Indiferent de autenticitatea retinerilor lui Traian Basescu fata de intrarea in cursa electorala pentru un al doilea mandat la Cotroceni, acestea vor fi fost neindoielnic spulberate in ziua de 9 septembrie, cand Mircea Geoana a scapat o afirmatie extrem de indiscreta. Liderul pesedist a declarat senin – si nu in fata bostangiilor de la Dabuleni, ci a selectului auditoriu de la Institutul Aspen din Bucuresti – ca "ne-am inselat crezand ca integrarea in Occident este solutia", explicand apoi ca acest demers constituise doar un "obiectiv tactic". Cu un aer vizionar, Mircea Geoana s-a mai declarat convins ca a sosit vremea unor priviri aruncate dincolo de structurile euro-atlantice, pentru ca Romania sa isi poata "determina propriul destin".
Nici macar Ion Iliescu nu a recurs vreodata la un asemenea mesaj – nici chiar cu ocazia felicitarilor adresate, in 1990, minerilor. Pana si el a preferat sa promoveze oameni ca Petre Roman sau Adrian Severin, cu alte cuvinte, persoane publice care reusisera sa isi creeze o imagine de politician receptiv la ideea implementarii reformelor occidentale. In trecut, Iliescu considerase modelul sud-coreean ca fiind cel optim pentru Romania. Ma astept ca Geoana sa elogieze de-acum modelul singaporez – perceput de analistii rusi drept cel mai apropiat viziunii putiniene, deoarece combina eficienta economica si sociala cu autocratia politica.
Este limpede ca prin recenta sa iesire Mircea Geoana nu a facut altceva decat sa ne prezinte valiza sa de fabricatie occidentala pe care doreste s-o plimbe linistit si cat de curand pe meleagurile marelui vecin de la Est. Iar lui Basescu i-a oferit, involuntar, nu doar inopinata sansa de a-l expune drept fals adept al valorilor si structurilor occidentale, ci si de a-si reitera propria orientare prooccidentala.
Impetuoasa invitatie la parasirea orbitei euro-atlantice este binevenita nu doar din punctul de vedere al contracandidatilor lui Geoana, ci si din perspectiva principalelor teme abordate pe parcursul campaniei electorale. In mod logic, un astfel de apel ar trebui sa conduca la unele dezbateri pe tema prezentului si viitorului rol al Romaniei in lume – iar in acest caz ar ajunge, inerent, disecat si bilantul diplomatico-politic al sefului PSD. Pe la mijlocul anilor ’90, Geoana parea pe departe cel mai inalt dintre liliputanii de la MAE, fiind vedeta incontestabila a resortului.
A predicat nonstop ca Romania poate intra in gratiile Occidentului doar prin afisarea unui entuziasm debordant fata de toate initiativele Washingtonului si Bruxelles-ului. Fireste ca pletora angajamentelor asumate nu urmau defel a fi respectate chiar de-a doua zi, mizandu-se de cele mai multe ori pe varii evenimente internationale care sa distraga atentia occidentalilor de la promisiunile autoritatilor de la Bucuresti. In pofida celeritatii schimbarilor manifeste in Romania, cheia succesului rezida, in viziunea autoritatilor, strict in reprezentatie – recte in simulatie. Apogeul acestei strategii a fost atins in 2002, cand Geoana asigura SUA ca Romania este dispusa sa sprijine planul de invazie a Irakului in mult mai mare masura decat oricare alt candidat NATO. L-a convins pana si pe Paul Wolfowitz, principalul strateg pe probleme de politica externa al administratiei Bush, ca Romania constituia un splendid exemplu pentru ceea ce urma sa devina Irakul dupa inlaturarea lui Saddam.
Numarul doi al Pentagonului a fost, pesemne, atat de impresionat, incat a afirmat ca Romania reprezinta o pilda si pentru modul in care a reusit sa isi neutralizeze fosta Securitate o data cu debutul erei postdecembriste. In prezent insa, Geoana se declara sceptic la adresa unora dintre sarcinile curente ale NATO si vede nevoia unei intelegeri cu Rusia, indiferent de tonul ei beligerant sau de actualele conditii politice de la Moscova. Cu putine luni in urma, anume in iulie, am putut observa cu totii ca nici unul dintre membrii partidului lui Ion Iliescu aflati odinioara in pozitii-cheie ale diplomatiei romane nu a semnat scrisoarea deschisa adresata de Vaclav Havel si alte personalitati est-europene actualului presedinte american Barack Obama, rugandu-l sa nu intoarca spatele Europei de Est. Ar fi, desigur, absolut pe placul lui Geoana si al lui Iliescu daca aceasta regiune s-ar retransforma intr-o zona gri, cu lideri care isi scot favorurile la mezat si le vand oricui le promite consolidarea propriilor pozitii.
Mircea Geoana a indicat cat se poate de raspicat ca odata castigat fotoliul prezidential, va transforma Cotrocenii intr-un bazar diplomatic, manevrand abil intre Est si Vest. Tabara care va oferi cele mai multe libertati si avantaje oligarhiei transpartinice va avea, fireste, castig de cauza. Traian Basescu nu are nevoie de serviciile unui tehnolog media ca Tal Silberstein pentru a sesiza ca Geoana a comis o gafa uriasa in momentul in care a semnalat ca sub conducerea sa Romania va ajunge "de vanzare". Daca isi va dedica propria campanie macar partial contingentei dintre relatiile externe si imperativul reformelor de acasa, Basescu ramane un candidat greu de invins – si asta, in pofida bilantului mai degraba deziluzionant al primului sau mandat.
