Daca in decursul celor doua decenii de activitate politica postdecembrista Ion Iliescu a intentionat, candva, sa construiasca un vehicul politic viguros pentru ideile sale de stanga, atunci sampania sorbita cu ocazia zilei sale de nastere va fi avut, indubitabil, un gust acru-amar. Pentru ca PSD se prezinta intr-o stare jalnica: parlamentarii ii pleaca pe capete, in timp ce noul lider de partid va avea, cu mare probabilitate, la fel de putina priza la muncitorime si electoratul rural precum predecesorul sau. In curand, tot ce va mai ramane dintr-un partid odinioara extrem de bine implantat in stat vor fi niste fiefuri locale, controlate de baroni cupizi pentru care apartenenta la PSD a ajuns de mult doar o legatura de convenienta.
Deocamdata, nu s-ar zice ca Ion Iliescu este consternat de durere sau frustrare la vazul halului in care a ajuns PSD. Cu ocazia recentului congres, care a adus mai mult a confruntare dintre gasti de strada decat a for al unui partid puternic, decis sa isi stabileasca directia si dezideratele, Iliescu s-a prezentat grozav de satisfacut de sine. Le-a atras atentia delegatilor deja demoralizati ca este nici mai mult, nici mai putin decat un "brand" – importanta sa fiind, cu alte cuvinte, una aparte, detasata de partid. Ce a preferat sa treaca sub tacere este ca si-a dorit acest "brand", creandu-si deliberat o imagine care a eclipsat-o pe cea a PSD. Iliescu insusi a cautat sa mentina partidul slab si fragmentat pentru a se putea bucura de o lunga toamna politica. A uneltit impotriva unor personaje mai tinere ca Petre Roman si Adrian Nastase, desi orice fondator responsabil al unui partid capabil sa se mentina ani buni la putere ar fi avut intelepciunea sa-si trateze locotenentii ca pe niste parteneri, si nu ca pe niste rivali. A incurajat strategia disperata a lui Mircea Geoana de transformare a formatiunii intr-un instrument al cabalei lasat pe mana unor sforari ca Viorel Hrebenciuc sau parveniti de filiala ca Marian Vanghelie.
Dar pesedistii se pot consola dintr-un punct de vedere: nu doar ei, ci intreaga natiune a avut parte de astfel de tratamente din partea acestui personaj cu un aer seducator de parintesc. Iliescu a sabotat firavele eforturi de regenerare ale statului dupa decenii de dictatura, avand grija ca toate institutiile care ar fi putut contribui la redresarea tarii sa aiba, din start, carente majore. Agricultura a ramas semicolectivizata. Industria a avut parte de un management prejudicios, ca sa nu spun de hotie ca in codru. Parlamentul a fost nasit bicameral, ambele Camere primind puteri mai mult sau mai putin similare, astfel incat isi pot da sah-mat ori de cate ori se impune. Sistemul bancar a incaput initial pe mana unor pungasi proveniti din vechile structuri – recte persoanele cele mai nimerite pentru intemeierea unui capitalism bazat pe specula, si nu pe productia necesara pietei interne. Iar sistemul judiciar a ramas sub papucul lui Iliescu pana la plecarea sa de la Cotroceni. Ca atare, nici unul dintre cei care au prejudiciat tara sub privirile sale ingaduitoare nu s-a vazut vreodata pus in situatia de a se teme ca va ajunge sa raspunda in fata legii pentru faptele sale.
Mai mult ca oricarui alt personaj postdecembrist, lui Ion Iliescu ii revine responsabilitatea pentru calitatea deplorabila a majoritatii celor care au guvernat tara in ultimii 20 de ani. Coruptia endemica, marginalizarea economica, debilitatea sistemului administrativ, venalitatea politicienilor sunt mosteniri pe care romanii i le datoreaza in mare parte. A fost arhitectul-sef al structurilor postcomuniste care au esuat in a transforma tara intr-una sesizant mai avansata decat cea din 1989. Traian Basescu si succesorii acestuia la Cotroceni vor avea de muncit din greu pentru a recladi statul ? iar daca nu o vor face, atunci vor intra in istorie doar pe post de simpli ingrijitori ai sistemului faurit de Iliescu. Este greu de apreciat caruia dintre cei doi "titani" rosii, Ceausescu si Iliescu, ii revine vina mai mare pentru a fi impiedicat dezvoltarea tarii pe masura potentialului ei. Este insa o intrebare pe care patriarhul postcomunismului romanesc ar trebui sa si-o puna – acum ca tot a ajuns la venerabila varsta de 80 de ani. Ceausescu a lasat milioane de oameni infometati, dar si insetati de libertate si schimbare.
De schimbare nu au avut parte nici dupa 1989, astfel ca toti care si-au dorit-o cu
adevarat fie au plecat de mult incotro au apucat, fie s-au prabusit, intr-un final, epuizati in fotoliile lor din fata micilor ecrane. Ion Iliescu a conceput un deluzoriu si totodata sinistru labirint al puterii care ni se prezinta astazi mult mai intortocheat si statornicit decat cel creat de regimul artificial al lui Ceausescu. Mostenirea lui Iliescu consta din doua decenii de stagnare… de care Romania nu pare a avea sanse sa scape prea curand.
