Tenorul kamikaze de la Inter

Atsushi are 46 de ani, este scund, vor­bește repede, râde adesea, ges­ticulează des. Este surprinzător prin tot ceea ce declară, dar și prin aproape tot ceea ce a trăit și făcut de când a venit în România, în 1988. A terminat secția de Canto la Tokyo și imediat a obținut o bursă în Italia. Birocrația care l-a împiedicat să obțină viza mai devreme de șase luni, dar și un profesor binevoitor care i-a spus: „Tu ești mai vagabond, iar în Italia sunt prea multe japoneze, îți vei pierde interesul pentru studii” l-au redirecționat către România. Aici ar fi putut urma, în liniște, Conservatorul.

„M-am bucurat când a murit Ceaușescu, eram liberi”

Onoghi nu știa unde l-a aruncat viața. „Nu știam că vin în comunism, aveam 24 de ani, nu aveam habar de România. Trebuia să mă aștepte cineva, dar nu era nimeni, doar întuneric pe aeroport. Primeam 500 de dolari din partea statului japonez, erau bani foarte buni. În vremea aia nu contau atât banii, orice se rezolva cu un pachet de Kent sau cafea, iar eu aveam acces la produsele astea având dolari.” După o săptămână în România și după ce a primit o cameră în căminele Facultății de Muzică, a mers la ambasadă, unde a fost avertizat să nu bârfească ceva de Ceaușescu sau de România. „Am avut un șoc când am venit la voi. La voi politicienii sunt foarte tari, la noi poporul e foar­te tare”, zice omul. A descoperit lucruri pozitive acolo unde românii vedeau doar umilință. „Am stat la coadă în vremea lui Ceaușescu, iar spiritul de solidaritate apare și în Japonia. Este chiar foarte asemănător și se vede atunci când se lansează un joc pe calculator, de exemplu. Acolo mai găsești o comunicare umană, răbdare. „

Apoi, ca tot românul care se respectă, a fost revoluționar, a participat la mitingul lui Ceaușescu și a fost la baricada de la Inter.  „Mamă ce m-am bucurat când am auzit că suntem liberi. Atunci am crezut și eu că trebuia să îl împuște pe Ceaușescu, eram fericit că s-a terminat, acum dacă mă gândesc nu a fost un gest atât de bun.”

„Adi Minune cântă din suflet”

Între 1994 și 1998 a cântat la O­pera Română. Apoi, din motive personale, a preferat să cânte doar la anumite evenimente. Ca să poată supraviețui, primea bani de la rudele din Japonia, deși comunicarea cu acestea poate părea, văzută din România, una mai ciudată. „Familia o sun doar cu ocazia unor zile de naștere, Paște, Revelion, le mai trimit felicitări. Așa e obiceiul, dacă dau un telefon, se gândesc că poate vreau bani sau ceva nu e bine, nu sunt sănătos”, explică japonezul. Care a avut o premoniție precum Brucan în zilele de după ’90. „Mie mi-a plăcut mâncarea voastră. Eu aveam 60 de kile și în scurt timp am făcut 85. Ce mâncam? Carne. Mâncam roșii românești, andive iarna și ceea ce le plăcea și japonezilor care veneau aici – ardei gras din piață. Acum am renunțat din cauză că toate se importă. Eu știam că aici se va ajunge încă de acum 20 de ani, pentru că și în Japonia s-a întâmplat același lucru.”

Altfel, Atsushi ascultă muzică, se uită la televizor, face politică și este microbist. Îi place hip-hopul, dar îi plac și manelele. „Adi Minune e preferatul meu, pentru că e inteligent, se vede că pune suflet în muzică, îmi place Maria Tănase, muzica populară.”

Nu înțelege de ce cântăreții fără voce nu apelează mereu la playback și spune că a ajuns să se uite doar la filmele de pe TVR 1. Pe celelalte posturi e prea multă reclamă și nu mai are răbdare. Evită orice emisiune de știri, pentru că „sunt foarte agresive și manipulează”.

