Nu stiu de ce acum, la inceput de toamna, m-am gandit la Horea din Albac, eroul legendar al rascoalei taranesti de acum, daca fac bine socoteala, 225 de ani. Din cate imi amintesc revolta a inceput in noiembrie prin spargerea unor butoaie cu vin in localitatea din Apuseni, Campeni. Era parca zodia Scorpionului, exact zodia asadar care favorizeaza violenta si ne scoate din tatani. Rascoala a tinut toata iarna, iar in februarie capii au fost martirizati. Pedeapsa lor a fost cumplita. Doar arderea pe rug sau jupuirea de viu s-o intreaca. Frangerea cu roata de jos in sus. Cand eram in scoala nu prea am inteles ce inseamna asta. Apoi cu timpul m-am dumirit. Celui pus pe esafod i se zdrobeau picioarele plecand de la glezne, apoi tibia si peroneul, femurul, centura pelviana. Pe urma calaul se indrepta asupra bratelor. Zdrobea cu aceeasi roata grea de vreo 20 de kile si prevazuta la locul impactului cu un cutit bine ascutit incheieturile, apoi antebratul, bratul, claviculele. Dupa ce omul era facut zob urma taierea corpului in patru. In gerul din februarie 1785 care lovise cetatea Albei un asemenea supliciu incalzea atmosfera prin aburii care se ridicau din bucatile de carne terciuita si din valurile de sange care se revarsau pe platforma de lemn a esafodului.
Cu ceva vreme in urma am revazut filmul facut de nu stiu ce casa de filme prin anii ’80, cu mari actori, Ovidiu Iuliu Moldovan in rolul principal, Radu Beligan Mircea Albulescu, serban Ionescu in rolul lui Closca. Ceea ce ni se prezenta in urma cu vreun sfert de veac nu era neaparat un film prost, dar suferea enorm din cauza propagandei varate cu de-a sila in ochii nostri. Ni se preda iarasi teza luptei de clasa, conflictul dintre exploatati si exploatatori, apoi intre romani si maghiari, romanii, tarani saraci si impilati, maghiarii, grofi lacomi si cruzi, in final dragostea de tara si mitizarea lui Horea al carui duh pluteste deasupra superbelor meleagurilor transilvanene, ca o prefigurare a albumului despre eterna si fascinanta Romanie. Cred ca n-ar strica daca acum am face un nou film despre Horea. Sau despre Mihai Viteazul. Sau despre stefan cel Mare. De altminteri, cam tot ce s-a facut in cinematografie in perioada ceausista, ma refer la superproductii, ar trebui reluat, rescris, reinterpertat. Dar evident nu sunt bani. Asa cum in anii ’90 a aparut Lucian Boia care cu anumite excese a asanat istoriografia noastra si a dezeroizat istoria nationala, tot asa si in cinematografie avem nevoie de un regizor de mare forta care sa refaca realizarile din trecut. Rascoala lui Horea s-ar preta la o transcriere magnifica. Toate atrocitatile de atunci ar putea fi filmate dintr-un unghi neindurator. Taranii nu erau niste patrioti, inzestrati pe deasupra si cu o puternica constiinta de clasa, ci oameni cu gustul violentei si al urii intr-o lume la fel de hidoasa ca lumea de acum. Iar represiunea lor a fost pe masura. Minimalismul contemporan ar putea fi inlocuit cu filme maximale, in care mica noastra istorie ar capata rezonante shakespearane. Pana atunci…
