Departe de a fi fost depasita, criza economica a intrat, la acest inceput de an, intr-o noua faza. In felul sau diplomatic de a se exprima, o spunea la Forumul Economic de la Davos si consilierul economic al lui Barack Obama, Larry Summers: "Revenirea (economiei) se vede in statistici, pe cand recesiunea – in realitatea de zi cu zi a oamenilor". In fond, acestui fapt i se datoreaza in mare masura si intalnirea "informala" dintre cei douazeci si sapte de sefi de stat si de guvern din Uniunea Europeana cu noul presedintele al Consiliului European, Herman Van Rompuy, de joi, 11 februarie, de la Bruxelles. Nu intamplator acesta a ales ca subiect al discutiei imbunatatirea supravegherii macroeconomice in UE (in special in zona euro), insa, in fond, in centrul discutiei va sta cazul Greciei.
Nu doar ca dificultatile bugetare pe care le cunoaste Grecia pun moneda euro si, implicit, economia europeana sub presiune, dar lipsa de incredere incepe sa ameninte si alte tari europene, precum Spania si Portugalia. Numai ca situatia nu se datoreaza doar proastei gestiuni economice, caci doar acum cateva zile presedintele care reglementeaza functionarea pietelor financiare in Franta, Jean-Pierre Jouyet, sustinea ca actuala faza a crizei se datoreaza fondurilor speculative, deja celebrele "hedge funds", care au atacat moneda euro pe pietele financiare. Iar la fel de celebrele agentii de rating au contribuit la aceasta situatie evaluand ca foarte riscanta, pe motiv de deficit si datorie publica mare, pozitia financiara a Greciei, dar si a Spaniei sau Portugaliei.
Dar cum s-a ajuns aici? Dejunul de lucru consacrat problemei Greciei va fi probabil mult prea scurt pentru a le permite liderilor europeni – care nu vor avea astfel nici timpul, dar cu siguranta nici dispozitia – sa discute despre cauzele profunde ale actualei crize. Pentru multi dintre acestia, discursul optimist si voluntarist care brodeaza in jurul temei crizei ca oportunitate ce poate duce la depasirea obstacolelor de parcurs este mai mult decat o simpla obligatie protocolara: e chiar un fel de credinta religioasa. Pentru acestia, modelul capitalismului de cazinou fondat pe premisa luptei pentru supravietuire a devenit, o data cu trecerea timpului, un fel de adevar absolut. Asa s-a si ajuns la situatia in care, astazi, aproape nimeni nu se mai indoieste de acest "fapt".
Si totusi, legea selectiei naturale care pare sa justifice aceasta perceptie a fost transformata si vulgarizata, sub impactul capitalismului american din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, de Herbert Spencer si nu are nici o fundamentare in darwinismul biologic. Oricum, e cel putin curios faptul ca oameni care se declara evlaviosi adopta fara nici o rezerva un model social si economic ce nu are vreo legatura cu caritatea crestina. Iar capitalismul de cazinou, beneficiind de sustinerea politica, le permite speculatorilor financiari sa loveasca fara scrupule statele, desi tocmai acestea au asigurat conditiile supravietuirii economice, prin interventiile lor rapide in momentul de apogeu al crizei, in toamna anului 2008.
Si daca aceasta criza nu e doar un simplu accident de parcurs? Unul dintre raspunsurile posibile la aceasta intrebare era oferit, inca de acum un deceniu, de cartea "Captive State. The Corporate Takeover of Britain" ("Statul captiv. Cum au preluat corporatiile Marea Britanie") a sociologului englez George Monbiot. Acesta punea in evidenta modul in care relatia de dependenta dintre politicieni si corporatiile multinationale reducea capacitatea statului de a reactiona. Statul devenise captivul grupurilor private. Iar grupurile private nu vad cu ochi buni cresterea rolului statului. Or, daca intarirea rolului statului, in primul rand a rolului sau reglementator, nu poate fi un obiectiv in sine, acesta s-a dovedit un instrument eficient in domolirea crizelor, mai ales in momentul lor de apogeu. Insa efectele pe termen mediu si lung ale crizei actuale, atat in plan social, cat si politic, nu vor putea fi stapanite decat daca va fi schimbata in profunzime actuala paradigma de analiza.
