» Datoriile istorice acumulate de guverne plus nota de plata a actualelor programe de stimulare pot fi acoperite fie prin economii draconice si cresteri de impozite, fie prin tiparirea de bani "noi" care sa dilueze valoarea celor "vechi", imprumutati. Daca ati fi partid (coalitie) aflat la putere sau pregatindu-se de guvernare, ce solutie ati alege?
In septembrie 2000, datoria publica a SUA reprezenta 5,6 trilioane dolari. Acum a depasit 12 trilioane, o dublare in mai putin de 10 ani, in conditiile in care veniturile populatiei si numarul de noi locuri de munca au fost mai degraba in stagnare. Din nefericire, datoria Statelor se suprapune unei datorii in crestere, acumulata de gospodariile populatiei, pe fondul unor bule imobiliare aparute in lumea occidentala in aceeasi perioada. Dezmatul creditului ieftin s-a intins cu repeziciune mai peste tot pe glob, ridicand un imens semn de intrebare pentru viitor: cum isi vor plati datoriile guvernele, corporatiile, oamenii de rand? Combinatia datorii mari-somaj ridicat nu este linistitoare, orice s-ar spune. Solutiile care apar la orizont nu sunt foarte numeroase. De fapt, sunt doar doua:
1. Austeritate spartana, majorari de taxe si impozite
In conditiile in care sectorul privat a dat semnalul ajustarilor prin reduceri de cheltuieli si concedieri masive, austeritatea guvernamentala ar presupune concedieri in sectorul public (inclusiv in zonele in care s-a oplosit clientela politica), reduceri de salarii, de subventii si alocatii pentru categoriile defavorizate, pensii mai mici etc. Va dati seama ca nici un partid nu va supravietui cu un procentaj decent dintr-o astfel de "agresare" a electoratului, mai ales ca nu ar fi vorba de o terapie de soc, ci de un program asumat pe termen lung. In plus, discursul populist poate aduce la putere in legislatura urmatoare partide ale caror masuri pot anula eforturile si politicile predecesorilor indepartati de la putere.
2. Erodarea valorii vechilor imprumuturi
Va amintiti ce fericire era la mijlocul anilor ’90 printre posesorii de apartamente luate prin credit, de la CEC, cu dobanda fixa, chiar inainte de Revolutie? Cu un sac de paine achitai valoarea ultimelor rate la casa. Ar fi destul de comod pentru guverne sa imite schema, mai ales ca multe bonduri au dobanda fixa, si nu un randament indexat la inflatie, nu? In conditiile in care "inghetarea" sectorului privat a devenit evidenta in ultimul an (somerii astia nu vor sa iasa si pace din recesiune si sa consume mai mult!), guvernele au trebuit sa mascheze prabusirea economiilor prin programe ample de stimulare (investitii in infrastructura, servicii publice, subventii acordate companiilor si consumatorilor etc.) deseori dupa urmatoarea schema: autoritatile emit obligatiuni guvernamentale, bancile centrale emit, la randul lor, bani din nimic, bani cu care cumpara respectivele obligatiuni (bonduri).
Un timp, banii proaspat tipariti ar putea ajuta la plata datoriilor istorice, determinand reducerea valorii acestora. Punctul slab apare in momentul in care investitorii observa ca anumite guverne sunt prea indatorate si nu mai doresc sa le imprumute decat cu pretul unor dobanzi din ce in ce mai mari; deficitul nu mai poate fi adancit si mai mult punand in functiune tiparnita pentru a nu determina un exod in masa al economiilor din banci. Trebuie subliniat ca cei mai vulnerabili sunt, in acest context, cei care au investit in obligatiuni ale guvernelor supraindatorate, acceptand o dobanda fixa pe termen lung (multe fonduri de pensii sunt in aceasta situatie).
Sa subliniem in final ca, pe fondul unui somaj ridicat si al unui grad mare de indatorare, care slabeste puterea de cumparare, inflatia va trebui sa muste totusi foarte discret in anii ce vin, pentru a se evita tulburarile sociale.
