidie. Prin urmare, după glorioasa trilogie, a mai trecut printr-un remake a lui „King Kong”, filmat în parte chiar la teatrul din Auckland, dar n-a luat faţa decât cu efectele speciale. Între timp, l-a convins pe Steven Spielberg să fie producător executiv şi a ecranizat romanul lui Alice Sebold, dar ar fi avut, în principiu, toate şansele să fie o mare izbândă. Din păcate, realizatorul de la capătul pământului nu pare la fel de în largul său atunci când trebuie să dirijeze nişte personaje din lumea reală şi nu doar monstruleţi.
Singura care face faţă cu brio este Susan Sarandon, ceilalţi fiind doar extrem de oarecare, iar Stanley Tucci, cu toată nominalizarea, s-a văzut de la ceremonia Premiilor Academiei Americane că este uşor jenat de personajul criminalului feroce. Adolescenta căreia îi iau zilele este şi naratoarea acestui scenariu, care lasă mult de dorit. Numele său este Saoirse Ronan şi probabil că încă n-aţi uitat-o din rolul fetiţei care distruge destine în „Remuşcarea” /„Attonement”. Copila clorotică se numeşte acum, ca personaj, Susie Salmon/Somon, este îndrăgostită de un coleg de şcoală bruneţel şi cu mult şarm, numai că în drum spre casă, în timp ce traversează un câmp sinistru, e pândită de un dement, care o ucide. Nu ştim cum, dar fiind o moarte atât de violentă ea rămâne prinsă între lumi, de unde poate urmări ce se întâmplă pe pământ până ce va fi răzbunată. Ceea ce reuşeşte Jackson este să creeze o atmosferă cumplit de apăsătoare, în care simţi că parcă te sufoci, dar şi că ai vrea să scapi din sală cât mai curând. Părinţii victimei sunt interpretaţi de Rachel Weisz şi Mark Wahlberg. Rachel Weisz s-a născut la 7 martie 1970, la Londra, şi o cheamă şi Hannah şi e de origine austro-ungară, dar se consideră evreică, după tată şi pe jumătate italiancă după mamă. Aţi văzut-o de curând în „Agora”, dar a filmat şi în România în „Fraţii Bloom”, la Peleş, şi a câştigat un Oscar pentru rol secundar în „The Constant Gardener”/ „Prietenie absolută” al lui Fernando Meirelles, a înduioşat în „Fântâna” şi a strălucit în „The Shape of Things” care se joacă şi la noi, la teatru, tot sub titlu englezesc. Publicul românesc a descoperit-o în „Mumia” şi a rămas încântat de ea în „Totul despre băieţi”, unde îi dădea replica lui Hugh Grant. Mark Robert Michael Wahlberg s-a născut la 5 iunie 1971, lângă Boston, într-o familie cu nouă copii, de origine suedezo-irlandezo-franco-canadiană şi pe lângă actor este şi rapper, dar şi producător de film şi televiziune. Cel mai cunoscut este pentru rolul din „The Departed”/ „Cârtiţa” iar în TV, pentru „Encourage” ca producător executiv. Ceea ce poate că se ştie mai puţin despre el este că a fost şi manechin pentru Calvin Klein, în reclamele pentru lenjerie intimă. Apropo de modă, cu siguranţă, căciuliţa fetiţei va fi un must pentru fetele tinere, în cazul în care n-o să le sperie ideea că aşa şi-ar putea găsi sfârşitul. Descrierea lumii de dincolo din care nu lipseşte un far, dar şi culorii foarte vii, te gândeşti la filmul cu Robin Williams „O iubire fără sfârşit”, din 1998. Nu pricep de ce uneori creatorii de imagini cred că publicul n-are memorie. „What Dreams May Come” a fost întruchiparea Lumii de Apoi, pornind de la nişte tablouri celebre şi efecte speciale, încununate cu un Oscar. Deşi probabil că cea mai reuşită variantă rămâne „Drumul spre stele” / „A Matter of Life and Death”, din 1946.
Din raiul meu
Durata: 2h 12 min.
THE LOVELY BONES. Regia: Peter Jackson.
Cu: Saoirse Ronan, Susan Sarandon, Rachel Weisz, Stanley Tucci, Michael Imperioli, Mark Wahlberg.
Bucureşti (Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Starplex, Cityplex, Patria, Cinema City Cotroceni), Cluj (Cinema City, Odeon), Iaşi (Cinema City).