"Minuni in vremea noastra"… si totusi! Daca socotim ultima conflagratie mondiala ca facand parte din vremea noastra – si nu vad de ce n-am putea-o integra in fragmentul temporal in care vietuiesc inca martori ai acelor ani apocaliptici – atunci tenta pesimista a versului citat dispare macar intr-o imprejurare, contrazis de o extraordinara intamplare din inima insulei Malta. Minunea de la Mosta! (in bizara limba malti, cu puternice influente lexicale si fonetice arabe, toponimul inseamna centru, mijloc). Oraselul este situat la distante aproape egale in raport cu limitele spatiului insular, la intretaierea axelor virtuale care unesc localitati cu nume exotice: Cirkewwa cu Marsaxlokk pe linia nord-sud si Valletta cu Ghajn Tuffieha Bay pe cealalta coordonata. In acest punct, in Mosta-Dome s-a produs, la 9 aprilie 1942, miracolul: lansata dintr-un avion cu insemnele Luftwaffe, o bomba a strabatut imensa cupola a bisericii, a patra ca dimensiune din Europa, cazand in sacristie, aproape de cei vreo trei sute de credinciosi care se rugau in genunchi sa fie salvati de urgia potopului de fier si foc abatut asupra insulei. Proiectilul nu a explodat.
…In timpul razboiului, pozitia Maltei s-a dovedit a fi cruciala pentru operatiunile din spatiul Mediteranei. La 90 de kilometri de Sicilia si 290 kilometri de tarmul tunisian, mare baza navala, apoi aeronavala britanica, insula va reprezenta punctul nodal al actiunilor de blocare a transporturilor maritime germane catre frontul unde luptau soldatii din Afrikakorps, sub comanda faimosului feldmaresal Römmel, "Vulpea Desertului". Aprovizionarea acelor trupe cu hrana, munitii, medicamente a devenit cu totul dificila sub loviturile avioanelor si bastimentelor Majestatii Sale incat se poate spune, pe buna dreptate, ca britanicii din baza malteza au avut o contributie de prim rang la victoria istorica de la El-Alamein. Nu este, asadar, de mirare ca nemtii au aruncat peste peticul de pamant rasarit din ape al Maltei, de numai 246 kmp, aproape 7000 de tone de bombe. Ravagiile au fost infioratoare, infernale. In marea sala de la "The Malta Experience", in care se intra printr-un lung coridor subteran boltit, din secolul al XVI-lea, la cativa pasi de faimosul spital, Sacra Infermeria, al Cavalerilor Ordinului Sfantului Ioan, am vazut imaginile de cosmar ale pustiirilor produse de bombardamente. O parte considerabila din ce cladisera maltezii de-a lungul veacurilor s-a prefacut in ruine. Singura comparatie pe care am putut s-o fac a fost cu Berlinul de la sfarsitul razboiului: mormane similare de caramizi, cratere, trambe de fum. Nimic din ce-a fost atunci, din daramaturile sinistre care slutisera blajinul peisaj al insulei nu mai subzista. Ranile s-au cicatrizat; poate ca nici nu folosesc cuvantul cel mai potrivit, n-au ramas nici cicatrice. Sunt omniprezente semnele bunastarii – nu ale lumii noastre diferentiate, sfasiate intre opulenta si saracie -, amprenta unei lumi decente. N-am vazut nici un viloi precum cele ale nesimtitei nomenclaturi de la noi – dar nici vreo coliba. Nici nu poate fi altfel intr-un stat in care controlul cheltuirii banului public este riguros. La avutia nationala contribuie semnificativ numarul turistilor, in medie cam de vreo trei ori mai mare decat al localnicilor. Din plaga sangeranda lasata de bombardamente n-a ramas decat groaza din memoria supravietuitorilor acelui cosmar.
Salvarea bisericii mostane nu este singurul semn al gratiei divine: bombele au ocolit superba, inimaginabil de frumoasa catedrala a Cavalerilor Ioaniti (foto), terminata in 1577, dupa Marele Asediu din 1565, tentativa nereusita de cucerire intreprinsa cu aplomb de flota sultanului Soliman Magnificul, stapana Mediteranei, si terminata printr-o retragere cu coada intre picioare, de pe urma careia puterea navala otomana a intrat intr-un declin inexorabil. Redecorat in secolul al XVII-lea, sub supravegherea italianului Mattia Preti, interiorul marii biserici, conceput intr-o viziune a barocului care transforma piatra si marmura intr-o delicata simfonie de tablouri ale Istoriei Sacre, de ornamente neverosimil de complicate, de culori intr-o gama infinita, inscrie edificiul printre reperele de referinta ale patrimoniului universal al artei. Aspirant pagubos la onoarea de a fi admis in Ordin, Michelangelo Merisi, cunoscut sub numele de Caravaggio, a lasat catedralei doua capodopere – "Taierea capului Sf. Ioan", singura lucrare pe care a semnat-o, si "Sf. Ieronim traducand Biblia", ambele vadind o profunda cunoastere a tehnicilor clarobscurului. Am notat un detaliu nemaiintalnit de mine pana acum: marele naos este literalmente pavat cu lespezile tombale de pe mormintele cavalerilor, lucrate in marmura alba in care sunt incastrate fragmente de marmura colorata, in compozitii figurate sau epitafuri care evoca faptele de arme ale defunctilor. Extraordinara aceasta tehnica, adusa de mesteri italieni (ca si cei care au infiintat ateliere de sticlarie aidoma celor de pe insula Murano), uimitoare aceste bijuterii policrome in textura carora fragmentele de roca dura sunt imbinate cu minutia si gratia cu care sunt lucrate mobilele intarsiate. Toate aceste comori au ramas intacte.
…In sacristia unde a cazut bomba exista, printre alte fotografii, una care infatiseaza cativa aviatori britanici care privesc uluiti obiectul. Carcasa neagra a monstrului este la picioarele noastre, reala. Dupa ce i s-a scos focosul, cilindrul purtator de moarte a ramas la locul impactului. Zace acolo de saptezeci de ani in semn de memento al clipei cand s-a savarsit miracolul. Dar si al urii diabolice, substanta din care sunt facute razboaiele. Prin anii 50, auzind despre minune pilotul german care a lansat-o a venit la Malta. A plans si si-a cerut iertare…
