"Pe uliti trece hohotind pacatul." Da, sunt si pacate vesele, sugubete, care ne vin dinafara, de pe uliti, cum spune Octavian Goga in acest vers. Din pacate insa… pacatele cele mai parsive, mai rele se nasc si dospesc in noi. Cred ca mai bine decat orice predicator, din toate religiile, vorbeste despre pacat Montaigne (scriitor si filosof francez , 1533 – 1592), care imparte pacatele in doua categorii: "Exista pacate navalnice, grabite si neasteptate…" – adica pacate pe care le facem, uneori, chiar fara sa ne dam seama, ca pe o gresala sau ispita unei simple placeri. Sa le lasam deoparte – spune Montaigne – si sa le luam in seama pe acestea: "Dar cu privire la pacatele savarsite in repetate randuri, chibzuite si analizate, pacate de constitutie, ba chiar de profesie si de vocatie nu-mi pot inchipui ca ele ar putea salaslui atata vreme intr-un suflet fara ca ratiunea si constiinta acelui care pacatuieste sa nu le fi acceptat in chip statornic si sa nu le fi dat consimtamantul; si-mi vine greu sa-mi inchipui si sa reconstitui acea cainta pe care un asemenea pacatos se lauda ca ar resimti-o in anumite clipe." ("Despre cainta", din vol. "Eseuri")
Nu incape indoiala, toti suntem pacatosi: unii cu pacate mai usoare, vesele, zburdalnice; cei mai multi, insa, cu pacate rele, grele. Sa avem, macar din cand in cand, si cate un ceas de spovedanie sub "epitrahilul" constiintei noastre si sa ne cercetam ce fel de pacate avem.
