Ultima desemnare de candidat pentru functia de prim-ministru a prilejuit o premiera in viata politica romaneasca si (cred) internationala. La consultarile de la Palatul Cotroceni a participat o alcatuire politica ciudata: grupul parlamentarilor independenti (stiu ca suna a cerc patrat, dar sintagma nu-mi apartine). Nu stiu cat de constitutional a fost demersul prezidential: articolul 103 pare clar cand se refera la consultarea "partidelor reprezentate in Parlament", dar, nefiind calificat in drept constitutional, admit ca imi pot scapa unele intelesuri ale substantivului "partid". Ma intereseaza insa semnificatiile gestului.
Parlamentarii "independenti" sunt un numar de deputati si senatori care, in decursul actualei legislaturi, si-au parasit partidele (PNL si PSD) pentru a se alatura grupurilor parlamentare ale PDL si apoi, saptamana trecuta, s-au declarat independenti (adica, conform site-ului oficial al Camerei Deputatilor, "fara apartenenta la un grup parlamentar"). In terminologia "Coalitiei pentru un Parlament Curat", in 2004, acestia erau denumiti "traseisti". Impricinatii incearca a se legitima prin faptul ca au fost alesi in urma unui scrutin uninominal, ceea ce le-ar da dreptul la independenta fata de partidul din care facusera parte la alegeri. Uita insa ca cei mai multi dintre ei s-au situat pe locurile doi si trei in colegiile in care au candidat, deci isi datoreaza mandatul (si) voturilor obtinute de colegii lor de partid din judet. Altfel ar fi stat lucrurile daca oamenii respectivi ar fi candidat de la bun inceput ca independenti.
Pana la urma, intrebarea principala este: Parlamentul este o suma de alesi individuali asociati (sau nu) in partide sau una de reprezentanti ai partidelor parlamentare? Daca primul raspuns ar fi cel valabil, atunci Legea electorala nu ar trebui sa contina pragul electoral.
Motivul pentru care presedintele Basescu a dorit sa-si inceapa consultarile pentru cea de-a doua desemnare este evident: nu dadea bine faptul ca toate grupurile parlamentare, cu exceptia celui al propriului partid, sustin o candidatura pe care domnia sa o ignora. Asa, cu ajutorul entitatii inventate ad-hoc, avem doua voci contra patru, ceea ce e mai usor de relativizat. In plus, dupa cum avea sa declare premierul desemnat, "fiecare vot conteaza".
Pasul urmator a fost includerea de catre prim-ministrul desemnat, Liviu Negoita, a generalului Oprea in lista cabinetului propus (ca o coincidenta, tocmai in functia de ministru al Internelor, din care fusese revocat asta-iarna in urma retragerii sprijinului PSD). Este vorba despre omul care "face parte din mafia personala a lui Adrian Nastase" – aprecierea a fost facuta chiar de catre Traian Basescu, in septembrie 2004. Sa fi trecut, o data cu primirea celei de-a patra stea de general, in mafia cea buna?
Cert este ca, indiferent de restul circumstantelor, social-democratii nu au cum sa voteze un cabinet in care e prezent cel care, in urma cu cateva luni, fusese exclus din partid. Un motiv in plus ca sa intelegem ca aceasta noua lista guvernamentala a fost intocmita cu scopul transparent de a nu putea fi acceptata de catre actuala majoritate parlamentara.
Din aceste jocuri tactice ramane un precedent periculos: legitimarea ca interlocutor politic, si apoi recompensarea politicianului oportunist, gata sa treaca de partea puterii la momentul oportun. Ne plangem de inconsistenta doctrinala si actionala a partidelor politice, dar facem totul pentru a le submina, uitand ca pluripartidismul este conditia necesara a democratiei moderne. Un parlament alcatuit din partide slabe va fi intotdeauna mai usor de manipulat de catre un presedinte autoritar, dar si de obscure "grupuri de interese".
