Suntem deja pe finalul primei luni a ultimului trimestru al anului 2009, un an care poate marca o cotitura in evolutia recesiunii globale, si anume iesirea economiei americane din aceasta faza.
In urma unui test recent facut cu 1.000 de sefi de birouri financiare si de trezorerie din SUA, circa 70% au spus ca recesiunea va continua si in anul 2010, 75% din ei se asteapta ca, in urmatoarele sase luni, sa mentina personalul societatii la nivelul curent, iar 22% anticipeaza noi reduceri de personal.
Cum recesiunea a fost generata de criza globala a pietei imobiliare, cel mai mult a fost afectat sectorul industrial al tarilor puternice, principale consumatoare de materii prime. Asadar, cererile internationale la materiile prime de baza (de exemplu fier, cupru, aluminiu, nichel, zinc) s-au redus substantial in aceasta perioada. Dupa cate observam, metalele de baza participa masiv la piata de constructii si la cea imobiliara, care inca nu s-au stabilizat si care ar putea suferi noi contractii in urmatoarele sase luni.
Pe 7 octombrie am consemnat totusi data in care corporatia ALCOA (simbol AA.N) – cel mai mare producator de aluminiu din lume – a raportat, dupa inchiderea sedintei, o crestere de 8 centi/actiune, depasind substantial estimarile care prevedeau o pierdere de 9 centi/actiune, pe baza restructurarii companiei si cresterii pretului aluminiului.
La Bursa de la Bucuresti, industria aluminiului este reprezentata in principal de emitentul ALRO S.A. (simbol ALR), care, fiind influentat de factori complecsi (cursul dolar/leu, creante, restante, concurenta asiaticilor, cotatia internationala preturilor), a avut, la Q2, un profit redus cu 70% fata de anul trecut. Masurile privind protectia la riscuri au dat partial randament, pe baza unui hedging la Bursa de la Londra, cu contracte swap pe aluminiu si forward pe valuta. Castigul net de 117 milioane lei nu a indepartat insa pericolele, mai ales in conditiile unei reveniri slabe a economiei interne si ale mentinerii concurentei asiatice.
Pentru a estima evolutia pretului acestei actiuni pe TS, adica pana la sfarsitul trim. I/2010, am ales un grafic saptamanal din ultimele 16 luni al actiunii ALR comparativ cu evolutia indicelui BET.
Dupa atingerea unui dublu top pe 15 mai si 2 octombrie, identificam o usoara tendinta de corectie evidentiata incepand cu saptamana recent terminata, care are toate sansele sa se incheie, in viitor, pe scadere, cu o incercare de testare a primului prag de suport intermediar de la 2,13 lei.
In conditiile unei deprecieri generale, tendinta de scadere se poate accentua, urmand sa testeze pragul de suport de la 1,80 lei, insa pe o perioada mai mare de timp, probabil in prima parte a anului 2010. Acest lucru va putea evidentia o evolutie mai predictibila, datorita absentei datelor de referinta, insa tot de scadere, ceea ce ar putea insemna atingerea unui prag de suport mai serios, la 1,70 lei. Nivelul amintit va reprezenta si un pret mai apropiat de realitatea activitatii operationale, estimata pentru 2009, Q3, si testata oficial in luna noiembrie 2009.
Daca vom dori sa facem o investitie serioasa si pe termen lung la aceasta actiune, va trebui sa avem in vedere influenta majora a factorilor de mai sus si mai ales o revenire mai greoaie a Romaniei din recesiunea globala, ceea ce inseamna ca va trebui sa asteptam alta perioada favorabila acestui sector, poate dupa Q2/2010.