Japonezul kamikaze al presei românești

De curând, a devenit emblema băieților de la „noul Cațavencu” – revista Kamikaze, lansată în această săptămână. Videoclipul de promovare îl are ca protagonist și poate fi vizionat pe www.kamikazeonline.ro. „După ce am găsit numele de Kamikaze pentru revistă – care este, de fapt, un concept în sine -, a trebuit să ne gândim la un spot publicitar. Ne-am dat seama că aveam nevoie de un japonez pursânge. Când l-am întâlnit pe domnul Atsushi, am știut că este un om extraordinar, haios și musai trebuie să îl folosim și pe viitor  în campanile noastre, la evenimente speciale. L-am trecut în caseta redacțională și, probabil, el va răspunde la telefonul cititorului. Este un prieten foarte apropiat chiar dacă ne cunoaștem de puțin timp”, ne-a explicat Alexandru Căutiș.

Atsushi face politică, deși nu votează pentru că nu a dobândit cetățenia. „La alegeri am ținut cu domnul Băsescu, pentru că am rude și prieteni la Saichiu, lângă Tulcea, iar aici primarul e de la PDL. Dacă nu ieșea Băsescu, primarul nu mai primea bani”, își explică râzând opțiunile.

Și găsește anomaliile din politica de la noi: „La voi e invers, poporului îi e frică de autorități. În Japonia, statului îi e frică de popor. Dacă statul nu face bine, poporul îl schimbă. În Japonia politica e dictată de economie, la voi economia e făcută de politică”.

Dacă ar supraviețui Japonia cu olteni? Da

Se declară oltean pentru că „oltenii sunt deosebiți, iar ardelenii sunt mai calmi și înceți”. Apoi își exprimă dilemele: „De douăzeci de ani mă întreb, dacă s-ar duce în Japonia, cine s-ar descurca mai bine, moldovenii, oltenii sau ardelenii? Nu știu. Dar dacă ar fi trăit aceeași istorie ca țara mea, atunci oltenii ar fi fost ca japonezii, pentru că altfel nu ar fi putut supraviețui. Dacă mutăm cu forța japonezii în România, se schimbau unele lucruri – curățenia, șoselele, poate se făcea metroul către Otopeni, se schimba mentalitatea”.

Și-a luat o soție româncă, s-a botezat creștin în biserică. A mai primit două nume: George și Anton. Mărturisește că a fost nevoit să se documenteze serios despre istoria Japoniei, pentru că românii o cunoșteau mai bine ca el. „Au citit Shogun și alte cărți despre samurai, sunt foarte intelectuali, mai ales în timpul lui Ceaușescu.”

Anton Onoghi se uită la fotbal și îl respectă foarte mult pe Gică Popescu. Spune că s-a uitat prea repede ce goluri importante a dat Mutu și că scandalul cu dopajul a durat prea mult.

Ține cu Craiova și Steaua, dar îi plac și câțiva dinamoviști. Pentru jocul Steaua-Dinamo (disputat ieri seară n. redacției) nu are nici un pronostic. Dar parcă ar înclina spre „militari”, din moment ce îl consideră pe Becali sincer și direct.   

Ghid turistic pentru japonezi

„Eu sunt și ghid turistic pentru japonezi. Avem un traseu care cuprinde Casa Poporului, Peleșul, câteva mânăstiri, Biserica Neagră din Brașov, Branul. Acum vin foarte puțin din cauza mediatizării  gripei aviare. Ei sunt foarte sensibili la asta. Știu de Ceaușescu, de Nadia, pe care o adoră, și puțin de Dracula. Când m-am dus în Japonia, am intrat la un centru de informații care se oferă gratis. O domnișoară mi-a oferit explicații și indicații timp de o oră și eu i-am lăsat 10 dolari. Femeia nu a văzut asta inițial. După ce m-am depărtat și a văzut banii, a început să strige după mine: «Clientul, clientul», să îmi dea banii. Normal că am dat șpagă în România, aici am învățat treaba asta. Șpaga e foarte bună pentru că se rezolvă un lucru.”