Starul mediatico-filozofic al Frantei, Bernard-Henri Lévy (BHL, pentru initiati), a publicat recent o carte de calibru, din categoria "bibliografie obligatorie", intitulata "Despre razboi in filozofie". Unul dintre razboaiele declansate de BHL in carte este cu insusi Kant, pe care il acuza ca era o "facatura". In sprijinul sentintelor sale, BHL aduce concluziile la care a ajuns un alt filozof francez, Jean-Baptiste Botul, mai putin cunoscut. Problema este ca Jean-Baptiste Botul este o fictiune, un filozof inventat in intregime de jurnalistul Frédéric Pagès de la saptamanalul satiric "Le Canard Enchainé".
BHL si-a luat in serios propria legenda si a ajuns de rasul a ceea ce se cheama "rive gauche", boema culturala pariziana. In carte, Lévy se razboieste pe doua pagini cu Kant, despre care sustine ca era "complet nebun" si ca profesorul de la Königsberg a fost dovedit drept "o facatura abstracta, spirit pur al unei aparente pure". Acum, ca tot ce contine cuvantul "pur" trebuie sa aiba o legatura oarecare cu Kant, acest lucru este de la sine inteles, dar cum a ajuns BHL la aceste concluzii? Ei bine, le-a extras din seria de conferinte tinute de Jean-Baptiste Botul neokantienilor din Paraguay, o tara cunoscuta, de altfel, pentru sentimentul aparte al fiintei si predispusa deci la experiente metafizice de tot felul, inclusiv la "metafizica flascului", aparent una dintre ariile filozofice de forta ale lui Botul.
Botul – a carui scoala filozofica se numeste, natural, botulism – a devenit o autoritate in tot ce este kantian o data cu publicarea "Vietii sexuale a lui Immanuel Kant", o lucrare care, daca ar respecta toate constrangerile academice de validare factuala si de coroborare documentara, ar incapea, cu tot cu note si bibliografie, pe o pagina de brosura format mic, gen "Biblioteca pentru toti". Restul trebuie sa fie fictiune pentru ca, dincolo de afirmatia tare "Kant este notoriu prin absenta cvasitotala a oricarei vieti sexuale", orice altceva nu poate fi decat fictiune. Bernard-Henri Lévy n-a reusit sa sesizeze adevarul in aceasta multime de indicii pe care orice student in anul al doilea la facultatea de filozofie din Asuncion le-ar fi citit corect, dar n-a reusit sa citeasca nici macar articolul de pe Wikipedia unde scrie, negru pe alb, ca Botul este un personaj fictiv.
Raspunsul pe care l-a dat pentru a se justifica face toti banii: intr-un comunicat difuzat dupa demascarea farsei, BHL a tinut sa precizeze ca el nu isi face documentarea de pe Wikipedia, ci din carti serioase, si ca – fictiune sau nu – gandirea lui Botul/Pagès este foarte profunda si apropiata de a lui. Da, sigur!
Bernard-Henri Lévy s-a dovedit a fi un impostor intelectual, care nu se oboseste sa respecte regulile cercetarii academice, dar nu este singurul care cade victima unei farse.
In 1996, satul de poliloghia deconstructivista si stangista a intelectualilor postmodernisti americani, profesorul de fizica Alan Sokal a trimis revistei academice de "studii culturale" (un pseudonim pentru moda feministo-deconstructivisto-liberationista) "Social Text" un articol cu titlul "Transgresarea granitelor. Spre o Hermeneutica Transformativa a Gravitatiei Cuantice", in care pretinde ca gravitatia cuantica (o treaba foarte matematica si total neutra din punctul de vedere al valorilor) are "implicatii politice progresiste" si afirma ca, de vreme ce "realitatea fizica" este un "construct lingvistic si social", e nevoie de o "matematica a emanciparii" si de "o stiinta eliberatoare si postmoderna" pusa in slujba progresului politic.
Ce mai, carne pentru dintii titularilor catedrelor de studii culturale din departamentele de engleza ale universitatilor, care s-au si grabit sa salute contributia esentiala a articolului la o reforma sociala a stiintei etc. si tot asa, vreo doua saptamani, pana cand Sokal a publicat un alt articol, intr-o alta revista, in care a marturisit ca nu era decat o farsa, un mare nonsens, o compilatie de citate fara noima, asezate in jurul unor termeni stiintifici, care demonstra totala ignoranta stiintifica a editorilor revistei academice "Social Text" si a intelectualilor postmodernisti.
