Adrian Nastase sustine ca este nevinovat, ca toate dosarele prin care este acuzat sunt executate fara temei de catre DNA, la comanda politica. Intrebat de ce tergiverseaza aparitia – si inlaturarea suspiciunilor – in fata instantei, prevalandu-se de artificii procedurale, spune ca nu are incredere intr-o justitie influentata de dusmanii politici.
Logica invocata de catre Elena Udrea este cu totul similara: nu se prezinta, pentru a-si dovedi nevinovatia, in fata comisiei de ancheta, pentru ca are motive sa creada ca aceasta nu doreste aflarea adevarului, ci distrugerea sa politica. Paralela se opreste aici, pentru ca strategiile adoptate de cei doi politicieni difera radical: in timp ce Nastase este eminamente defensiv si mizeaza pe tergiversari (ceea ce i-a adus iremediabile prejudicii de imagine), Elena Udrea a adoptat inca de la inceput o pozitie ofensiva fata de comisia de ancheta.
Incidentul cu inregistrarea discutiei dintre membrii comisiei este irelevant: Elena Udrea isi exprimase suspiciunile inca din plenul Camerei, atunci cand, la sedinta in care se hotarase infiintarea, o denumise "Comisia Vanghelie". Cu o expresie care-i place, se antepronuntase. Din motive obscure la acea data, colegii sai de partid refuzasera sa-si numeasca reprezentanti in comisia cu pricina; ulterior motivele au devenit evidente – inregistrarile infamante nu ar mai fi avut obiect daca la discutie ar fi participat reprezentanti ai PDL. Tot inaintea aparitiei respectivei inregistrari, ministrul refuzase sa transmita comisiei toate documentele solicitate, invocand motivul ca si-ar fi depasit obiectivele cu care fusese investit, lucru pe care nu avea caderea sa-l judece. Refuzul net de a raspunde la intrebarile comisiei a fost doar incununarea unei strategii puse in opera inca de la inceputul operatiunii.
Obiectivul este unul de imagine: decredibilizarea celor doua partide care repurtasera un succes de anvergura in cazul Ridzi si readucerea pe tapet a demonizatei aliante PNL-PSD, in contrapondere cu aducerea de catre PDL a social-democratilor la guvernare (pacat capital in ochii electoratului de dreapta). Bineinteles, lucrurile s-ar termina foarte rau pentru PDL in cazul in care ancheta Udrea ar lua o intorsatura similara celei de la Ministerul Tineretului – adica suspiciunile adversarilor ar fi confirmate printr-o cercetare judiciara.
Tocmai aici se afla asul din maneca taiorului doamnei Udrea: ea stie ca este nevinovata. Inca de la instalarea in fotoliul ministerial, fosta purtatoare de ravase a Palatului Cotroceni era perfect constienta ca ochii adversarilor politici si ai presei vor fi atintiti asupra persoanei sale. Este o femeie cu mult prea mult fler pentru a-si fi permis, in primul an de guvernare, o cat de mica entorsa in ce priveste manipularea banului public. Neregulile de la Ministerul Turismului, unele dintre ele de netagaduit (contradictii intre comunicate oficiale si litera contractelor, sume inscrise eronat – vezi istoria cu jaluzelele, chiar semnaturile in fals de pe declaratiile de avere), au in comun faptul ca, in fond, nu indica cheltuirea unor bani in folosul personal sau de partid – or, formarea opiniei publice este sensibila aproape exclusiv la astfel de elemente.
S-ar putea, eventual, dovedi o oarecare gratioasa harababura in ministerul condus de blondul personaj, dar reaua intentie nu va fi niciodata evidenta. Lucrurile se leaga in asa fel incat capetele de acuzare de la care a pornit ancheta parlamentara par, mai degraba, nade aruncate unor politicieni orbiti de meciul castigat in scandalul Ridzi.
