Aşa arată astăzi SUA, la doar trei zile de la un protest paşnic în memoria lui George Floyd, un afroamerican ucis în bătaie într-o secţie de poliţie din Minneapolis.
Doar un naiv sau un narcotizat de biruinţa legilor străzii poate crede că protestele s-au răspândit spontan în toate colţurile Americii.
Cu o săptămână înainte de uciderea prin sufocare a bărbatului de culoare, ce coincidenţă, Joe Biden, candidatul susţinut atât de democraţi, cât şi de Deep-state-ul american, a declarat că “negrul care votează cu Donald Trump ăla nu e negru.”
Şi a intrat pe marile ecrane filmul
Marele film cu punctul culminant: “moartea unui om de culoare,” care nu moare oricum ci spunând “că nu mai poate respira.”
Nici n-a ajuns să-şi dea duhul că la Los Angeles, New York, Dallas și Atlanta, străzile s-au aprins. America a vibrat în flăcări, într-un timp extrem de rapid, de nici ecoul n-a putut să ajungă din urmă răspândirea protestelor.
Mai contează că la autopsie s-a constatat că fatale i-au fost bolile coronariene?
Marele filosof de stânga, Noam Chomsky, considerat cel mai mare profet necreştin, avertiza, doar cu cinci zile înaintea executării comenzii “avem nevoie de un mort,” că ”America aleargă spre prăpastie.” El căuta rădăcina problemelor din societatea americană: ”o societate foarte bogată, cu mari avantaje, dar dominată de interese private. Este sistemul neoliberal suprem”.
Sâmbătă seară, Donald Trump a spus că moartea lui Floyd i-a „umplut pe americani de groază, furie și durere”.
Ce mort frumos, zic bocitoarele juvenile cu biberonul justiţiarismului în bot
Foto: Arnav Gupta a luat un medicament halucinogen. Şi-a dat foc în faţa Casei Albe. A murit la scurt timp în spital. Avea doar 33 de ani.
Asta au şi căutat strategii din umbră.
Moartea nimănui nu e întâmplătoare. Mai un malpraxis, mai o criză recurentă, ba un by-pass pus prost şi pacientul mănâncă seara bine şi dimineaţa, vorba ardeleanului, „sculat mort.” Dar dacă e pus în vitrină, mulţimea se ultragiază. Ce mort frumos, zic babele indignate şi bebeluşii cu biberoanele justiţiarismului juvenil.
Agresiunea criminală a poliţistului a fost şi filmată. Astfel ca poporul să aibă prilej de indignare.
Ce seamănă cu Timişoara ’89? Să fie aceeaşi scenarişti?
Geamuri sparte. Magazine incendiate. Vandalizarea bunurilor. Intervenţia armată. Eu personal am mai trăit astfel de scene ale conjuraţiei, începând cu dupa amiaza zilei de 17 decembrie 1989, când din senin au apărut spărgătorii de vitrine pe Corso-ul timişorean. Apoi a plouat cu gloanţe deasupra capetelor noastre.
De atunci, până în 10 august 2018, am mai trecut prin asemenea limbi de foc, aruncate drept fumigene, pentru a justifica vreo lovitură de stat.
Vocile lumii:
“Au trebuit să moară oameni pentru ca guvernul să plece”, Klaus Iohannis, 29 octombrie 2015, după dezastrul „Colectiv”
Şi în 10 august se căuta un mort
În 10 august, la mitingul diasporei, lătrătorii de serviciu căutau un mort. Nu l-au avut. Spre disperarea lor. Şi a umbrelor care au regizat revolta. Era clară intenţia. Puterea aleasă democratic trebuia răsturnată prin forţa străzii. Că doar n-au venit revoluţionarii din Africa de sud, Noua Zeelandă să se plimbe pe marile bulevarde cu dictonul “ne-au gazat”?
De la “ne-au gazat,” la “nu mai pot refuza,” şlagărul riots-ilor de azi din America-n flăcări, nu e decât o distanţă de pix pe mapa strategică.
Şi în administraţia americană se vorbeşte despre tentative de răsturnare a ordinii de drept. A puterii legitime. Ce seamănă poveştile…
Cine sunt organizatorii rebeliunii?
ANTIFA, o grupare născută din mişcările comuniste germane, zic sursele prezidenţiale din SUA.
Donald Trump, împotriva căruia s-a orchestrat întreg balamucul, cere condamnarea ei ca organizaţie teroristă, doar că nu există lege în care să poată fi încadrată.
Totul e din acelaşi film care rulează de mai multe decenii şi mereu e cu sala plină. Actorii şi spectatorii se mai rulează. Scenariul e acelaşi, semn că nu se schimbă roţile din mers.
Ceea ce se întâmplă în America e doar un prim act dintr-o piesă lungă, pregătită şi îndelung repetată, pentru revenirea la putere a statului invizibil. Alt prilej de luptă nu văd.
Pentru ce se luptă rebelii azi pe străzi? Nici ei nu ştiu.
Actori plătiţi pentru teatrul experimental
Dacă pe scenele lumii s-a jucat mult timp teatrul absurdului, acum a revenit cel dramatic.
Mereu se găseşte un câte un actor să joace un teatru experimental. Un rol în decorul străzii. Gata să se înnece cu propria salivă sau să-şi verse o lacrimă de durere, din pleoapa dată cu ceapă, pentru ca poporul să fie erect.
Cauzele sunt mereu altele. Nu de alta. Dar victimele să nu aibă timp să facă trebuincioasele conexiuni neuronale.
Lupta e clară. Împotriva lui Donald Trump. Adversarii săi i-au arătat doar steguleţul roşu. Sunt în stare să arunce în aer cea mai puternică democraţie a lumii doar pentru a reveni la putere.
Că de forţa nevăzuţilor se bucură un oarecare Joe Biden e nesemnificativ. La fel ca şi Klaus Iohannis. Locul lor poate fi luat, fără susur sau durere, de noua maşină fără şofer. Pregătită şi ea tot în laborator.
Saltimbancii joacă scene eroice
Dau foc Americii, doar pentru a-şi arăta malefica forţă. Pentru a speria lumea şi a creea eşafodul ideologiei neomarxiste.
Nu au nimic sfânt. Pentru că dacă ar avea nu ar angaja saltimbanci să joace roluri eroice.
Lumea se schimbă sub ochii noştri. Noile războaie sunt hibride. Nu ca pe vremea luării cu asalt a Crucişătorului din St Petersbourg, de către bolşevicii năimiţi de serviciile secrete germane, când toată mişelia a fost la drumul mare.
Câţi dintre noi ştiu că Vasile Roaită era agentul Siguranţei?
Oare câţi se mai întreabă unde au dispărut revoluţionarii de profesie din Bucureştiul anilor anti-Dragnea? Nu mai e prilej de revoluţie, acum când gealaţii Diviziei de Rebeliune şi Anarhie sunt preocupaţi cu storsul banilor din achiziţiile publice de pe pandemie?
Nu vi se pare ciudat că balamucul se stârneşte, precum jihadul, doar în anii electorali?
Nu m-aş mira ca României să i se repartizeze partitura urletelor străzii, formulă originală, împotriva opoziţiei.
Totul pentru progres şi totul pentru binele fantomelor!
P.S. Nu-l întrebaţi pe Adrian Zaharescu, alias Zuckerman, despre ce se întâmplă în SUA. El e setat doar pe anticorupţie. Nu tulbură apele din beciul nevăzuţilor, pentru că şi-ar pierde pâinea, pâine pentru care a dat mulţi bani.
