» Daca ati fost responsabil si implicat in tot timpul anului, cu siguranta veti avea parte de aprecieri din partea sefilor si va veti pastra jobul.
La final de an, o data cu bucuria sarbatorilor, vine si stresul evaluarii. Expertii in resurse umane spun insa ca o astfel de verificare periodica n-ar trebui sa fie motiv de teama, mai ales pentru cei care si-au facut treaba ca la carte. si asta, pentru ca, indiferent cine va evalueaza (seful, colegii, subordonatii, clientii), rezultatele sunt cele care conteaza. "Indiferent ce metoda de evaluare foloseste compania, cu siguranta aceasta va pune accent pe depasirea targetului, daca este vorba de oamenii de vanzari, ori pe succesul campaniilor de promovare a produselor, daca este vorba, de pilda, de departamentul de marketing si comunicare", explica Mihaela Scarlat, consultant la compania de resurse umane Advice Ema Partners.
Evident, in situatia in care activitatea angajatului se afla sub limita acceptata de companie, acesta se poate astepta la penalizari sau chiar la concediere.
Cum sa va pregatiti
Totusi, indiferent de cat de stapan pe situatie va simtiti, n-ar strica sa va pregatiti din timp pentru evaluare. De exemplu, daca nu stiti in ce consta aceasta, va puteti interesa la colegii mai vechi in firma. "Atentie insa! Parerea colegilor poate fi subiectiva, iar experienta pe care au trait-o ei poate sa nu fie similara cu a dumneavoastra", subliniaza Mihaela Scarlat.
De asemenea, pentru a avea o evaluare pozitiva, este indicat ca in timpul anului sa fiti atent si implicat in ceea ce faceti. Ioana Tot, senior consultant la compania de resurse umane ConsulTeam Romania, le recomanda angajatilor sa-i solicite feedback sefului direct cat mai des posibil. "Astfel, va puteti corecta din timp eventualele erori si va puteti finaliza sarcinile cu succes si in termenul-limita solicitat", argumenteaza specialista.
Foarte importante sunt si relatiile bune cu colegii si colaborarile eficiente cu managerii sau subalternii. Inaintea discutiei decisive cu seful, este util sa va analizati activitatea de-a lungul anului si sa va notati chiar cateva idei pe care le puteti folosi. "Nu uitati sa includeti si aspecte legate de cum ati evoluat din punct de vedere profesional, care sunt erorile pe care le-ati comis si cum le-ati rezolvat, ce planuri de dezvoltare aveti pentru perioada urmatoare, astfel incat rezultatele sa fie cat mai bune", sugereaza Anca Deleanu, recruitment consultant la Catalyst Solutions.
Nu este bine sa ingrasati porcul in ajun
A va da silinta mai mult ca oricand in ajun de evaluare nu va fi foarte folositor, mai ales daca pe tot parcursul anului nivelul rezultatelor a fost sub asteptari. "Cei mai multi angajati tind sa devina mai responsabili si mai implicati inaintea perioadelor de evaluare, pentru a influenta parerea managerilor. O astfel de strategie se dovedeste a fi utila doar pentru cei care au o performanta de nivel mediu pe parcursul anului", considera Vivien Untaru, general manager la compania de resurse umane VON Consulting.
Sase sfaturi pentru discutia finala
– Atunci cand primiti feedback negativ de la manager, nu va grabiti sa protestati si sa dati imediat replica sau, mai rau, sa spuneti "nu e vina mea".
– Ascultati pana la capat ce va spune seful dumneavoastra si prezentati situatia obiectiv.
– Faceti referire strict la actiuni si cifre.
– Notati-va si clarificati cu managerul punctele pe care ati putea sa le imbunatatiti.
– Nu luati feedback-ul negativ ca pe o critica.
– Purtati-va cat mai natural!