16.5 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialIrina Petrescu - Un actor de "moda veche" care tine la teatrul...

Irina Petrescu – Un actor de „moda veche” care tine la teatrul de repertoriu

Si-a facut debutul in film la 17 ani, iar pe scena 6 ani mai tarziu, la Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra", caruia i-a ramas fidela si pe care l-a perceput intotdeauna ca o mare familie. A jucat in filme precum "Valurile Dunarii", "Rautaciosul adolescent", "Strainul", "Duminica la ora 6", "Hotel de lux" si in nenumarate piese de teatru.

Acum o doamna eleganta, rafina­ta, misterioasa, care, atunci cand reusesti sa o convingi sa vorbeasca, o face cu firesc si modestie, usor nostalgic, desi este o persoana ra­cordata la tot ceea ce inseamna nou si modern in societate. Ii place sa asculte muzica clasica, ii plac evenimentele – Festivalul Enescu, targu­rile de carte -, calatoriile de serviciu, ii place sa citeasca, ii plac bijuteriile fantezie, ii place moda, dar nu neaparat asa cum o dicteaza jurnalele sau podiumurile. Ii place moda care nu e la moda! Ii place in general na­turaletea. Si, firesc, detesta "ipocrizia, prefacatoria, min­ciuna in general. Spusa sau jucata. Si-n viata si pe scena". Este actrita Irina Petrescu. Dar mai bine sa o lasam chiar pe ea sa ne dezvaluie cate ceva din "culisele" vietii in teatru si despre ce rol joaca sansa in viata noastra.

"Pentru mine, Teatrul Bulandra inseamna acasa"

"Ce trebuie sa faci pentru a avea succes in viata? Este o intrebare pe care o auzim deseori in jurul nostru. Nu exis­ta retete pentru asa ceva. Sansa, da, poate exista. Iar aceasta, o data prinsa, trebuie sa stii sa o folosesti, sa o ser­vesti, sa nu o dezamagesti, sa o mirosi la vreme, sa nu o lasi sa treaca. Conteaza mult sansa intalnirii cu un regizor sau cu un grup de lucru. De pilda, exista pe Calea Victoriei doua tea­tre ve­cine, apropiate de underground, Teatrul Act si Green Hours. Teatre de buna ca­litate, cu texte bune, cu semitrupe aproape constante, probabil tot din ne­­voia de a-ti gasi tovarasul de comunicare.

Mai exista un gen de teatru care copiaza teatrul interbelic de bulevard, cu trupe indeobste mici, cu texte medio­cre, care joaca si in sistem de turneu. Ele sunt conduse de cate un impresar, geambas de teatru cum ii spun eu – sa mi se ierte grosolania – si care incearca sa faca bani cu ajutorul unor nume de regula consacrate. Asa cred eu, dar s-ar putea sa gresesc, sa ranesc niste co­le­gi… Si, desi suna demodat poate, eu tot sper sa se revina la teatrul de repertoriu din punct de vedere teatral. Eu ca actor si fire simt nevoia unui climat familiar, de viata impartasita cu rude apropiate. Este ca o sarbatoare de Craciun, cand se aduna toata familia. Pentru mine, Teatrul Bulandra inseamna acasa. Nu ma pot asocia nici unui alt teatru, chiar daca imi face placere sa ma duc la multe alte teatre ca spectator. Mi-ar fi greu sa intru in alta 'familie', pentru ca eu sunt un actor de moda veche, care tine la echipa permanenta, la teatrul de repertoriu.

Am avut marea sansa sa apuc epoca de varf a acestui teatru, cand exista un fel de mandrie pagana, aproape de elitism, mai mult sau mai putin afisat. Era ca un sentiment confortabil, de bunastare. In acea perioada, visul oricarui student la teatru era sa paseasca macar in figuratie pe scena de la Bulandra! Este usor inexplicabil pentru mine, dar bineinteles motivat, faptul ca tinerii nu mai vor sa fie angajatii permanenti ai unui teatru. Simt nevoia sa-si conduca singuri destinele, sa caute texte, sa faca proiecte, sa propuna, sa traduca, sa colaboreze cu scriitori tineri. Sa fie liberi pentru orice alta propunere. Multi viseaza sa aiba angajamente de lunga durata cu o televiziune privata. Este vorba si de un castig mai mare si de o mediatizare mai buna. Ceea ce nu-si dau ei seama este ca in acelasi timp risca si o uzare de imagine. Este o sabie cu cinci taisuri!

