31.4 C
București
luni, 27 iulie 2026
AcasăSpecialCe mâncăm de Paşte

Ce mâncăm de Paşte

Reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor sfătuiesc cumpărătorii să nu achiziţioneze produse, mai ales pe cele alimentare, de la vânzători ambulanţi, deoarece riscă să-şi pună în pericol sănătatea. De asemenea, chiar dacă vă faceţi cumpărăturile din magazine, trebuie să fiţi atenţi la câteva aspecte: starea ambalajelor (să nu fie rupte, murdare), cantităţile nete declarate de producător, modul în care sunt prezentate informaţiile de pe etichete şi, nu în ultimul rând, afişarea preţului.
Miel, ouă, vopsea de ouă, vin, produse de patiserie – toate sunt produse care se vând foarte bine în această perioadă. Consumatorii ar trebui să respecte câteva sfaturi pentru a fi siguri că produsele cumpărate nu le vor pune în pericol sănătatea. „Siguranţa şi sănătatea pot fi protejate prin atenţia sporită acordată informaţiilor despre produs, locului de comercializare şi condiţiilor în care este vândut produsul respectiv. Produsele expuse spre vânzare pe trotuare, în portbagajele autoturismelor etc., chiar dacă sunt vândute la un preţ mai mic, reprezintă un risc pentru cumpărători”, a declarat Constantin Cerbulescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

O friptură bună de miel, un drob, un borş de miel se vor afla cu siguranţă pe masa dumneavoastră de Paşte. Carnea de miel trebuie cumpărată numai din măcelării, magazine alimentare sau locuri special amenajate în pieţe, unde se depozitează în spaţii care pot asigura temperaturi de refri-gerare de 0-4˚C. Pentru a fi sigur că nu vă riscaţi sănătatea, verificaţi modul în care se prezintă produsul: carnea trebuie să fie elastică, să nu aibă suprafaţa urât mirositoare sau lipicioasă.
Pentru a vă asigura că ouăle umplute sau cele vopsite nu vă vor provoca o toxiinfecţie alimentară din cauză că erau prea vechi, trebuie să vă asiguraţi la cumpărare că nu sunt expirate (verificaţi ştampila de pe ouă, dacă le achiziţionaţi la bucată) sau de pe ambalaje. În plus, în funcţie de câţi bani dispuneţi, puteţi cumpăra ouă ecologice (pe ştampilă este trecută cifra 0), care sunt cam de trei ori mai scumpe decât cele din categoria a treia, adică ouă provenite de la găini crescute în baterii. Dacă aţi verificat toate aceste aspecte şi totuşi, când aţi ajuns cu ouăle acasă, aţi constatat că, la spargere, albuşul era tulbure sau amestecat cu gălbenuşul, nu ar trebui să le consumaţi.
Următoarea acţiune după achiziţionarea ouălor este, evident, vopsirea lor. Chiar dacă vi se pare că este un lucru uşor de realizat (în această perioadă rafturile magazinelor sunt pline de pliculeţe în culori din ce în ce mai diverse), totuşi trebuie să fiţi atenţi de unde cumpăraţi vopseaua de ouă şi să vă asiguraţi că produsul nu este expirat.

Fără vin la PET
Ce-ar fi o masă de Paşte fără vinul potrivit? O parte din consumatori apelează la propria producţie de vin sau la cea a cunoscuţilor, însă majoritatea cumpără băutura din comerţ. Ca să nu vă treziţi cu dureri de cap a doua zi de Paşte, ar trebui să cumpăraţi vinul numai din locuri autorizate (nu vă lăsaţi ademeniţi de vânzătorii din jurul pieţelor care vă scot din portbagaj un vin „autentic” de Vrancea, nici dacă vă lasă să degustaţi produsul pentru a dovedi cât de natural este). La cumpărarea vinului, verificaţi etanşeitatea sticlei.

Peştele de a doua zi

Dacă aţi respectat aceste sfaturi şi aţi ajuns la a doua zi de Paşte, probabil preferaţi să mâncaţi ceva mai uşor de digerat, cum ar fi peştele. Şi cum majoritatea gospodinelor se pregătesc din timp, nici acest produs nu lipseşte de pe rafturile magazinelor. Un peşte care nu mai este proaspăt şi, cel mai probabil, este deja alterat îl recunoaşteţi după solzii care se desprind uşor, corpul acoperit cu mucus urât mirositor, branhii de culoare cenuşie sau brună.

Etichetele de pe ambalaje

Specialiştii vă sfătuiesc ca, la cumpărarea unui produs ambalat, să urmăriţi: denumirea produsului; numele şi adresa fabricantului sau ale ambalatorului/distribuitorului; data durabi-lităţii minimale etc.  

Important de ştiut

Nu cumpăraţi decât carne de miel care are ştampila sanitar- veterinară.

Nu alegeţi ouă care au coaja crăpată sau murdară, chiar dacă sunt vândute la un preţ mai mic.  

La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile –  poate prezenta un pericol pentru sănătate.

Vinul care prezintă depuneri pe fundul sticlei nu este indicat pentru consum.

Peştele proaspăt trebuie păstrat şi expus la comercializare în vase unde este parţial acoperit de gheaţă.

La produsele care se vând ambalate, elementele obligatorii de etichetare trebuie să fie redactate în limba română (fără a exclude prezentarea acestora şi în alte limbi). Informaţiile de pe etichetă vor fi înscrise lizibil, aşezate în mod vizibil şi nu vor fi acoperite sau separate prin alte indicaţii sau desene).

Valentina Grigore
Valentina Grigore
Valentina Grigore, sef departament Social
Cele mai citite

Protest la Uzina Mecanică Plopeni. Muncitorii se tem de disponibilizări și cer măsuri pentru protejarea locurilor de muncă

Protest spontan la Uzina Mecanică Plopeni, din județul Prahova, unde aproape 100 de muncitori au refuzat să înceapă activitatea după ce au aflat că...

Pașaportul românesc urcă în topul mondial al libertății de călătorie

Potrivit clasamentului, cetățenii români pot intra fără viză în 178 de state și teritorii din întreaga lumePașaportul românesc continuă să câștige teren în clasamentele...

Oana Țoiu: România discută cu Kazahstanul după reducerea livrărilor de petrol, în contextul problemelor de securitate din Marea Neagră

Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat că România poartă discuții cu autoritățile din Kazahstan după suspendarea temporară a livrărilor de petrol, subliniind că...
Ultima oră
Pe aceeași temă