30.1 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSpecialIncompetenţă de patrimoniu pe Aviatorilor

Incompetenţă de patrimoniu pe Aviatorilor

După o iarnă grea, cu zăpadă din belşug, şoselele României au cedat. La Bucureşti, spre exem-plu, reprezentanţii municipalităţii şi-au dat examenul vieţii la capitolul bâlbâială în explicaţii şi ineficienţă în acţiuni. În Capitală, una dintre cele mai oropsite artere este cea din zona Aviatorilor, pavată cu piatră cubică şi parte a patrimoniului naţional. În ultimele zile pavajul s-a ondulat atât de mult, încât transformă traversarea în supliciu pentru maşini şi pasa-geri. Situaţia trenează de mulţi ani şi e cu atât mai dramatică cu cât zona reprezintă o porţiune importantă din istoria Bucureştilor. Însă în timp ce alte capitale europene preţuiesc asemenea artere, Administraţia Străzilor nu a putut oferi pentru R.l. un răspuns concret cu privire la planurile pe care le are cu Bulevardul Aviatorilor. De-a lungul timpului, acesta a fost peticit de mai multe ori, dar totul s-a oprit aici. Unul dintre argumentele forte prin care autorităţile şi-au justificat neputinţa se referea la calitatea de monument a bulevardului. Specialiştii contestă asemenea justificări. Ştefan Bălici, lector la Catedra de Conservare-Restaurare la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, susţine că acesta e doar un pretext comod pentru autorităţi. Într-adevăr, orice intervenţie presupune avizarea prealabilă din partea unor comisii precum cea pentru monumente. „Statutul de monument istoric, de fapt, de zonă protejată,  pe care îl are zona din care face parte Bulevardul Aviatorilor impune o serie de proceduri administrative şi, sigur că da, nişte măsuri speciale de protejare a valorilor, dar asta nu exclude operaţiunile temeinice de reparaţie şi, evident, de întreţinere, făcute conform unor proceduri particulare şi cu un traseu de avizare”, conchide expertul consultat de R.l.

Cele mai citite

Marius Baciu surprinde după eliminarea FCSB! Declarațiile antrenorului au stârnit reacții

Marius Baciu s-a declarat dezamăgit de rezultatul cu FK Auda, dar a afirmat că este mulțumit de jocul prestat de FCSB.FCSB a fost eliminată...

RO-Alert în județul Tulcea după detectarea unor ținte aeriene lângă granița cu Ucraina

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că, în noaptea de 30 spre 31 iulie, sistemul de supraveghere radar a identificat un grup de ținte...

Letonii dezvăluie arma secretă din duelul cu FCSB! Declarațiile lui Mihai Stoica au ajuns pe pereții vestiarului

Fundașul lui FK Auda, Oskars Rubenis, a explicat cum declarațiile făcute de oficialii FCSB au fost folosite ca sursă de motivație înaintea dublei din...
Ultima oră
Pe aceeași temă