Amandoi candidatii la premieratul Romaniei din ultimele zile ale Guvernului Boc puteau parea cuiva neprevenit niste nemti. Amandoi sunt seriosi si gravi, amandoi par o garantie a unei corectitudini indelung visate de toti alegatorii. Amandoi, mai ales dl Klaus Iohannis, vorbesc asemenea unor oameni normali, cu cuvinte ale limbii romane nebatatorite de politica. Sigur, dl Lucian Croitoru are avantajul ca este un tehnocrat, dar a si imprumutat cate ceva din vorbele celor din spatele sau.
Obsesia nemtilor nu e foarte veche in mentalitatea poporului roman, dar nici prea noua nu e. In limba romana a secolului XIX, se poate controla in literatura, costumele europene erau numite, mai ales de catre tarani, haine "nemtesti". Macar ca, de cele mai multe ori, moda o aduceau bonjuristii, cei care ziceau bonjour, iar nu Guten Tag. Nemtii, li s-a parut politicienilor romani de atunci, ne pot salva si de luptele pentru domnie din anii lui Cuza.
Mai incoace, in secolul trecut, circula o vorba, zice-se, a lui Arghezi, care, invitat la Buftea, fabrica de filme romaneasca a acelor ani, si aratandu-i-se aparatura germana, ar fi exclamat in final: "Pacat ca n-avem nemti". Nu stiu insa daca acum chiar si nemtii ne mai pot salva. Caci, asa cum observa dl Klaus Iohannis, etnia nu e o garantie a priceperii; era, poate, un mit, pentru ca poporenii de la noi vazusera doar mecanici si ingineri nemti, specialisti, tehnocrati. Apoi e acea nepotrivire intre roman si organizare, intre roman si tinutul de cuvant, pe care o recunoastem chiar noi insine, in mod traditional, pe dos decat la nemti. In orice caz, prin aparitia sa serioasa si deloc dispusa sa reproduca vreun cantec din tinerete gen "pusca si cureaua lata" ori alte giumbuslucuri verbale care ies din gurile multor politicieni de azi de la noi, si dl Lucian Croitoru putea parea un neamt. De parca dl Traian Basescu le-ar fi spus celor din coalitia majoritara ad-hoc "in nemti sa ne batem".
Pe vremuri, lumea buna se batea, la sosea, cu flori. Azi, cu nemti. Sigur, ne putem indoi ca asta e chiar "lumea buna", dar bataia tot bataie ramane. Insusi faptul ca, in culmea crizei, politicienii romani, maghiari si de alte nationalitati (sic!) si-au adus aminte de solutia istorica de altadata ne poate pune pe ganduri. Ne putem intreba, pe buna dreptate, de ce nu au fost scosi din maneci acesti (s)asi mai devreme. Dar sa nu ma grabesc. Asta era impresia noastra, macar a unora, cata vreme dl Lucian Croitoru nu-si anuntase lista viitorului guvern. Cand a pus-o pe tapet s-a vazut ca nici vorba nu poate fi de alti tehnocrati decat domnia sa, ca noul guvern, pregatit pentru aruncat in Parlamentul inca bicameral, nu este decat Cabinetul Boc doi putin cosmetizat pe la colturi, fara doua ministere inventate pentru suporteritele presedintelui si ale fiicei politice a domniei sale, ceea ce ne face sa credem ca aceasta a fost singura solutie a dlui presedinte ca sa (nu) isi recunoasca greseala de a le fi infiintat.
Din pacate, din cei doi nemti a ramas doar unul, nu mititel ca-n cantecul cu afroamericanii, dar singurul. Dar, dincolo de toate aceste manevre, despre care si unii, si altii spun cam acelasi lucru, in esenta ca sunt provocari, chiar daca nu se pronunta cuvantul: ceea ce e o provocare pentru dl Traian Basescu e constitutional pentru dnii Antonescu, Geoana, Marko si ceilalti, iar ceea ce e o provocare pentru acesti domni e un lucru firesc si constitutional pentru dl Traian Basescu, nu putem sa nu observam ca acest meci poate dura la infinit, ceea ce dauneaza mai grav decat tutunul sau alcoolul sanatatii noastre economice si propriu-zise.
Imi pare rau pentru dl Klaus Iohannis, imi pare rau pentru dl Lucian Croitoru, pentru ca, de fapt, nici unul dintre domniile lor nu a fost ales, probabil, pentru a fi intr-adevar prim-ministru. Doi supleanti. Nici macar interimari, caci interimarul e tot dl Emil Boc, tot domnia sa va purta in spate rucsacul cu sarcinile guvernamentale, usurat binisor de motiunea de cenzura, pana la alegeri si cateva zile dupa. Cineva de la Sibiu, "nu spui cine, persoana importanta", prevedea ca dl Klaus Iohannis va putea ajunge peste catva timp in locul unde e azi dl Barroso. Prim-ministeriatul romanesc ar fi fost un pas. Numai ca, ma tem, acest pas nu va fi facut vreodata, atat timp cat politicienii se bat in candidati, ca unii membri ai unor anume triburi, cu copiii mici, apucandu-i (aceia) de picioare si izbind in adversari cu capetele. Ale copiilor, fireste.
