Acum vreo doi ani, Banca Nationala a Romaniei a decis sa trecem la asa-numitul leu greu. Ocazie cu care s-a si vazut cat de greu e acest leu: de castigat. Va dau informatia pentru ca majoritatea concetatenilor nostri n-au bagat de seama ca nu mai au in mana, de pilda, trei milioane, ci trei sute de lei, si o tin tot pe-a lor, de parca toata viata n-ar fi fost decat milionari. O suta de lei noi, grei, "cantareste", asadar, cat un milion de lei vechi, se presupune, "usori". Dar, de fapt, leii grei sunt mai greu de castigat numai pentru unii, majoritatea cetatenilor, pentru ca "alesii" celor pe care noi, la randu-ne, ii alegem ii castiga fara bataie de cap, din moment ce s-au inmultit cu 400.000 intr-un singur mandat guvernamental. Nu e greu de banuit cum s-a obtinut aceasta performanta.
Una dintre surse este celebra inlocuire a inaltilor functionari publici cu clientii noii puteri si, pentru a se evita procesele, crearea de posturi noi pentru cei demisi, care au devenit, de pilda, din prefecti, inspectori guvernamentali. Un fel de inspectori ai CC de pe vremuri, in fata carora tremurau cate doua-trei judete, ceea ce nu e cazul acum, ca astia noi nu fac aproape nimic. Nu ca aia vechi ar fi fost cine stie ce harnici, dar terorizau "organele" inferioare lor.
Dl Mugur Isarescu ne-a informat recent ca in anii ‘90 erau angajati in Romania 10 milioane de oameni, dintre care sub 800.000 de bugetari, in timp ce, in prezent, tara are 4,5 milioane de angajati, dintre care 1,5 milioane de bugetari. Primul gand, data fiind directia din care venea aceasta informatie, altfel la indemana oricui vrea sa o stie si din alte surse, a fost acela de a imparti cifrele de mai sus la 10.000, procedeu aplicat monedei usoare ca sa devina grea.
Numai ca, stop, aici nu mai merge. E drept, prima cifra, cea generala, fiind mai mica, ne putem iluziona ca avem, in primul deceniu al noului secol, angajati mai grei, adica mai utili, dar atunci proportia bugetarilor nu ar trebui sa fie pastrata? E o judecata mecanica, pentru ca, desi toata lumea se gandeste, cand vine vorba despre bugetari, doar la hoardele de functionari mari si mici de pe la Guvern, de pe la Parlament, de pe la agentiile guvernamentale si asa mai departe, in cifra bugetarilor intra si personalul medical, si profesorii, si cei de la metrou, si politistii, profesii fara de care o tara se duce de rapa instantaneu. Numai ca nici asta nu e adevarat, pentru ca, iata, lipsesc 26.000 de medici, posturile fiind blocate, lipsesc nu stiu cate mii de profesori, posturile fiind suplinite de subcalificati, si nu ne ducem de rapa. Nu ne ducem? Nu va luati dupa aparente.
Suntem in rapa de mult, chiar daca Uniunea Europeana se mai uita de pe marginile de sus ale acestui accident orografic la noi, ba chiar ne mai trimite, din cand in cand, dar nu destul de des, atat cat am pofti noi, cate o transa de un miliard si ceva de euro. Poate ca de data asta n-am mai nimerit rapa cea mai adanca, in care am mai fost noi, si nu o singura data. Dar cand ma gandesc la ce aud si vad in autobuz sau pe strada, la televizor si prin ziarele de scandal, in cartiere si in centru, mai ca-mi vine sa cred ca gluma de mai sus, cu rapa, e chiar purul adevar. Caci descalificarea profesionala si morala, culturala si sociala fara de margini a individului nu poate fi decat o consecinta a felului cum sunt tratati profesorii si invatatorii, a felului cum sunt tratati toti aceia care au asudat ani si ani ca sa-si croiasca o meserie cinstita. Fata de vreun Becali – model pentru cohorte de tineri, aflam recent –, toti acestia nu sunt decat niste accidente regretabile.
Ceea ce a facut guvernul Tariceanu, dar si guvernele Boc, I si II, este, asadar, inversul reformei monetare a dlui Mugur Isarescu: inmultind cifra bugetarilor inutili (cei utili, adica medicii, profesorii si altii asemenea lor, ramanand in numar insuficient si, in plus, cu cele mai proaste salarii), greutatea lor a scazut, asa ca, din, sa zicem ca dl guvernator, 800.000 de bugetari grei, avem acum 1.500.000 de bugetari (mai) usori. Cetateanul roman, care oricum judeca numai in lei usori, si poate stie el ce stie, nu ar trebui sa fie ingrijorat, nu? Numai ca aici – sa vezi si sa nu crezi – e invers: cu cat sunt mai multi bugetari, cu atat greutatea lor creste, greutatea de a-i plati, vreau sa spun. Fapt remarcat, de altfel, si de FMI, cel care ne plateste pe toti. Astazi, ca maine o sa platim noi si urmasii nostri de n-o sa ne vedem.
