Din nefericire, ipoteza ca graba renovarii educatiei romanesti are origini politicianiste si demagogice castiga teren in ultimele zile. Tot mai mult, ceea ce putea fi punerea in practica a unui impuls generos si responsabil, chiar si intr-o formula neadecvata (adoptarea unui text de lege inadecvat, cu diferente de la o versiune circulanta la alta, abaterea de la intentiile initiale catre o versiune de compromis, impunerea legii prin formula extraordinara a "asumarii raspunderii", si nu pe calea statuata de uz), se dovedeste, in fapt, un nou episod din luptele de guerrilla purtate de fiecare actor politic impotriva celorlalti.
Chestiunea schimbarii directorilor de scoli aduce la lumina cu asupra de masura acest fapt si ii dezvaluie, macar pe un anume aliniament, scopurile autentice. Pentru PSD si ministra Ecaterina Andronescu, aceasta masura – facuta imposibila o data cu aplicarea noii legi, peste un an – este o urgenta, acum, cat mai au parghiile puterii in domeniu la indemana si cat timp directorii scolilor atarna, legati printr-un cordon invizibil, dar rezistent, de ombilicul ministerial. A numi directori inseamna sa ai influenta asupra conduitei lor profesionale, dar si electorale. Sa ii faci sa depinda de tine, cu speranta unor alocari bugetare, cu spaima controalelor anuntate si inopinate, dar si cu teroarea mai difuza – insa consistenta – ca "nu se stie ce mai poate surveni", ca "nu e niciodata clar cum pot evolua lucrurile" etc.
La randul lui, premierul Romaniei, Emil Boc, liderul PDL, protesteaza impotriva masurii, aflata in dezacord cu spiritul reformei, asteptand – impreuna cu Mircea Toader – explicatii referitoare la inconsecventa ministrei care abia a semnat o formula legala reformatoare ca se si desparte, la modul cel mai practic, de ea. PDL uita, prin urmare, ca Legea educatiei, asa cum se infatiseaza ea in alcatuirea cosmetizata de comisia Andronescu-Miclea, nu mai este izvorata nici din convingerile lui Mircea Miclea, nici din cele ale doamnei Andronescu, fiecare avand de facut concesii impotriva dorintei proprii si a viziunii de partid pe care o exprima. Din aceasta perspectiva, era de asteptat ca ministra sa incerce, in mod cat mai concret, sa vanghelizeze in continuare prin zona intelectualitatii didactice cu functii administrative, cautand sa asigure nu doar centralismul – la urma urmei, un simplu instrument al guvernarii, redutabil, ce e drept, dar nimic mai mult –, ci, cu ajutorul acestuia, si preponderenta politica a PSD.
Or, aici e buba: fiecare dintre partenerii de galceava procedurala doreste, de fapt, acelasi lucru. Este vorba despre asigurarea mijloacelor de imixtiune politica in lumea scolii. Or, de aici incolo nu ma mai intereseaza trancaneala din jurul acestui subiect. Ce mi-e Tanda, ce mi-e Manda! Fiecare vrea sa puna calcaiul pe gatul directorului de scoala pentru ca, prin intermediul lui, sa taie si sa spanzure printre profesori si, cu ajutorul acestora, sa ii formeze pe viitorii cetateni in acelasi spirit al plecaciunii si gudurelii in fata politicianului lipsit de scrupule. Daca asta este marea reforma a invatamantului si daca acesta este frumosul joc democratic al negocierilor la vedere in cadrul parteneriatului de guvernamant, n-am ajuns prea departe de batjocura la adresa cetateanului si a tarii cu care ne-au invatat guvernarile anterioare.
Toata aceasta jenanta, grobiana uzanta de penultima si ultima ora a ministrilor-marioneta, care orice spun trebuie sa alerge la tataicul-partid spre a dobandi incuviintarea, nu poate caracteriza o democratie, ci transferarea paternalismului, a deresponsabilizarii ministeriale (in numele sustinerii politice), infantilizarea demnitarilor si medievalitatea cea mai joasa.
Exact aceasta iresponsabilizare a personajului public in numele raspunderii fata de sustinatorul politic – si nu al raspunderii fata de cetatean si de binele public – ma face sa fiu sceptic si in ce priveste numirea directorilor de scoli asa cum o vad documentele "reformatoare". Conform noilor decizii, directorii scolilor vor fi numiti de consiliile de administratie, formate o treime din profesori, o treime din parinti si o treime din reprezentanti ai administratiei locale, sub deviza "Lasati comunitatea locala sa decida si luati mainile voi, de la centru".
Minunat, in principiu. Numai ca parintii sunt si ei oameni de afaceri din mediul privat sau angajati la stat, depinzand, prin urmare, in multe feluri de bunavointa oficialilor, iar profesorii au invatat, in atata amar de vreme, faimosul vers "Capul ce se pleaca sabia nu-l taie!". Vom avea deci seisme si in consiliile de administratie din scoli de fiecare data cand victoria in alegeri va fi a altcuiva decat inainte, chiar daca reprezentantii administratiei, beneficiind de statutul de functionari publici, vor ramane pe loc. Ca sa nu mai vorbim despre cazurile in care acestia din urma ar fi destul de puternici in ierarhia informala, discreta, dar eficienta, a dinastiilor de birocrati pentru a-si pune in aplicare politica de clan si de fratrie indiferent ce oameni politici s-ar cocota la varf. Ca si aia, saracii, au nevoie de oameni de baza sub ei, iar a-i disloca pe acestia poate insemna ceva la fel de greu si de utopic precum eliminarea monopolurilor in materie de electricitate, gaze etc.
