Cu tot regretul ca irosim un titlu cu asemenea potential metafizic, suntem obligati sa constatam ca in viata publica romaneasca nu se intampla nimic. Daca ar fi sa ne luam dupa asa-numitele "televiziuni de stiri", ai spune ca traim intr-o frenezie – ba nu, intr-o isterie – informationala, in care stirile ne asalteaza din toate partile, ne agreseaza confortul si ne coplesesc simturile. Daca insa ne luam putina distanta si analizam ceva mai calm "evenimentele" pe care le tot rostogolesc televiziunile, putem constata ca este vorba despre nonstiri sau non-events care ni se baga pe gat pe post de lovituri de presa. Traim in plin triumf al virtualului in care ceea ce nu exista ni se prezinta nu doar ca fiind, ci ca fiind atat de important, incat este crucial pentru natiune. Exemple:
1. Cazul Udrea. Poate ca Alina Mungiu-Pippidi are dreptate atunci cand o compara pe Elena Udrea cu Adrian Nastase, doua calamitati nenaturale ale politicii, dar adevarul este ca un caz Udrea nu exista. Comisia Orban orbecaie in cautarea unor dovezi care doar-doar ar agata-o pe madam Cocos cu ceva, dar este clar ca aceste dovezi nu exista sau comisia nu stie unde sa le caute. Daca ar fi existat – cum s-a intamplat in cazul Ridzi –, Udrea ar fi fost de mult trasa in teapa in fata Casei Poporului. Cum probele nu exista, madama isi permite sa le dea cu tifla membrilor comisiei si va continua sa faca acest lucru atata vreme cat Orban va umbla disperat dupa oameni pe care sa-i "ia la suturi" pentru a obtine dovada incriminatoare (apropo, cum ar suna un titlu ca asta in presa europeana: "The dullest commissioner in the history of Brussels has a brother who wants to kick ass"?). Singurul eveniment relevant in aceasta poveste ar fi desfiintarea Ministerului Turismului, restul sunt vorbe goale.
2. Cazul Basescu–armament–terorism–bru-hu-hu. Cine are rabdare sa citeasca "dezvaluirile" postate de Sorin Rosca Stanescu pe blog constata dupa cinci minute ca acolo nu e absolut nimic care sa il incrimineze in vreun fel pe Traian Basescu. Este o insiruire de conexiuni fabulatorii ca in jocul in care trebuie sa ajungi, sa zicem, de la cartof la SRS in cinci mutari. Ia sa vedem: cartof–popota–armata–Securitate–SRS! Cum ne-am descurcat? Cu toate ca nu e nimic acolo, ziarele si televiziunile ne-au coplesit cu dezvaluirile despre un lucru care nu exista. Mai mult, am observat ca autorul acestora a postat mandru ca "isi asuma responsabilitatea civila si penala" pentru afirmatiile pe care le face. Impresionant! Mai putin impresionant este ca aceasta responsabilitate nu exista. Un om poate pune pe blogul personal absolut ce pofteste – ca a fost rapit de extraterestri sau ca a vorbit cu Dumnezeu, de exemplu. Are tot atata responsabilitate "civila si penala" cata au legiunile de forumisti angajate de partide sa-si injure adversarii.
3. Asumarea raspunderii. Nu s-a intamplat cand a anuntat-o Emil Boc si nici n-o sa se intample, in pofida anuntului premierului, facut tarziu in noapte. Toate cele trei legi – Codul Educatiei, Legea unica de salarizare si reducerea cheltuielilor bugetare – prevad reducerea veniturilor, dar si a numarului de angajati din domeniul bugetar. Cu alte cuvinte, tinteste electoratul pesedist. Putin ii pasa PSD de cati ani de liceu vor face elevii; ii pasa insa ca va pierde voturile suplinitorilor semialfabetizati din ciclul al doilea si ale armatelor de functionari care stiu instinctiv care este partidul aparatului de stat. Aceste legi nu pot trece cu sprijinul PSD. Prezentarea lor in Parlament ar insemna caderea Guvernului si abia acela ar fi un eveniment. Altfel, vorbim discutii pe Arges in jos.
Toate aceste "teme" sunt nonevenimente, subiecte care nu exista si care nu merita nici macar mentionate, daramite comentate in zeci de ore de emisiuni TV si pe sute de pagini de ziar. Realitatea este in alta parte, nu la televiziunile de stiri sau in paginile ziarelor. Realitatea politica este, de exemplu, in biroul lui Hrebenciuc, care numara de pe acum voturile si, pentru ca nu prea par sa-i iasa, vrea sa treaca SPP si STS in subordinea lui Nica, la Interne. Realitatea economica este prin hartiile pe care le plimba de colo-colo "baietii destepti" din energie si care sunt atat de valoroase, incat acestia si-au marit profiturile de 6 (sase) ori in ultimul an. Realitatea sociala este prin salile de judecata parasite de magistratii care incalca legea pe care ar trebui s-o respecte sau pe holurile spitalelor unde copiii declarati morti "invie" dupa trei saptamani.
