A fost nevoie de doua decenii pentru ca printre cele mai cunoscute figuri ale politicii romanesti sa se numere si o femeie: Elena Udrea. In opinia publica, principalul motiv al ascensiunii si succesului ei nu se datoreaza insa vreunor calificari academice notabile sau unui profesionalism deosebit etalat in domeniul avocaturii, ci preponderent legaturilor stranse avute cu seful statului. Pe parcursul ultimilor ani, gurile rele nu au contenit cu speculatiile legate de natura relatiei dintre cei doi, desi nu si-au probat vreodata lungul sir de asertiuni si barfe.
Elena Udrea dispune, neindoielnic, de unele calitati indispensabile oricarui politician ambitios: este energica, tenace si chiar populara – cel putin in randurile anumitor parti ale electoratului, asa cum s-a putut vedea cu ocazia alegerilor parlamentare din 2008. In timp, ar putea dezvolta pana si reale aptitudini administrative. Deocamdata insa, a reusit sa se evidentieze mai degraba printr-o serie de erori de exprimare, de judecata si actiune, vezi decizia recurgerii la banul public pentru a-si augmenta imaginea cu ajutorul celui mai agresiv segment al mass-media. Eroarea a costat-o scump, fiind exploatata la sange de catre PSD, iar ostilitatile astfel declansate au condus, intr-un final, la ruperea coalitiei guvernamentale dintre PDL si PSD.
Se prea poate ca pesedistii sa mizeze si pe viitor pe vizibilitatea mare a doamnei Udrea pentru a incerca, prin atacuri repetate, sa recupereze ceva din terenul pierdut sau chiar sa destabilizeze noul Cabinet Boc. In cadrul actualului Guvern doamna Udrea detine, precum stim, pe langa portofoliul Turismului si pe cel al Dezvoltarii Regionale, astfel ca gestioneaza un buget de circa 3,7 miliarde de euro – mai exact fondurile europene destinate dezvoltarii constructiilor, infrastructurii si turismului din Romania. Chestiunea a starnit o oarecare ingrijorare in presa occidentala, care a sugerat, in aceste ultime zile, deschis, ca presupusa frivolitate a doamnei ministru se va rasfrange, inerent, si asupra corectei gestionari a fondurilor europene. Din punctul meu de vedere, ar trebui privit insa si reversul medaliei: atata vreme cat actiunile ministrului sunt urmarite pas cu pas de o presa deseori fatis ostila respectivului demnitar, banii europeni raman in relativa siguranta. Pericolul pe care-l intrevad rezida mai degraba fie in utilizarea lor pentru proiecte derizorii, fie in neabsorbtia si returnarea lor din cauza unui ministru prea preocupat sa se apere de criticile constante ce i se aduc.
Dar mai exista si un alt pericol – infinit mai mare, deoarece ar putea afecta situatia economica deja precara a milioanelor de romani. Daca Elena Udrea ajunge perceputa in plan international drept simbol al iresponsabilitatii romanesti in vremuri de criza, atunci tara se poate astepta la si mai putina sustinere externa in vederea depasirii anomaliilor mostenite din trecut. In cazul Romaniei, pana si presa financiara internationala recurge din ce in ce mai des la stereotipuri, preferand sa focuseze subiecte fie macabre, fie absurde. Indiferent cat de distorsionat si trucat va fi fost filmuletul cu palma aplicata unui copil de prezidentiabilul Basescu in campania din 2004, incidentul a fost, din pacate, singurul care a declansat unele relatari despre recenta cursa pentru Cotroceni in presa internationala.
Pe cand Mircea Geoana si echipa sa de consilieri – printre care si Andrei Postelnicu, fost jurnalist la Financial Times – au reusit sa stabileasca si sa mentina o serie de legaturi utile cu unele dintre marile retele mass-media ale lumii occidentale, asigurandu-i astfel mostenitorului fostului Partid Comunist o acoperire mediatica relativ favorabila, Traian Basescu continua sa fie portretizat preponderent ca un populist impetuos – stindardele presei capitaliste uitand aparent ca acesta s-a demonstrat, totusi, un aliat consecvent al Vestului. Pana nu demult, marile agentii de rating abia ce se oboseau sa lectureze rapoartele Economy Intelligence Unit (EIU), datele publicate de Financial Times si alte surse publice sau semipublice pentru a-si stabili calificativele. Ca urmare a valului de critici ce a urmat unor erori de proportii comise – ratinguri exceptionale acordate unor tari sau companii aflate in pragul falimentului –, agentiile au fost nevoite sa-si revizuiasca pana la urma evaluarile. Dar mass-media indolente si/sau relatari superficiale inca pot contribui substantial la distorsionarea imaginii unei tari in lume. In prezent, exista in mod cert pericolul ca doamna Udrea sa fie prezentata lumii curand drept simbol al tuturor esecurilor inregistrate de Romania in ultimul deceniu, inclusiv al pleiadei de promisiuni ramase neonorate, dar asumate o data cu deschiderea negocierilor de aderare la UE. Iar discreditarea ministrului va conduce, vrand-nevrand, la o ignorare si mai accentuata a Romaniei in plan international, dat fiind ca tara va fi perceputa drept una incaputa tot pe maini gresite si, prin urmare, incapabila sa-si depaseasca marile probleme.
Ce ar fi de facut in atare situatie?! Doamna Udrea ar putea, desigur, sa inchida gura criticilor ei printr-o demonstratie de real profesionalism in fruntea superministerului pe care il conduce. Ar mai trebui sa chibzuiasca si daca nu cumva s-ar recomanda, incetisor, o retragere intr-un coltisor mai putin expus al scenei politice romanesti – unul care nu i-ar limita ambitiile si energia. Iar PDL ar trebui sa inteleaga ca adversarii sai politici sunt mult mai bine conectati la lumea media, la importante retele diplomatice si de lobby decat au crezut pana acum. Nu in ultimul rand, PDL ar fi bine sfatuit sa renunte grabnic la cupiditatea de care continua sa dea dovada in pofida prezentelor vremuri de restriste – altfel, Guvernul Boc va avea de luptat nu doar cu mass-media autohtone, ci si cu agentiile internationale de presa. Iar in aceasta lupta doamna Udrea poate lesne deveni un veritabil calcai al lui Ahile.
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie