Cele şase persoane reţinute, între care un preot şi directorul de resurse umane al Spitalului din Tecuci, precum şi cei 15 gălăţeni puşi sub control judiciar sunt acuzaţi de fraude informatice, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
Potrivit informaţiilor furnizate de anchetatori, suspecţii au decontat fraudulos sume importante de bani de la Casa de Asigurări de Sănătate Galaţi, pentru servicii de îngrijiri paliative ale unor bolnavi incurabili în stadii terminale. Este vorba despre trei bărbaţi şi trei femei cu vârste cuprinse între 34 şi 65 de ani care ar fi decontat nelegal servicii de îngrijire la domiciliu, prejudiciul creat fiind de 1,4 milioane de lei.
„În această cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă informatică, uz de fals, influenţarea declaraţiilor, fals de înscrisuri sub semnătură privată. S-au descoperit probe care au condus la acuzarea a şase inculpaţi care au fost reţinuţi, urmând a se lua faţă de ei măsura arestării preventive. În fapt, s-a reţinut că, în perioada ianuarie 2016 -octombrie 2017, inculpaţii au fraudat bugetul CAS Galaţi prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale fictive, inclusiv pe baza unor documente medicale întocmite în fals, cu implicarea unor funcţionari din cadrul CAS Galaţi. Aceştia cunoşteau activităţile infracţionale şi au acceptat primirea şi înregistrarea dosarelor direct de la reprezentanţii societăţilor. Avem un prejudiciu estimat de 900.000 prin intermediul SC Sormed SRL, 340.000 SC Medicas şi 155.000 Elite Health Clinic Srl ”, a declarat, presei, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, Claudia Marcu.