Discursul politic si mediatic actual sugereaza ca Romania ar fi plonjat intr-o grava criza institutionala doar din cauza personalizarii excesive a spatiului public. Ar fi insa mult prea simplu! Ca si in alte parti unde criza de regim s-a cuplat cu o criza societala mult mai profunda, personalizarea vietii publice si promovarea agresiva a figurii eroului salvator nu sunt simple accidente de parcurs. Departe de a fi o cauza, personalizarea vietii publice este un efect al unei tendinte grele ce vine dintr-un trecut care de prea multe a fost eludat. In fond, asistam astazi la inca un episod din confruntarea care a opus doua traditii culturale cu influenta directa si dramatica asupra societatii romanesti.
Prima traditie se revendica de la deschiderea pasoptista catre Vest. Este senina, mai degraba burgheza, legalista si constitutionala, stiintifica si laica, dar atat de fragila, incat a fost si este inca usor de rasturnat. si daca aceasta traditie a fost bine reprezentata, mai ales, in timpul monarhiei constitutionale si a contribuit la nasterea Romaniei moderne, o data cu epoca extremelor, care debuta cu perioada interbelica, a fost marginalizata, cand nu a fost de-a dreptul interzisa.
Cea de-a doua traditie da seama despre inchiderea conservatoare. Este inflexibila, mai degraba nationalista si, dupa caz, populista, personalista si cutumiara, antielitista, dar, mai ales, fundamentalista. Daca la originea sa parea mai degraba benigna, aceasta ultima tendinta a generat antisemitismul, nationalismul extremist, legionarismul si, nu in ultimul rand, national-comunismul. Esecul precedentelor doua incercari de modernizare, cea a pasoptistilor din secolul al XIX-lea si cea a legitimistilor in prima parte a secolului trecut, s-a datorat tocmai efectelor politice ale acestei traditii. si nici acum, la a treia incercare de modernizare, a integrarii europene, nu pare sa se fi schimbat mare lucru.
Renascuta dupa 1990, prima traditie nu a avut nici timpul, nici conditiile pentru a se consolida, pe cand a doua a fost nu de putine ori politica de stat. Ceea ce a dus insa la aceasta scindare care fractureaza astazi societatea romaneasca si creeaza conditii pentru cele mai artificiale si absurde conflicte a fost legitimarea de catre elita intelectuala a confuziei valorilor. Mai intai cuprinsa de iluzia apolitismului, mai apoi, mai ales in ultimii ani, incercand sa recupereze timpul pierdut printr-o implicare politica partizana si necritica, o parte influenta a elitei intelectuale a confuzat publicul. Ca si la sfarsitul perioadei interbelice, cand mai intai a aderat la carlism, pentru ca mai apoi sa se fi lasat "atrasa" de antonescianism, si astazi o parte a elitei intelectuale ce se situeaza in continuarea conservatorismului nu pare sa se ingrijoreze de simptomele crizei democratiei romanesti.
De prea multe ori in istoria acestei tari carturarii s-au dorit conducatorii din umbra. si intotdeauna au esuat in incercarea lor. Caci rolul intelectualilor nu este sa-i conduca, nici macar sa-i consilieze, ci sa-i critice pe cei care vremelnic exercita puterea, mai ales atunci cand acestia derapeaza.
