Am participat saptamana trecuta la o dezbatere a Institutului de Studii Populare despre alegerile interne din partide. Tema ma preocupa de multi ani si o tot readuc la suprafata din cand in cand pentru ca democratizarea interna a partidelor e elementul fara de care nu se poate vorbi despre o reforma serioasa a clasei politice.
In 2004 am scris o serie de articole despre alegerile interne, pe care le propuneam partidelor din Romania. Sfatul meu ferm era de a se evita alegerile inchise (voteaza doar cei care sunt membri de partid). Logica era simpla: membrii activi sunt putini si tind sa fie controlati de sefii de organizatii. A organiza alegeri in care voteaza doar membrii nu putea sa produca o diferenta semnificativa. In schimb, propuneam adoptarea modelului de alegeri deschise (open primaries) in care toti cei interesati sa poata vota, indiferent daca sunt sau nu membri de partid. Neasteptat pentru mine, PSD a fost atunci primul partid din Romania care a organizat alegeri interne.
Dupa ce a iesit prost, Alin Teodorescu a declarat chiar public ca s-a inspirat din acele articole ale mele atunci cand le-a propus la partid. Iata-ma deci inspirator fara sa stiu pentru niste alegeri organizate exact invers decat recomandam eu: PSD a organizat alegeri interne inchise. Acum e usor sa arunci in derizoriu experimentul incercat atunci de catre echipa Nastase-Teodorescu, dar eu zic sa nu ne grabim cu strambatul din nas neconditionat, ci sa invatam niste lectii. Care lectii le-ar putea fi utile tuturor partidelor romanesti, pentru ca toate sufera de aceleasi deficiente structurale. E drept, experimentul PSD din 2004 a fost defectuos, dar trebuie sa facem diferenta intre defecte structurale si decizii proaste de moment. Decizia lui Adrian Nastase de a invalida unele dintre rezultatele alegerilor a fost una proasta, care a decredibilizat tot procesul. Chiar daca tu esti convins ca X-lescu si-a scos secretara sau protejatul in fruntea listei (cum chiar a fost cazul), nu poti invalida niste rezultate obtinute dupa niste reguli pe care tu le-ai stabilit.
Dar, dincolo de decizia luata de Nastase la nervi, alegerile au suferit de problema structurala de care pomeneam: pur si simplu nu avem membri de partid. PSD se lauda la acel moment ca are 600.000 de membri. Se ajunsese la aceasta suma la modul urmator: vrea partiduletul Y sa se uneasca cu PSD, vine cu niste liste umflate de membri, pe care nu le controleaza nimeni, si negociaza functii. Inghitind partidulet mitoman dupa partidulet mitoman, plus propriile liste de la inregistrare, PSD ajunsese la fabuloasa cifra de 600.000. In realitate, membrii cu care se mai putea lua legatura erau vreo cateva zeci de mii. Mai rau, dintre acestia chiar foarte multi participa la viata partidului doar prin valiza sefului de organizatie. Ce inseamna asta? Cum diverse functii sau reprezentare la congres se impart in functie de numarul de membri ai filialei, sunt inscrisi pe liste diversi vecini, rude, cunostinte, care nici nu trec pe la partid si nici nu platesc macar cotizatia, in schimb vine seful de filiala cu geamantanul de bani si plateste toate cotizatiile.
Sa fim bine intelesi: acest peisaj nu e doar la PSD, asa se intampla la toate partidele mari. Dincolo de un cerc mic de activisti, de la cateva zeci la maximum cateva sute pe judet pentru fiecare partid mare, restul de membri sunt semifictivi si cvasiinactivi. Atunci, cum se pot organiza alegeri interne serioase doar cu acesti membri? E cu totul insuficient si duce chiar la efecte perverse pentru imaginea partidului, dat fiind ca apar asteptari mari, cum s-a intamplat la PSD in 2004. Atunci, care e solutia? Tot incercand sa vorbesc cu oameni din partide sa-i conving ca alegerile deschise (voteaza toti cei interesati) sunt solutia, mi-am dat seama ca, pur si simplu, nu pot accepta ideea. E contrar culturii de club in care au fost socializati in partide. Multi sunt convinsi ca adversarii politici vor veni si il vor vota pe cel mai prost sau excentric candidat intern, ca sa faca rau partidului. Nu exista nici un precedent undeva in lume de asemenea operatiune reusita, nici macar in America, unde republicanii au incercat sa-i incurce asa pe democrati.
Si e greu de crezut ca se poate: cum vor determina adversarii care este candidatul intern "prost", cum vor coordona atatia votanti sa manipuleze rezultatul etc.
La dezbaterea ISP de care ziceam, unde am expus partial aceste idei, am vorbit cu un domn care mi-a spus urmatoarea poveste: activand intr-o filiala PDL de sector, a pierdut niste alegeri pentru ca o firma cu interese la primarie si-a bagat oamenii in partid, iar la urmatorul congres al filialei respectivii angajati au votat in bloc. si de aici domnul respectiv tragea concluzia ca votul nu este bun. Am incercat sa-l conving ca trage concluzii exact invers decat ar trebui: asta se intampla usor in actualul sistem, unde 100 de angajati la o firma pot pur si simplu deturna o filiala de partid in care activeaza (in cazul sau) 400 de oameni. Dar daca partidele ar face alegeri deschise, cu mai multi votanti, tocmai acest pericol ar fi diminuat. E legea numerelor mari.
Domnul de la PDL nu e primul care imi expune acest tip de logica: nu schimbam sistemul actual pentru ca in cel nou s-ar putea intampla uneori ceea ce se intampla acum in mod curent. In fine, daca le e atat de frica de alegeri pur si simplu deschise, cred ca solutia reala ar fi un sistem de inscriere prealabila a simpatizantilor (sa le spunem "alegeri semideschise"). De pilda, PDL ar putea anunta ca peste sase luni organizeaza alegeri. Cine se considera simpatizant al partidului se poate inscrie pe o lista la partid intr-un interval Z. Partidul si-ar putea rezerva dreptul de a respinge persoane asupra carora are suspiciuni ca ar fi trimise de adversari (desi eu pariez ca vor fi putine), dar acest proces trebuie facut transparent si cu dreptul de a ataca decizia filialei la conducerea partidului sau chiar in justitie.
Astfel, am putea evita capcana alegerilor doar pentru membri (problema structurala), dar am putea linisti si oamenii de la filiale ca le "fura" altii partidul. Iar partidul care va face primul asta va avea o sansa nesperata de a-si extinde numarul de membri reali si de a crea activism in jurul sau, asta, pe langa avantajele clasice ale alegerilor deschise.
