Cele doua adunari ale alesilor locali din Secuime – vineri la Miercurea Ciuc si sambata la Odorheiul Secuiesc – s-au concentrat, cum era de asteptat, asupra revendicarilor privind autonomia teritoriala a Tinutului Secuiesc si drepturile minoritatii maghiare, precum si asupra afirmarii unui soi de "identitate nationala" a acestei minoritati prin adoptarea de simboluri precum drapelul, imnul si stema. Un teritoriu "national" autonom si un set de simboluri "nationale" ar fi, probabil, suficiente, in viziunea reprezentantilor Secuimii, pentru a revendica titlul de "natiune" in interiorul natiunii romane si, prin urmare, modificarea Constitutiei in sensul abandonarii titulaturii de "stat national" in favoarea celei de stat multinational.
Pentru a-si putea atinge acest obiectiv, reprezentantii maghiarilor trebuie sa demonstreze ca minoritatea maghiara dispune de anumite drepturi specifice, pe care Constitutia Romaniei, in forma ei actuala, nu le garanteaza. Din acest motiv, reprezentantii maghiarimii militeaza de multa vreme pentru recunoasterea de catre statul roman a asa-numitelor "drepturi colective". "Trebuie sa identificam cai si instrumente noi pentru obtinerea autonomiei teritoriale si a drepturilor colective, nu sa asteptam ca ele sa ne vina prin nu stiu ce miracole, si fiecare maghiar trebuie sa fie partas la aceasta lupta", a declarat vineri, la Miercurea Ciuc, candidatul UDMR la presedintie, Kelemen Hunor. Problema consta in faptul ca modul in care reprezentantii maghiarimii inteleg notiunea de "drepturi colective" este o interpretare radicala, ale carei consecinte ameninta functionarea statului de drept si, in consecinta, drepturile individuale pe care le garanteaza Constitutia si mai toate chartele internationale privind drepturile omului.
O modalitate de a intelege "drepturile colective" este ca fiind drepturi specifice apartinand indivizilor care formeaza un grup sau anumite comunitati. De exemplu, vorbim despre "drepturi sindicale" ale muncitorilor, care privesc dreptul angajatilor de a se organiza in vederea unei promovari mai bune a intereselor lor in raporturile cu patronatele. Dar asta nu inseamna ca se poate accepta notiunea de "drepturi ale clasei muncitoare" in calitatea ei de "clasa muncitoare" ca entitate colectiva, pentru ca de aici ar rezulta ca un stat ar trebui sa accepte, fie si implicit, impartirea societatii in "clase". Lucrurile devin si mai clare daca ne referim la asa-numitele "drepturi ale copilului". Este clar ca in acest caz vorbim despre drepturile indivizilor apartinand unei anumite categorii de varsta care nu se pot apara singuri de abuzuri si exploatare si ca ar fi absurd sa pretindem ca este vorba despre drepturile vreunei entitati sociale distincte a "copilariei" generice.
Nu altfel stau lucrurile cu minoritatile etnice. Prin introducerea drepturilor culturale ale unei minoritati etnice, statul (inclusiv cel roman) recunoaste drepturile culturale ale indivizilor apartinand unei minoritati (inclusiv cea maghiara) si isi asuma datoria de a proteja aceste drepturi culturale individuale in sensul garantarii dreptului la libera exprimare si la libera asociere, la folosirea propriei limbi in scoli, in administratie sau in justitie. Nimeni nu are nici o problema cu existenta Consiliului National Secuiesc cata vreme secuii insisi considera ca aceasta organizatie le reprezinta cat mai bine interesele si nimeni nu ar trebui sa aiba nici o problema la Bucuresti cu adoptarea unui drapel, a unui imn si a unei steme atata vreme cat secuii considera ca aceste simboluri le sporesc sentimentul de apartenenta la comunitate.
Ceea ce doresc insa reprezentatii maghiarilor este altceva: recunoasterea de catre statul roman a unei entitati colective – maghiarimea sau secuimea – si, implicit, a faptului ca o asemenea entitate dispune de drepturi intrinseci, ireductibile la drepturile indivizilor care compun aceasta minoritate. Cu alte cuvinte, UDMR si CNS nu urmaresc protectia drepturilor culturale apartinand membrilor acestei minoritati, ci protectia drepturilor culturii maghiare/secuiesti, inteleasa ca un corp unitar si ireductibil.
Aceasta pretentie este inacceptabila pentru statul roman sau pentru orice alt stat care se pretinde stat de drept, pentru ca are consecinte devastatoare. In primul rand, pentru ca, odata deschisa aceasta poarta, orice grup, de orice fel, constituit pe orice baza – etnica, rasiala, culturala, religioasa, sexuala etc – se poate constitui intr-o "entitate minoritara" care sa revendice drepturi colective specifice. Este exact ceea ce se intampla in tari care au experimentat introducerea drepturilor colective in sensul de drepturi ale "entitatilor colective" precum Canada, Marea Britanie, Olanda sau Statele Unite si care acum se lupta cu urmarile multiculturalismului. Unele dintre efectele cu care societatile "multiculti" se confrunta sunt, de exemplu, relativismul etic si imposibilitatea de a defini un set de valori universale valabile pentru toti membrii societatii. Cu alte cuvinte, orice incercare a statului de a afirma un drept universal aparent necontroversat precum libertatea individuala, bunaoara, se poate lovi de obiectia ca aceasta intra in conflict cu anumite "drepturi culturale" ale unei minoritati. De aceea, de exemplu, Canada sau Marea Britanie contempla ideea de a permite utilizarea shariei – "legea" islamica – in comunitatile musulmane, pentru ca au pierdut principalul argument de care dispuneau: universalitatea si inalienabilitatea drepturilor individuale. Orice se poate spune despre sharia ca sistem de drept (daca poate fi numit asa), dar numai ca ar fi bazat pe protectia drepturilor individuale – nu.
si aici ajungem la ultimul si cel mai periculos efect al adoptarii drepturilor colective asa cum este dorit de reprezentantii maghiarimii – distrugerea sistemului de drepturi individuale: daca drepturile colective trec inaintea celor individuale, atunci "colectivitatea" este indreptatita, de exemplu, sa-i refuze unuia dintre membrii sai un drept individual – sa zicem ca un secui sa isi vanda proprietatea unui roman pentru un pret bun – daca entitatea colectiva considera ca prin exercitarea acestui drept elementar colectivitatea este amenintata.
Asadar, parohialism, relativism, multiculturalism, distrugerea drepturilor individuale, acestea sunt consecintele adoptarii ideii de drepturi colective, pe care o propun reprezentantii maghiarimii si pe care statul roman nu o poate accepta. De altfel, contrar a ceea ce pretinde UDMR, absolut nici o institutie europeana nu sprijina o asemenea interpretare a drepturilor colective. Putem intelege ca reprezentantii maghiarimii au nostalgia organizarii colectiviste din trecut si ca gandesc inca in aceste cadre istorice, dar e timpul sa imbratiseze prezentul liberal si sa uite colectivismul habsburgic si austro-ungar.
