Lista celor o suta de personalitati civice si intelectuale sustinatoare ale candidaturii lui Crin Antonescu a fost tiparita recent in "Viata Noastra" – o publicatie pamfletara aflata la primul ei numar si dedicata propovaduirii virtutilor competitorului liberal. Lista este compusa preponderent din oameni activi fie in domeniul invatamantului superior, fie in institutii si/sau societati culturale. Nu toate numele sunt de notorietate, dar ele urmeaza probabil sa fie evocate si reevocate de-a lungul campaniei electorale. Unii adepti vor spera, neindoielnic, intr-un viitor cat se poate de roz, presarat cu posturi de ambasador sau varii functii de stat – asta, fireste, in conditiile in care omul lor se descurca optim pe lungul si intortocheatul drum catre Cotroceni.
Avand in vedere ca prezidentiabilul PNL a debutat in viata publica in calitate de profesor si, ulterior, ca membru al Aliantei Civice in politica, unii dintre cititori se vor intreba, poate, care ar fi motivul reticentei mele fata de Crin Antonescu. Scepticismul meu deriva din ceea ce a facut sau, mai bine zis, din ceea ce nu a facut liderul liberal pe parcursul a patru mandate consecutive de parlamentar. Educatia, bunaoara, nu s-a demonstrat nicicand o preocupare majora a domniei sale, pe cand pamfletul publicat de curand este de-a dreptul saracacios in materie de idei privind optimizarea acestui domeniu profund neglijat. Nici preceptele liberale nu au avut o soarta mai buna, de-a lungul anilor lipsind orice imbold sau efort, concertat sau individual, de transplantare a acestora in solul colectivist al tarii.
Crin Antonescu este, incontestabil, un om al vremurilor noastre. Laxitatea sa reflecta, de fapt, inertia unui numar crescand de romani care cu putini ani in urma inca se autodefineau drept parte a elitei educate. In plus, a devenit limpede ca Antonescu nu da doi bani pe principiile meritocratiei, de vreme ce a preferat sa ignore un economist profesionist de talia lui Daniel Daianu, optand in schimb pentru promovarea unei nulitati ca Bogdan Olteanu in functia de viceguvernator al BNR. Sustinerea acordata acestuia din urma a mai relevat ceva – anume ca nici sub actualul lor lider liberalii nu au regrete in ceea ce priveste trecutul recent, respectiv blocarea reformelor si abuzurile de putere survenite sub guvernarea Tariceanu. Ca atare, va mai trebui sa asteptam mult si bine pana cand vom afla motivele pentru care Antonescu, de ani de zile un "greu" al partidului, a preferat sa stea pe tusa si sa lase cale libera unor exponenti ca Tudor Chiuariu, Cristian David sau Decebal Traian Remes, care au reusit, in nici doi ani, sa distruga reputatia liberalismului romanesc aflat la guvernare.
Aidoma lui Bogdan Olteanu, o buna parte a membrilor elitei politice a tarii continua sa creada ca vor pricepe numaidecat complexele probleme ale guvernarii moderne, drept care orice atentie acordata recomandarilor expertilor din ministere sau institutii de specialitate ar fi, in fond, de prisos. Nu cred insa ca acest detaliu provoaca cine stie ce ingrijorare in randurile intelectualilor care ii canta acum osanale lui Crin Antonescu.
Cat priveste tabara activistilor, stiu ca oameni ca Smaranda Enache de la Liga Pro Europa spera ca din sprijinul lor sa derive o sustinere ulterioara a dezideratului lor de reformare a vietii publice. Ma tem insa ca astfel de oameni se afla in neta minoritate, cei mai multi dintre sustinatorii prezidentiabilului liberal nefiind motivati de perspectiva modernizarii tarii prin intermediul propriilor cunostinte de specialitate. "Viata Noastra" nu ne destainuie mai nimic despre noile politici care ar urma sa fie aplicate de candidatul liberal – portretizat indistinct drept personaj "activ in slujba romanilor" –, publicatia dedicandu-se in schimb in extenso unei creaturi reptiliene bicefale prezentate ca "Traian Geoana, un personaj de cosmar". Aceasta recurgere la imaginar demonstreaza ca tabara liberala se asteptase, de fapt, la perpetuarea guvernului de coalitie PDL-PSD pana la alegerile prezidentiale. Dar acum situatia s-a schimbat, iar Antonescu si Geoana se vad, ambii, nevoiti sa stranga randurile in jurul unui pseudo-Obama autohton, transformat in mascota fortelor transpartinice decise sa-l inlature, cu orice pret, pe Basescu din fotoliul prezidential. Din nefericire pentru ei, Klaus Iohannis incepe sa aduca a personaj uzat – a om care a fost, candva, cineva. Cu doua decenii in urma, Petre Roman se lasa, la randul sau, instrumentalizat de vechile structuri – care au si izbutit sa se regrupeze rapid gratie imaginii sale de prooccidental, contactelor sale din lumea occidentala, multilingvismului sau si, nu in ultimul rand, impulsurilor sale reformiste. Dupa doar un deceniu insa, Petre Roman se vedea redus la cu totul alte dimensiuni, mai exact la cele reale. Daca Iohannis isi va parasi urbea potemkiniana pentru mirajul de pe malurile Dambovitei, legenda sa va dainui infinit mai putin, avand in vedere severitatea actualei crize politice, inclestarea dintre tabere si refuzul partidelor de a accepta orice fel de schimbari – fie ele si insignifiante, de fatada, precum cele agreate de Ion Iliescu in perioada presedintiei sale.
Zilele trecute, Crin Antonescu a vestit ca o alta optiune a domniei sale pentru postul de premier este chiar nababul liberalilor, Dinu Patriciu, cel care nu s-a sfiit sa bata palma cu PSD inca din vremurile in care Traian Basescu era primar general al Capitalei. O astfel de numire ar conduce, indubitabil, la o nemaiintalnita fuziune a puterii economice, politice si mediatice, inegalabila pana si din punctul de vedere al Italiei lui Berlusconi. Patriciu nu ar avea, desigur, dificultati in a castiga prompt simpatiile unei parti covarsitoare a intelectualilor lui Crin – ajunge sa imparta, fie si temporar, sponsorizari si patronaje mai abitir ca George Soros. Cu un astfel de premier, Antonescu isi poate lesne permite luxul unei abordari relaxante a oficiilor prezidentiale. Este, probabil, mai indicat nici sa nu incerce sa afle opinia unor venerabili ca Neagu Djuvara despre un asemenea mariaj intre liberalism si plutocratie.
