» Scandalul arhivei DGIPI, serviciul secret al Ministerului Administratiei si Internelor, ia amploare: Traian Basescu, presedintele tarii, si ministrul interimar Vasile Blaga au confirmat scurgerile de informatii catre persoane neautorizate in perioada 2008-2009, aratand cu degetul spre Marian Vanghelie si Dan Nica.
» La randul sau, Vanghelie a iesit la contraatac sustinand ca cel putin un chestor promovat de Blaga a copiat, fara drept, documente din arhivele secrete.
In structurile DGIPI activeaza inca fosti ofiteri de Securitate. Prin extensie, se poate spune ca acest serviciu este politia politica, continuatoare a practicilor fostei Securitati. Unul dintre ei, Corneliu Muscalu, este suspectat ca ar fi furnizat informatii despre afacerea cu arme in care a fost vehiculat numele lui Mircea Basescu, fratele presedintelui. Muscalu era pe atunci responsabilul din DGIPI cu "circulatia produselor cu regim special", printre care figureaza si armele si munitiile, sustin surse judiciare.
Alti ofiteri suspectati ca ar fi ordonat copierea, vehicularea si transmiterea nelegala de documente secrete ar fi Gelu Drajneanu, Paun Iordache si Florin Trosca, numiti in functiile de conducere ale DGIPI de fostul ministru PSD Dan Nica la propunerile lui Vanghelie, sustin aceleasi surse. Mai mult, cei trei nu ar fi detinut certificate ORNISS (Oficiul Roman National al Informatiilor Secrete) de acces la informatii clasificate. Imediat dupa ce la conducere s-a instalat triada Drajneanu-Iordache-Trosca, in cadrul DGIPI ar fi inceput concursul cine livreaza mai multe informatii compromitatoare despre membrii familiei lui Traian Basescu, sustin surse MAI.
Informatii secrete, livrate la cina
Xerocopiile dupa documente ar fi fost adunate de la subordonati de catre adjunctii Trosca si Paun, iar centralizarea s-ar fi facut la Gelu Drajneanu, apropiat al lui Marian Vanghelie.
Mare parte din documente ar fi ajuns la Vanghelie pe aceasta filiera, dupa cum Romania libera a relatat deja saptamana trecuta, in articolul "Ce contin dosarele Basescu de la «Doi s’un sfert»". Potrivit sustinerilor lui Traian Basescu, au existat si alti "beneficiari" ai informatiilor secrete din arhivele DGIPI, si anume generalii in rezerva Dumitru Iliescu, apropiat de Ion Iliescu, fost sef al SPP si apoi ofiter la SRI si consilier prezidential, si Catalin Voicu, fost general SPP, apoi parlamentar PSD.
In presa au aparut dezvaluiri despre apropierea celor doi generali de lideri ai lumii interlope sau de afaceri suspecte ale unor retele de mare criminalitate economico-financiara. "Informatiile secrete erau transmise protejat: ofiterul DGIPI se intalnea sa ia cina cu Iliescu sau cu Voicu, iar daca erau prinsi, filati, fotografiati, puteau oricand sa sustina ca s-au intalnit intamplator si au vorbit pentru ca au fost colegi.
Intalnirile directe cu Vanghelie erau periculoase: un ofiter DGIPI nu poate lua masa cu un lider politic, desi au fost si astfel de cazuri", sustin specialistii in domeniu.
Insa Vanghelie a contraatacat, anuntand ca si chestorul Terente Merce, promovat de Blaga in 2005 ca adjunct la DGIPI, ar fi copiat nelegal documente din arhiva serviciului secret. La Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost inregistrat un dosar penal care are ca obiect scurgerile nelegale de informatii de la DGIPI. In plina desfasurare se afla si un control de fond la acest serviciu, declansat de interimarul Vasile Blaga. "Soarta acestor anchete depinde de rezultatul alegerilor prezidentiale. Daca Basescu va pierde alegerile, anchetele vor fi ingropate", sustin surse judiciare.
Scandalul scurgerilor de documente secrete de la DGIPI s-a declansat dupa ce Vanghelie a anuntat ca arhiva serviciului a fost mutata si "se afla pe maini bune" si ca o va folosi in batalia electorala impotriva lui Basescu, devoaland si cateva dintre subiectele continute de notele informative secrete. Tot el a sustinut ca "m-am batut sa luam Ministerul de Interne, pentru ca asa am crezut eu. Constat acum, fara sa fiu lipsit de modestie, ca nu prea am gresit".