7.4 C
București
vineri, 18 octombrie 2024
AcasăInternaționalSport la curtea eroului Mandela

Sport la curtea eroului Mandela

Cu totii l-am văzut măcar o dată pe Nelson Mandela la stiri si cu sigurantă că eleganta sa ne-a impresionat. Câte ceva despre viata lui se cunostea în toate colturile lumii, dar Clint Eastwood a stiut să adune toate aceste date de personaj înnăscut si să le transforme într-un film extrem de intens si de tensionat, care cu sigurantă va mai aduce chiar si în perioadă de criză (ce-i drept spre sfârsit pentru unii) călători în Africa de Sud, dar si microbisti pentru rugby, un sport în care inclusiv românii, în ultima vreme, se descurcă onorabil. De neuitat rămâne replica: „Fotbalul e un sport pentru domni, jucat de huligani, iar rugby-ul, invers. Întâlnirea ese­n­tială are loc între două echipe total inegale, pentru că Africa de Sud „se bătea” cu celebrisimii neozeelandezi. François Pienaar este Matt Damon, făcut mai blond ca niciodată, ca să contrasteze cu populatia de culoare si problemele răscunoscute ale Apartheidului. El este căpitanul echipei si vine dintr-o familie cu destul de multe prejudecăti rasiale. Actorul a urmat un foarte sever antrenament ca să facă fată rolului pentru care nu avea chiar fizicul ideal. Concluzia este că: talentul si multă străduintă compensează alte neajunsuri. Pentru tatăl său din film s-a dorit ini­­tial un actor britanic si în ultimul moment s-a ales unul mai putin cunoscut, dar sud-afri­can. În schimb, impecabila secretară a sefului sta­tului, Brenda, e interpretată de englezoaica Adjoa Andoh, actrită de teatru, radio si televi­ziune, care cu această ocazie si-a făcut debutul hollywoodian. E de notat faptul că nu s-a încercat transformarea lui Mandela într-un supraom, cu familia sa având o relatie destul de încordată, de exemplu. În film apare mai ales fiica sa, Mary, interpretată de Laleti Khumalo din „Rwanda hotel „.

Presedintele Madiba, cum îi spun ai lui, a fost ales după ani multi de puscărie. Votul a presupus stat la coadă ore în sir, ca mai târziu apoi în cazul americanului Obama. Mandela este de o politete impecabilă, de o blândete iesită din comun si de o întelepciune pe care si-ar dori-o orice popor pentru conducătorul său. Nimeni altul n-ar fi putut interpreta mai bine acest lider real decât Morgan Freeman, care atinge perfectiunea carierei sale deja strălucite. Acum peste o jumătate de secol, când a apărut Sidney Poitier, publicul s-a gândit că mai bine nu se poate. Morgan Freeman a demonstrat contrariul. Extrem de impresionantă este scena în care Nelson Mandela merge să-si sustină cauza în fata Natiunilor Unite, acel loc care a fascinat multi cineasti de la Hitchcock cu „La Nord în Nord-Vest” cu Cary Grant la „Sarada” lui Staley Donen cu Audrey Hepburn si până în zilele noastre, la „Interpreta” lui Sydney Pollack cu Nicole Kidman.
Scenariul lui Anthony Peckham a pornit de la cartea lui John Carlin „Playing the Enemy: Nelson Mandela and the Game That Changed a Nation”. Fascinantă era inclusiv componenta echipei de rugby în care toti erau albi, mai putin un unic jucător de culoare, pe care, la final, toată lumea îl va adula, de unde majoritarii urau acest sport care părea doar pentru privilegiati. Inteligenta colosală a sefului statului a constat si în faptul că i-a obligat pe sportivi să-i învete pe copiii natiunii tainele acestui complicat joc, din care, cu această ocazie, am mai învătat si noi, profanii, câteva reguli esentiale.
Regretul rămâne faptul că povestea se încheie în 1995 si parcă ai vrea să stii si ce se întâmplă după. Poate că succesul, sperăm inclusiv de casă, al lui „Invictus” să-l determine pe octogenarul (precum Sergiu Nicolaescu al nostru) Clint Eastwood să ducă scenariul mai departe.

NEÎNFRÂNT
Durata: 2h 12 min.
INVICTUS. Biografic, SUA, 2009. Regia: Clint Eastwood. Cu: Morgan Freeman, Matt Damon, Tony Kgoroge, Patrick Mofokeng, Matt Stern, Julian Lewis Jones, Adjoa Andoh.
Bucuresti (Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Starplex, Cityplex, Patria, Cinema City Cotroceni), Cluj (Cinema City, Odeon), Iasi (Cinema City).

Cele mai citite

Donald Trump îl atacă pe Zelenski: Nu ar fi trebuit niciodată să lase să înceapă acest război

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cărui ţară a fost invadată de Rusia la 24 februarie 2022, "nu ar fi trebuit niciodată să lase să...

Consilier județean din Gorj, săltat de mascați și dus la audieri

În cartierul Obreja din Târgu Jiu, joi dimineața, polițiști de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate și jandarmi din Brigada Specială de Intervenție...

Netanyahu spune că pacea este mai aproape după uciderea lui Yahya Sinwar, liderul Hamas

Moartea liderului mişcării palestiniene Hamas, Yahya Sinwar, oferă şansa păcii în Orientul Mijlociu, a declarat joi seară premierul israelian Benjamin Netanyahu, potrivit Pro Tv. El...
Ultima oră
Pe aceeași temă