29.2 C
București
joi, 26 septembrie 2024
AcasăSpecialAlt glob n-aveti?

Alt glob n-aveti?

Aproape ca am inceput sa ma satur de cei care s-au saturat sa mai auda de politica si de politicieni, de scrisorile celor care, lucrand in zone mai apropiate de sistemele occidentale, descopera brusc cat e de scarboasa politica romaneasca si indeamna la o totala abstragere. Nu demult am vazut o scrisoare a cuiva, un profesionist din zonele – cum se spune in pasareasca zilei – de top, care milita in acest sens, propunand, in locul numelor de politicieni, numele unor cunoscuti, zicea persoana respectiva, mult mai stimabili si care ar putea sa faca si sa dreaga. Candva s-a infiintat chiar un partid din acest tip de oameni. Ati mai auzit ceva de el? Zvacnirile de individualism de mai sus nu sunt altceva decat incercari de a inlocui majoritatea cu o minoritate care, admit, poate sa fie extrem de bine pregatita in profesiile sale, dar tot atat de nepregatita pentru conducerea unei tari, fie ea si Romania, ca si multi altii, mai putin citati pe liste personale.

O sa spuneti ca si cel care scrie aceste randuri si-a exprimat dezaprobarea, si inca in mod repetat, la adresa clasei noastre politice. Asa este, dar daca nu se poate face o adevarata greva generala, nici macar intr-un domeniu cum este invatamantul, caci greva generala reala n-a fost, atunci e usor de inteles ca nu se poate face nici greva generala la vot. Aceasta ar fi singura care ar insemna inceputul rezolvarii situatiei. Daca nimeni, dar absolut nimeni dintre cei neincadrati politic nu s-ar mai duce la vot, poate ca la chemarea urmatoare ar fi prezentate alte liste. Poate, dar nu e deloc sigur. Astfel incat, neputand face o revolutie tacuta, mult mai de catifea decat cea din Cehoslovacia anului 1989, suntem siliti sa continuam pe calea reformelor lente, ceea ce inseamna pentru noi, alegatorii neangajati, nimic altceva decat interventia la vot atat timp cat traim, sperand ca, treptat, dar foarte-foarte incet, vom putea transforma cate ceva.

 

Nu ca sa obtinem ceea ce visam, caci toti visam vreo Mare Britanie instantanee, si aia ideala, ci cativa pasi spre o adevarata democratie, spre un adevarat stat de drept. La urma urmelor, amintiti-va – celor care au trait sub dictatura ceausista ma adresez – cum erau si cine erau cei care ne conduceau atunci. Nu sunt totusi cu un milimetru sau un gram mai buni politicienii de azi? Poate ca nu, dar instrumentele democratiei, asa imperfecte cum sunt ele, ii fac sa mai tina seama din cand in cand de reguli si legi, ceea ce micsoreaza riscurile repetarii arbitrarului care domnea atunci. stiu ca viata omului e scurta si ca ea se apropie de sfarsit cand ti-e lumea mai draga, stiu ca toti am vrea sa ne vedem peste noapte intr-o lume mai buna, asa cum credem ca sunt democratiile occidentale. Las la o parte ca au si ele cusururile lor, pe care, daca le-am avea in apropiere, le-am amenda cu scarba si dusmanie, reactionand foarte aproape de felul in care reactionam acum fata de cele de aici.

 

Dar privind de-aici spre vitrina frumos organizata a "lumii libere" de altadata, vedem, fatalmente, numai partea frumoasa, tentanta, atractiva, in timp ce mai toti aceia care "au ales libertatea" sunt de mult in stare sa enumere pacatele democratiilor-model, imperfecte ca tot ce este creat de mana omului si chiar de capul lui. Pe de alta parte, ne miram, de pilda, de felul in care o vad unii dintre cei care urmaresc de departe si cu intermitente viata politica de la noi, ca simpli cetateni, nu ca politicieni straini, de judecatile lor care nu se potrivesc in nici un fel cu ale noastre. Cand noi eram nemultumiti de Traian Basescu, basarabenii sau romanii din America il idolatrizau. E acelasi fenomen al distantei mai mici sau mai mari de unde te uiti. De fapt, cei care se scarbesc aici s-ar scarbi repede si in alta parte, de acea parte si de oamenii ei, si asta, pentru ca, desi exista pe Pamant peisaje si locuri paradiziace, oamenii nu sunt nicaieri niste ingeri.

Ca falsa batalie care se duce acum pentru numirea unui prim-ministru nou in locul dlui Emil Boc, proaspat demis de catre Parlament, e una amagitoare si care ascunde altele e adevarat. Dar adevarat este ca multe alte fapte si intamplari din viata nu au sensul pe fata, ci, ca sa zic asa, pe dos. Nu stiu daca dl Klaus Johannis a fost ales ca sa salveze altceva decat o foarte firava si improvizata alianta de circumstanta, dupa cum nu stiu daca pentru meritele sale de economist a fost ales de partea adversa dl Lucian Croitoru. Ceea ce stiu aproape sigur este ca nici unul, nici altul nu vor fi, cel putin in acest mandat al dlui Traian Basescu, prim-ministri. Sa ne scarbim? De ce? Jocurile politice vor exista cat exista aceasta lume. Alt glob nu ni se ofera, iar pe Marte nu va sfatuiesc sa visati sa ajungeti.

Cele mai citite

Industria alimentară din România, dependentă de muncitori necalificați: 75% din forța de muncă are doar 8 clase

Patronatele din industria alimentară atrag atenția că 75% din angajații din acest sector nu pot fi calificați din cauza nivelului scăzut de educație, majoritatea...

Planul Roșu de Intervenție activat la un hotel din stațiunea Olimp

Planul Roșu de Intervenție a fost activat, în această dimineață, din cauza stărilor de rău prezentate de mai multe persoane aflate la Hotel Crișana,...

Cotația argintului atinge cel mai înalt nivel din 2012, stimulată de așteptările privind reducerile de dobândă ale Rezervei Federale

Cotația argintului a înregistrat joi o creștere semnificativă de 2,5%, atingând 32,614 dolari pe uncie, cel mai ridicat nivel din 2012, informează Agerpres. Această ascensiune...
Ultima oră
Pe aceeași temă