"Scena este teribil de cruda"

Pe scena se vede imediat cand minti. Spectatorul simte asta. Scena este teribil de cruda. Iti arata calitatile si defectele tale ca om. Nu stiu de ce. Este un miracol! Rareori, dar se intampla sa existe si seri in care publicul este amorf, plat. Nu primeste nimic, nu cere nimic, aplauda, frumos de cele mai multe ori, dar nu pleaca acasa cu nimic. Iar noi plecam zdrobiti de oboseala si de mers in gol. Actorul simte din primele minute exact ce public are in seara respectiva. Iar vizavi de acest tip de public exista o vorba: asta seara publicul este complet netalentat. Sau se mai spune: sunt cam certati intre ei ori asta seara avem polonezi in sala, adica nu ne inteleg vorbele. Sunt nenumarate astfel de mesaje sau superstitii in teatru care tin insa de teatrul despre care vorbeam, teatrul tra­diti­onal. Nu suportam, de exemplu, sa se fluiere in teatru. Nu se sta cu palaria pe cap in teatru. Cand pregatesti un rol si cauti si tot cauti si nu gasesti, iar la un moment dat ai o scanteie, spui: am gasit umbrela verde! Nu stiu de unde vine expresia, dar ea este folosita atunci cand ai gasit ce cautai.

"Au existat multe sanse"

La inceput a fost intamplarea. Datorita unui intamplari am ajuns sa fac film si apoi teatru. Apoi a fost sansa! Sansa intalnirii cu profesori minunati si cu regizori extraordinari. A fost intalnirea cu Savel Stiopul, care m-a descoperit, apoi intalnirea cu Liviu Ciulei si filmul "Valurile Dunarii". Am debutat la Bulandra cu o piesa de Alexandru Mirodan, "Noaptea e un sfetnic bun", in regia lui Radu Penciulescu, cu o distributie extraordinara: Stefan Ciubo­tarasu, Victor Rebengiuc, Octavian Cotescu. Va dati seama ce sansa absolut formidabila?! A fost reintalnirea cu Radu Penciulescu la Teatrul Mic, unde am jucat cativa ani, in perioada cat a fost el director, si iar cu Ciulei, care m-a distribuit in "Leonce si Lena" si m-a adus din nou la Bulandra.

Tot ca o lege a vremurilor era pe atunci faptul ca absolventii nu aveau voie sa ramana in Bucuresti. Iar eu, la terminarea facultatii oscilam intre Cluj si Sibiu. Si atunci a venit interventia profesorului meu Ion Sahighian, unul dintre cei mai minunati oameni pe care i-am cunoscut, care mi-a propus sa raman la catedra, sub palaria lui protectoare. Doamne, si ce palarii avea! Era un barbat cu o frumusete foarte masculina. Era un fel de Scarpia, un barbat matur, cu o frumusete barbateasca, un boier armean cu nasul putin coroiat, cu tenul masliniu si cu o familie extraordinar de frumoasa. Pe mine m-a adoptat ca pe o a treia fiica si datorita lui am ramas in Bucuresti. Puteam sa ma duc la Cluj, sa ma indragostesc de un medic mare si salut! Destinul meu ar fi aratat altfel. Tot el m-a invatat si ce inseamna frazare. Un accent in fraza ii poate schimba sensul. Aici mi-a fost de mare ajutor pasiunea mea pentru gramatica. Acum nu se dau doua parale pe gramatica. Si nu e bine. Ion Sahighi­an avea un adevarat cult pentru rostire (actorul lui preferat si prieten de o viata a fost George Vraca), pentru va­loarea arcuita, "teatrala" a cuvantului.

In anul II l-am avut asistent la clasa pe David Esrig. Asta nu este tot o sansa? Ciulei, Penciulescu, Esrig, Pintilie, Aurel Manea, Valeriu Moisescu, Sanda Toma si mai incoace Tocilescu, Maniutiu, Catalina Buzoianu. N-am lucrat niciodata cu un regizor pe care sa nu-l admir si sa nu cred total in el, orbeste, orice mi-ar fi spus. Si daca mi-ar fi cerut sa stau in cap, as fi stat.

Am avut sansa sa nu-mi doresc ceva anume si sa nu am, sa sufar si sa fiu  invidioasa, chiar pozitiv. Nu s-a intamplat. Si asta este o sansa!".

Cele mai citite

Ambasadorului SUA la Budapesta a criticat Ungaria pentru apropierea de Putin

Ambasadorului SUA, David Pressman, la Forumul Budapesta 2024, din data de 18 septembrie, a vorbit despre alegerile din SUA și legătura dintre pe care...

Rusia e furioasă. Muniția din India a ajuns în Ucraina

Proiectilele de artilerie vândute de producătorii de armament indieni au fost deturnate de clienții europeni către Ucraina, iar New Delhi nu a intervenit pentru...

Un taximetrist a fost bătut de doi clienți, care i-au furat mașina

Doi bărbați au fost arestați preventiv după ce, în urma unui conflict cu un șofer de taxi care a refuzat să îi transporte în...
Ultima oră
Pe aceeași temă