Era de dorit ca Traian Basescu sa numeasca pe altcineva decat pe Emil Boc in functia de prim-ministru? Sigur. Un guvern PDL-PNL-UDMR condus de Mugur Isarescu sau de Daniel Daianu, in care premierul ar fi reprezentat o garantie ca nici unul dintre parteneri nu este eliminat de la guvernare, ar fi fost din multe puncte de vedere solutia ideala. Un program de guvernare liberal garantat de competenta premierului s-ar fi putut pune pe hartie destul de repede, avand in vedere constrangerile acordului cu FMI, dar si faptul ca intre cele trei partide nu exista diferente ideologice semnificative. S-ar fi putut, asadar, conveni destul de repede asupra unui set de reforme care sa insoteasca masurile de austeritate bugetara, iar guvernul ar fi avut o majoritate suficient de puternica si de legitima pentru a le realiza.
Cel mai important lucru ar fi fost insa ca aceasta coalitie ar fi pus o amprenta puternic liberala asupra reformelor din administratie, justitie si economie care vor trebui adoptate si ar fi asigurat coerenta acestora. Desi ar fi fost de departe cea mai rezonabila solutie de guvernare, ea nu s-a realizat, iar responsabilitatea le apartine lui Crin Antonescu si oamenilor din jurul sau.
Crin Antonescu a venit la consultarile de la Cotroceni cu ceea ce el a numit "principiul" potrivit caruia "Traian Basescu reprezinta o amenintare la adresa democratiei si a statului de drept" si a justificat pe baza acestui principiu ad-hoc preten-tia sa la fotoliul de prim-ministru. Or, in conditiile in care coalitia creata de Antonescu in spatele lui Iohannis a pierdut alegerile prezidentiale, pretentia de a obtine prin aranjamente si negocieri politice ceea ce ai pierdut prin alegeri este obscena si trebuia respinsa.
Antonescu a ramas prizonier dihotomiei Basescu-Anti-Basescu din proprie convingere sau din dorinta grupurilor de interese care-i stau in spate si promite sa continue razboiul politic al ultimilor cinci ani de pe aceleasi pozitii. Un guvern de uniune nationala ar fi fost posibil, desi nu neaparat dezirabil. In lipsa unui proiect de reforme, se putea opta pentru varianta mai putin ambitioasa a unui pact national anticriza, care sa includa principalele partide, sindicatele si, eventual, societatea civila. Nu numai ca un asemenea pact era extrem de dificil de realizat, macar in ceea ce priveste distributia echitabila a resurselor intre partide, dar un guvern de uniune nationala avea nevoie de un prim-ministru absolut neutru din punct de vedere politic, care sa fie mai mult un fel de presedinte al Consiliului de Ministri decat un premier. Or, aceasta persoana nu exista sau, daca exista, este extrem de greu de identificat.
In momentul in care celalalt reprezentant al coalitiei Anti, Mircea Geoana, a anuntat ca PSD sustine un cabinet condus de Crin Antonescu, ideea de guvern de uniune nationala a fost aruncata in aer. Orice cabinet Antonescu era un guvern al coalitiei Anti, nu de uniune nationala, de vreme ce atat Geoana, cat si Antonescu au ramas convinsi ca alegerile au fost furate, ca Basescu este un pericol pentru democratie si ca aceia care l-au votat au fost loviti de un fel de sminteala colectiva sau de flacara violeta a lui Hrebenciuc.
Premier Emil Boc si guvern PDL-UDMR cu sustinere din partea partidei traseistilor este o solutie fragila si chestionabila din punct de vedere moral, fie si numai pentru ca trebuie sa-l faci ministru pe Gabriel Oprea si ca trebuie sa te bizui pe loialitatea lui Eugen Nicolicea ca sa-ti treci legile in Parlament, iar asta este o problema in sine. Desi este evident ca orice guvern ar trece la vot acum, cu sau fara sprijinul traseistilor, mai important este ceea ce va urma in termeni de politici guvernamentale, iar aici Traian Basescu poate sa isi atraga sprijin consistent.
De exemplu, acest guvern va trebui sa concedieze cateva sute de mii de oameni din sectorul bugetar. Din partea PSD, va trebui sa ne asteptam sa ridice sindicatele la lupta muncitoreasca. Intrebarea este cum se va pozitiona PNL. Cresterea somajului are o singura latura pozitiva: se elibereaza resursele de forta de munca si creativitate care pana acum se iroseau in activitati neproductive. Cand ai o asemenea resursa de forta de munca, trebuie sa incurajezi munca, iar singurul sector care poate face acest lucru este sectorul privat. De aceea guvernul trebuie sa incurajeze investitiile private in crearea de locuri de munca, sa simplifice inregistrarea firmelor mici si mijlocii, sa incurajeze bancile sa acorde credite pentru astfel de investitii si sa introduca o serie de facilitati fiscale pentru companiile noi. A, si sa renunte la impozitul forfetar. Epoca domnului Pogea, care muta banii dintr-un cos in altul, trebuie sa se incheie aici.
E nevoie de un ministru cu viziune bugetara si fiscala si, din acest punct de vedere, nominalizarea lui Lucian Croitoru este de salutat. In momentul in care Guvernul Boc ar veni in Parlament cu un asemenea set de masuri, PNL ar fi, practic, fortat sa le aprobe pentru a-si respecta identitatea liberala sau sa riste schizofrenia asocierii cu PSD in opozitie de dragul opozitiei.
Un alt lucru care sta la indemana cuplului Basescu&Boc este reforma administratiei locale si descentralizarea. Asta presupune oprirea politizarii in deconcentrate, ridicarea presiunii de pe alesii locali ai opozitiei si reglementarea finantarii locale. Nici macar PSD nu s-ar opune unei reforme coerente a administratiei locale si eliminarea tensiunilor din teritoriu ar face atmosfera respirabila la centru.
In sfarsit, excluderea din guvern a unor persoane controversate, pe drept sau nu, ar elimina suspiciunile de politizare a luptei anticoruptie. Desi are la dispozitie o majoritate fragila, noul Guvern Boc nu are alta sansa decat sa puna in aplicare reformele pe care le-au promis Traian Basescu si Alianta D.A. in 2004. Daca insa guvernul PDL-UDMR se va impotmoli in tocmeli si compromisuri marunte privind avantaje personale si reglementari ad-hoc, asa cum au facut toate guvernele de dinainte (inclusiv primul Cabinet Boc, care a acceptat prea usor "pachetelele de problemute" ale lui Vanghelie), atunci Traian Basescu va rata sansa modernizarii tarii pentru multi ani, isi va rata destinul politic si va irosi sansele constructiei unei forte politice de centru-dreapta puternice.
