Se abuzeaza serios de asemanarea dintre lumea lui Caragiale si cea in care traim, la aproape o suta de ani de la moartea marelui nostru inaintas. si iata ca evenimentele din ultimul timp ne aduc o echivalenta directa a situatiei din piesa clasicului care ne-a facut de ras in propriii nostri ochi.
In "Scrisoarea pierduta", seful opozitiei "din capitala unui judet de munte" punea laba pe o scrisoare compromitatoare pentru partida de la putere, in preajma alegerilor. Cu ajutorul unei partide de "da-i cu bere, da-i cu vin", ciordeste biletelul de la cel care, de fapt, il gasise, cinstitul Cetatean Turmentat, apoi ameninta ca-l va publica in propria sa gazeta. Publicarea biletelului ar fi fatala pentru prefectul judetului, cel care l-a trimis sotiei sefului partidului de la putere din acelasi judet. Dupa ce, finalmente, il pierde si el, la randul sau, biletelul fiind regasit de cinstitul Cetatean Turmentat, lucrurile se lamuresc intr-un fel care nu intereseaza echivalentele noastre moderne. Atata doar ca, desi se numeste "O scrisoare pierduta", piesa contine, de fapt, doua scrisori pierdute, caci candidatul trimis de la centru si-a obtinut – el da – candidatura cu ajutorul aceluiasi tip de biletel amoros compromitator.
Numai ca dl Agamita Dandanache nu inapoiaza biletul odata locul pe liste obtinut, ci il pastreaza pentru vreo alta ocazie ("pac la Razboiu…"), spre deosebire de Nae Cat…, care promisese ritos ca, dupa ce-si obtine locul, inapoiaza biletul "andrisantului", cum ar fi spus Cetateanul Turmentat.
Sa trecem acum la ale noastre, contemporane. Aici batalia nu mai era una "dintr-un judet de munte", ci chiar din capitala Romaniei, o tara, e drept, cam "de munte", adica marginala, totusi a Uniunii Europene. O realitate la care Caragiale ar fi visat, daca ar fi stiut ca se poate, dar, data fiind situatia din vremea sa, a preferat sa se autoexileze in Germania. Un Nae Catavencu diferit, care nu candida contra presedintelui, dar avea interese sa iasa contracandidatul acestuia, gaseste ca din intamplare caseta unde actualul presedinte pocnea zdravan un copil, la un miting electoral de-acum cativa ani. Sau, de fapt, nici nu pocnea chiar atat de zdravan, dar imaginea era "prelucrata" de specialisti ca sa se vada asa.
Lacrimile de crocodil ale lui Nae Catavencu erau varsate, de data asta, la adresa bietului baietas palmuit. Numai ca aici nu mai era vorba de o amenintare ca daca nu se indeplineste o anumita conditie se da caseta pe post, nu. Caseta se da pe post tocmai spre a-i taia sansele si pofta de presedintie actorului principal al ei. Cat despre echivalenta scrisoare-caseta, aceasta e insasi diferenta tehnica, subliniez cuvantul, dintre Romania anilor 1880, cand se petrec intamplarile din "O scrisoare pierduta", si 2009, cand se petrec cele din "O caseta pierduta". si acum, ca si-atunci, era, de fapt, vorba de doua obiecte pierdute. E drept, despre cel de-al doilea, scrisoarea gasita de Agamita Dandanache si caseta gasita de Traian Basescu, se – cum se spune azi, urat, in limbaj de judecatorie – face vorbire doar, ea nefiind data pe vreun post. Cica dl Traian Basescu a gasit caseta si a decis sa i-o inapoieze contracandidatului sau, subiectul acesteia, imediat dupa ziua alegerilor.
Nu stim daca faptele s-au si petrecut asa cum dl Traian Basescu il incredinta pe un teleast de nefrecventat pentru cetatenii "cu oarecare pretentii de seriozitate", ca sa preiau un termen caragialian tale-quale. Aici problema este mai complicata. Daca dl Mircea Geoana recunoaste ca a primit caseta, recunoaste ca ea exista si, implicit, ca are de ascuns lucruri care l-ar compromite. Ca sa demonstreze contrariul, ar trebui sa o predea domnia sa insusi unui post de televiziune si atunci am vedea despre ce este vorba, dar, poate, am afla si vreun adevar jenant despre candidatul stangii-dreptei (cu coalitia asta parca suntem la armata). Asta ar fi cea de-a doua scrisoare din piesa lui Caragiale, cea care nu este citita de nimeni pe scena, dar se vorbeste despre ea. Aici, fireste, cele doua lumi se despart: daca Nae Catavencu era decis sa inapoieze scrisoarea imediat ce-si obtinea mandatul, Agamita Dandanache nici nu se gandea sa o inapoieze chiar dupa ce s-ar fi ales ("se poate, conita mea, sa fac asa prostie…").
Or, in cazul nostru, caseta-scrisoare gasita e inapoiata celui care ar fi pierdut de pe urma publicarii ei, cu magnanimitate. Daca ea exista. Vedeti ca tot mai e o diferenta intre lumea lui Caragiale si lumea lui Traian Basescu si-a lui Mircea Geoana, alta decat aceea tehnica. O diferenta mica pentru umanitate si nu prea mare nici pentru om, ca sa ne ducem la celalalt capat al axei de-acum patru ani.
