-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăPoliticăBichineţ: Tinerii să nu mai critice PSD, să se înscrie în partide...

Bichineţ: Tinerii să nu mai critice PSD, să se înscrie în partide ca să dea jos PSD

Parlamentarul a precizat că aşteaptă în partid oameni care vor să schimbe cu adevărat ceva în societatea românească, conform Agerpres.

„Puterea nu ţi-o dă nimeni, o iei prin convingere, prin muncă şi persuasiune şi cu oameni buni. La Vaslui ne propunem ca la alegerile viitoare să intrăm în Consiliul Judeţean şi în cât mai multe consilii locale.

PSD are în judeţ primari buni, care nu vor putea fi daţi foarte uşor jos. Dacă pe lângă membrii de partid îi punem la socoteală şi pe cei care primesc ajutor social, un sfert din vasluieni sunt pesedişti. (…) Aşadar, cei care stau în spatele calculatoarelor şi doar înjură să se înscrie în politică şi să se lupte cu PSD”, a afirmat deputatul PMP.

Referitor la amendamentele pe care le-a adus Legii bugetului pe 2018, Corneliu Bichineţ a precizat că a avut peste 200 de astfel de propuneri, prin care a solicitat în special fonduri pentru reabilitarea drumurilor judeţene şi comunale din Vaslui.

Cele mai citite

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...
Ultima oră
Pe aceeași temă