Cu riscul de-a fi acuzat ca m-am imbolnavit de nostalgita, nu pot sa nu ma intorc in timp si sa nu-mi amintesc de un film superb, gratios, realizat cu mult umor si bun simt, avandu-i in rolurile principale pe Audrey Hepburn si Peter O’Toole, Cum sa furi un milion, film din anii’60, care a intrat pe ecranele noastre prin ‘67-‘68, anii primaverii romanesti. Apoi a intrat in programul Cinematecii, a fost dat si la televizor, fiind urmarit cu mare drag de generatii diferite de spectatori. Dupa aceea a intrat pe piata noastra un alt film fara cusur, tot cu Audrey in rolul principal, dar insotita de Cary Grant, sarada se intitula, in regia lui Stanley Donen, o alta demonstratie de umor de buna calitate.
Mi-am adus aminte de filmele acestea anii trecuti, atunci cand retelele de distributie de film au adus pe ecranele noastre pelicula Entrapment, cu Caterina Zetta Jones si Sean Connery, un film tradus cam neinspirat, Capcana pentru hot, dar care, in comparatie cu pelicula anterioara, ar fi putut sa aiba un titlu de felul Cum sa furi un miliard… Nici acesta nu era un film rau si realizat cam pe acelasi calapod ca.. stramosul lui. E vorba tot de un cuplu, dintre care unul este agent sub acoperire, si care pun la cale niste furturi de maxima anvergura. Apare acelasi muzeu supersecurizat, un exponat de mare valoare pe care cei doi isi propun sa-l fure etc. Numai ca diferenta este de la cer la pamant. Filmul anilor ’60 nu avea nimic fortat tehnologic si evolua intre limitele firescului. Modalitatea in care cei doi isi duc la bun sfarsit infractiunea este adorabila si de altminteri ii inocentizeaza. Nu acelasi lucru se poate spune despre pelicula la o distanta de numai trei decenii. Chiar daca avem de-a face tot cu actori de valoare, a disparut farmecul. Totul este fortat, cu accent pus pe ideea de performanta. Milionul este un fleac fata de miliardele care formeaza miza spargerii. Sean Connery are aerul unui James Bond atletic, de Superman caruia nu-i poate sta in cale nici un obstacol. Caterina Zetta Jones la randul ei este artificiala si in cel mai bun caz poate fi apreciata prin prestatia de gimnasta. Cam asa insa s-au si degradat lucrurile in lume in ultimele decenii. Oamenii sunt atletici sau nesimtiti.
Cinici, pragmatici sau molesiti, lehamisiti, oameni care nu se mai bucura de viata, de lumina si de duh, tot mai inecati in infernul propriilor senzatii stoarse prin industria fara precedent a stimulilor.
Entrapment este inca un film acceptabil, care nu plictiseste. Este nefiresc, dar merge si asa. Oricum, distanta fata de peliculele amintite este uriasa. Suntem insa uimiti de felul in care s-a degradat productia comerciala. Evident, avem si acum filme mari, dar ceea ce nu mai avem este divertismentul, loisirul de bun simt. Asta am pierdut. si nu este o pierdere usoara.Fiindca nu este deloc simplu sa traiesti la extreme…