Socialistii (social-democratii, progresistii sau cum doresc sa-si mai spuna zilele astea), indiferent ca e vorba de oameni politici, reprezentanti ai mediului academic sau "intelectuali publici", isi bazeaza credinta in "egalitate", "dreptate sociala" si necesitatea "redistribuirii veniturilor" pe cateva exemple simple si puternice. Ganditorul progresist se grabeste intotdeauna sa isi sustina pretentiile pornind de la un exemplu simplu: sa presupunem ca un grup de oameni trebuie sa imparta un tort. Daca fiecare dintre membrii grupului ar primi cea mai mare felie posibila, atunci, evident, tortul ar trebui impartit in felii egale. De aici rezulta ca cea mai avantajoasa si mai dreapta distributie imaginabila a bogatiei este una egala. Bineinteles, desi egalitatea absoluta intre venituri este imposibila in lumea reala, ea ramane intuitiv cea mai buna formula imaginabila, care, in calitate de model ideal, trebuie sa ghideze actiunea publica a fortelor progresiste. In lumea reala, unii – de obicei, marile corporatii multinationale – au de partea lor puterea financiara si politica si de aceea sunt susceptibili sa isi insuseasca partea leului din tortul bogatiei in detrimentul "clasei defavorizate", care plateste pretul "lacomiei" corporatismului capitalist. Pentru a impiedica legendara "largire a prapastiei dintre bogati si saraci" si "adancirea dezechilibrelor sociale", socialistul cheama in joc o a treia parte care sa ajusteze nedreptatile generate de piata si sa garanteze distributia cat mai echitabila a bogatiei. Acest judecator impartial, care ar trebui sa realizeze corectiile necesare in sensul apropierii de idealul egalitatii, este statul. Statul social ar trebui, prin urmare, sa isi asume, pe langa rolurile "clasice" de garant al respectarii drepturilor individuale, al domniei legii, al respectarii contractelor si al sigurantei, si pe acela de arbitru al distributiei veniturilor in sensul apropierii de idealul egalitarist. Potrivit actualei Constitutii, statul roman este proclamat, la fel ca majoritatea partenerilor europeni, drept "stat social". Aceasta pretentie este o fictiune pernicioasa care trebuie abandonata.
In primul rand, pentru ca modelul teoretic al "distributiei bogatiei" este profund gresit. Filozoful si economistul american Thomas Sowell a publicat recent o carte cu titlul "Intelectualii si societatea", din care un capitol, "Intelectualii si stiinta economica", apare zilele acestea in serial. Nu, nu il veti gasi pe Sowell in Topul 100 al "celor mai influenti intelectuali publici ai lumii" realizat de Foreign Policy, pentru ca nu a avut loc de "mari ganditori" precum Noam Chomsky, Paul Krugman sau Tariq Ramadan. Sowell pacatuieste prin faptul ca este un reprezentant al "scolii de la Chicago" intr-o vreme cand toata lumea este keynesiana, este conservator si il dispretuieste profund pe Barack Obama. Aa, si e negru…
Problema fundamentala a teoriei distributiei bogatiei este ca in economia reala bogatia nu este distribuita deloc intre membrii societatii, ci este generata printr-un proces cu totul diferit. Ganditorii progresisti, atat de indragostiti de "dreptatea sociala", comit (din ignoranta sau nu) o frauda intelectuala pentru ca preiau povestea economica de la mijloc, asumand ca exista o bogatie care a aparut in societate cumva (eventual, cazuta din cer ca mana) si ca singura problema este cum o impartim cat mai echitabil. Or, in lumea reala lucrurile sunt departe de a fi asa. Bogatia este produsa si vanduta pe piata sub forma de bunuri si servicii unor oameni care o evalueaza in functie de propriile calcule legate de raportul intre pret si calitate. Cu alte cuvinte, bogatia este creata prin ceea ce o multime de oameni produc si de ceea ce alta multime de oameni considera in mod cu totul subiectiv ca este util sa cumpere. De aceea, veniturile si bogatia depind de productivitate, care poate depinde, la randul ei, de o multime de factori subiectivi, cum ar fi, de exemplu, moda, si nu de merite sau de cantitatea de munca, educatie, inzestrarea intelectuala sau orice alte calitati. Or, acest mecanism al crearii bogatiei este esenta insasi a pietei libere. Mai mult, o economie de piata concurentiala este singura garantie ca valoarea bogatiei create nu este supraevaluata in mod abuziv prin crearea de monopoluri si speculatii. Daca tortul bogatiei nu exista cu adevarat, atunci statul social nu face altceva decat sa stabileasca pe baze complet arbitrare valoarea productivitatii unei persoane sau a unei companii, ceea ce aproape intotdeauna duce la distorsiuni care diminueaza valoarea bogatiei create.
In al doilea rand, fictiunea statului social functioneaza exact atata vreme cat bogatia este produsa. Cand economia nu mai produce, statul social nu isi mai poate indeplini functiile sociale. Statul roman nu a putut niciodata sa indeplineasca aceasta functie. Aceeasi Constitutie prevede masuri generoase de protectie sociala, invatamant gratuit si ocrotirea cvasigratuita a sanatatii. Or, statul roman pur si simplu nu poate garanta aceste drepturi sociale si de aceea aceste domenii nu primesc niciodata bani suficienti de la buget. Din acelasi motiv, nici invatamantul, nici sanatatea nu sunt cu adevarat gratuite. Mai mult, nici o economie din lume nu poate sustine o situatie in care 40% din populatie plateste asigurari sociale de care beneficiaza restul de 60%. Or, la fel cum bogatia nu poate fi decretata prin lege, tot asa, statul social nu poate fi decretat prin lege. De aceea, si bugetul unui stat ar trebui orientat spre crearea de bogatie, nu spre impartirea unui tort iluzoriu. Dincolo de toate disputele si scandalurile care au avut loc in ultima vreme, bugetul de stat adoptat aseara ramane, in conceptie, un buget "tort" fictiv prin care saracia social-democrata este impartita la diversi beneficiari falimentari. Este un buget care reflecta aceeasi mentalitate stangist-egalitarista care a tinut Romania in loc vreme de 20 de ani. Daca anul acesta exista scuza acordului cu FMI si a datoriilor masive care apasa asupra finantelor tarii, incepand de anul viitor guvernul care se pretinde de dreapta ar trebui sa gandeasca instrumente bugetare care sa stimuleze crearea de bogatie si un rol mai modest al statului, chiar daca asta inseamna abandonarea fictiunii "drepturilor sociale".
