» Presedintele Traian Basescu a declarat ieri ca nu si-a propus sa dizolve Parlamentul imediat dupa alegeri, ci va incerca sa formeze o noua majoritate daca, asa cum este previzibil, nici pana atunci Romania nu va avea Guvern.
"Nu mi-am propus sa dizolv Parlamentul. Obiectivul meu este sa avem guvern. Or, imediat dupa prezidentiale voi incerca sa realizez guvernul daca nu se realizeaza pana atunci", a afirmat Basescu. El a raspuns declaratiilor facute de Ion Predescu, judecator la Curtea Constitutionala, potrivit caruia noul mandat rezultat in urma alegerilor consemneaza o alta realitate politica, din punct de vedere juridic, ce nu inregistreaza caderea guvernului Croitoru, sau a celui al lui Negoita, daca Parlamentul se va pronunta in acest sens pana la alegeri.
Traian Basescu revine astfel asupra variantei pronuntate de mai multe ori – ca, daca va fi reales, va miza pe formarea unei majoritati parlamentare, anuntand ca si-ar dori o alianta PDL-PNL. "Optiunea mea va fi un guvern de dreapta, cu un premier PDL", a afirmat saptamana trecuta seful statului, la un post de radio. Dupa aceasta afirmatie a lui Basescu, mai toti liderii democrat-liberali au afisat declaratii de dragoste fata de liberali. PNL a refuzat insa oferta PDL, sustinand ca mai degraba ar forma, dupa alegeri, o majoritate parlamentara cu PSD, cu care "se simte mai confortabil", chiar daca mai departe din punct de vedere doctrinar.
PDL se bazeaza pe racolari
Chiar si in eventualitatea ca UDMR va sustine un guvern PDL dupa alegeri, cele doua formatiuni nu aduna impreuna cele 236 voturi necesare pentru investire. Astfel ca tabara Traian Basescu/PDL a pus deja in aplicare o strategie mai la indemana decat ipotetica impacare cu liberalii: racolarea parlamentarilor de la PNL si PSD. In consecinta, in cele doua Camere a aparut peste noapte un grup parlamentar al independentilor, format din demisionarii liberali si social-democrati care nu s-au afiliat PDL, dar care, in majoritate, si-au aratat deja atasamentul fata de Traian Basescu votand, chiar daca fara succes – Cabinetul Croitoru.
Ulterior, seful statului l-a recrutat in guvernul desemnat al lui Liviu Negoita pe liderul independentilor, Gabriel Oprea, care a fost numit ministru al Administratiei si Internelor. Traian Basescu ii "medaliase" pe "disidentii" Neculai Ontanu, Anghel Iordanescu si Gabriel Oprea cu inca o stea de general in rezerva. Mai toti parlamentarii independenti au plecat din PNL si PSD, in urma unor negocieri duse cu PDL, cu putin timp inainte de votul dat in Parlament pentru motiunea de cenzura impotriva guvernului Boc II.
Cine sunt parlamentarii "tradatori"?
Este vorba, in general, de parlamentari care au intrat in conflict cu organizatiile judetene in care activau, iar filialele PDL au profitat de aceasta situatie pentru a-i atrage de partea lor. De exemplu, grupul PNL din Giurgiu a fost decapitat, jumatate din alesii liberali din acest judet (Cezar Mircea Magureanu si Dan Pasat) trecand la independenti si asigurand sustinerea in Parlament a PDL. La Neamt, deputatul PNL Ovidius Marcuteanu a demisionat din partid, intrand in randul independentilor, tinand cont si de prietenia acestuia cu primarul din Piatra Neamt, Gheorghe stefan, liderul judetean al PDL. La Olt, senatorul Marian Bobes a dezertat de la PSD o data cu votul dat pentru motiunea de cenzura, acesta revenind, de fapt, practic la matca, la PDL.
Bobes a parasit PDL acum doi ani, cand a intrat in conflict cu liderul organizatiei, primarul Darius Valcov, pentru controlul filialei, si s-a incolonat in tabara PSD. In randul independentilor a intrat si Eugen Nicolicea, pesedist de frunte in judetul Mehedinti, dar din vechea garda a lui Nastase, care a intrat in conflict cu noua conducere si a fost exclus din partid. Nu e clar cum se vor impaca binecunoscutele reactii virulente ale lui Nicolicea la adresa lui Traian Basescu cu noua pozitie a sa din grupul independentilor, de sustinere a candidatului PDL. Alti parlamentari dezertori, precum Liviu Campanu, Cristina Dobre, Marian Dan Mihai, au parasit PNL inainte de motiunea de pe 13 octombrie. Este de aminitit faptul ca Partidul Democrat acuza vehement PSD, in perioada legislaturii 2001-2004, ca Adrian Nastase isi propusese sa le distruga partidul prin racolarea reprezentantilor lor fie de la nivel local, fie din Parlament.