3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialIncepe lupta pentru conducerea PDL Constanta

Incepe lupta pentru conducerea PDL Constanta

» Mai multi membri importanti ai partidului si-au anuntat intentia de a candida la functia de presedinte al PDL Constanta.

» Cu toate acestea, data alegerilor nu a fost stabilita inca.

In filiala judeteana a PDL Constanta au inceput sa se agite apele, tot mai multi membri ai Biroului Permanent Judetean (BPJ) dorind sau fiind creditati cu sanse pentru a-i lua scaunul actualului presedinte, Mircea Banias. Deja lupta pare a fi deschisa, desi nu exista o decizie a Biroului Permanent National (BPN) privind data alegerilor, procedura fiind aceea a alegerilor "de jos in sus", de la conducerea filialelor comunale, orasenesti si abia apoi la cele judetene. Teoretic, alegerile ar trebui sa aiba loc in luna martie, dar nu este exclus, crede purtatorul de cuvant al organizatiei, Mihai Petre, ca acestea sa fie devansate chiar in vara sau toamna. La nivel declarativ si-au anuntat astfel de intentii primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, si deputata Maria Stavrositu, care are sprijin puternic din partea unor membri importanti ai democrat-liberalilor.

Lista cu eventualele persoane care ar putea candida este destul de lunga, incluzand atat primari in functie (alaturi de Mitroi dorind, se pare, sa-i conduca pe democrat-liberali si primarul orasului Ovidiu, Dumitru Bocai), cat si fosti edili (cazul fostului edil de la Navodari, Tudorel Calapod, care sustine ca mai multi colegi i-au propus acest lucru, dar ca nu s-a gandit inca, si care nu a ascuns faptul ca "se creioneaza schimbari substantiale la nivelul organizatiei").  

CONSECINTE

» Mai multe candidaturi, benefice

Desi ar parea ca pedelistii sunt macinati de lupte interne la aceasta ora, purtatorul de cuvant al organizatiei neaga astfel de zvonuri si considera ca "este sanatos pentru democratia si dinamismul unui partid ca pentru functia de presedinte sa se inscrie mai multe persoane". "Important este ca partidul sa nu polarizeze in atatea candidaturi", este de parere Mihai Petre.

Cele mai citite

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...
Ultima oră
Pe aceeași temă