Alexandru Anghel a declarat vineri că a fost suspendat din funcţia de director general al Aeroportului Iaşi, decizia fiind luată pe 21 decembrie, într-o şedinţă a Consiliului de Administraţie al aeroportului. El susţine că schimbarea sa din funcţie este una „abuzivă”, fiind o „execuţie programată”.
„Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului de Administraţie nu figura acest punct. Execuţia a fost programată, pentru că în anul 2017 mandatul meu a fost prelungit ba cu o lună, ba cu două. În condiţiile astea nu poţi avea autoritate, era clar că nu mai sunt dorit acolo”, a declarat Alexandru Anghel.
Directorul aeroportului ieşean afirmă că nu există niciun motiv pentru suspendarea sa din funcţie, în condiţiile în care în luna octombrie a semnat un contract de mandat, valabil pe patru luni, iar aeroportul înregistra profit. „M-am trezit că nu mai pot intra în aeroport. Mi-a fost sigilat biroul, inclusiv cartela de acces a fost dezactivată. Situaţia este foarte gravă şI afectează inclusiv imaginea aeroportului. Când transmiţi în piaţă că faci schimbări abuzive, companiile devin reticente”, a declarat Alexandru Anghel.
El a afirmat că după instalarea, în urmă cu câteva luni, a noului Consiliu de Administraţie, intenţiona să revină în funcţia de director operaţional al aeroportului, funcţie pe care a ocupat-o până la finalul anului 2016. „Aeroportul are nevoie de investiţii, eu am prezentat un proiect, dar nu s-a vrut. Artizanul schimbării mele din funcţie este preşedintele Consiliului Judeţean, Maricel Popa (liderul PSD Iaşi– n.r.). Eu am încercat să ţin aeroportul în afara disputelor politice şi în bună măsură am reuşit. Aeroportul este o vacă bună de muls, iar reacţia lor a fost să scape de mine”, a declarat Alexandru Anghel. El a mai spus că instituţiile statului ar trebui să se autosesizeze faţă de acest „abuz”.
Peşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa, a declarat pentru News.ro că directorul general al aeroportului este cel care nu a vrut să facă investiţii la aeroport în acest an. „Eu nu am nici o treabă, există un consiliu de administraţie acolo. El spune minciuni, nu a depus nici un proiect pentru modernizarea aerogării”, a spus Maricel Popa.
Întrebat dacă este normal ca directorului de la aeroport să-i fie sigilat biroul şi să i se interzică accesul în instituţie, Maricel Popa a răspuns: „Nu mă bag eu în lucrurile astea”.