» In Serbia, ca si in Romania vecina, agricultura este considerata o ocupatie inferioara.
» Atat expertii sarbi, cat si cele 18 procente din populatie care lucreaza in agricultura stiu ca Serbia nu are o strategie a dezvoltarii agricole si ca nu se poate bizui nici pe subsidiile europene, cum fac zece alte tari ale Europei de Est care au fost deja primite in UE.
Statul a redus deja cu jumatate alocatiile pentru agricultura. In acelasi timp, preturile de achizitionare s-au micsorat pana la un nivel catastrofal pentru producatori. Graul, de pilda, se vinde cu 10 eurocentime pe kilogram, ceea ce inseamna un pret cu 37% mai mic decat anul trecut. Taranii au ajuns astfel la limita ruinei si se poate de pe acum anticipa momentul in care costul productiei va fi mai ridicat decat pretul de vanzare. Anul acesta ploile au fost rare, ceea ce a afectat productia de fructe, in primul rand, piersici, cirese si zmeura. Or, exportul de zmeura reprezinta una dintre principalele surse de venit ale Serbiei. Tara exporta nu doar fructele, ci si o serie intreaga de sucuri naturale.
O agricultura saracita, insa cu un mare potential
In ciuda tuturor acestor probleme, potentialul Serbiei ramane mare. Din suprafata de 8.840.000 de hectare a tarii, 5.734.000 reprezinta terenurile agricole, altfel zis, 0,56 ha pe cap de locuitor. Din acest total, 4.867.000 ha reprezinta teren arabil. In fata acestui potential, este revelator faptul ca statul nu a alocat anul acesta agriculturii decat 300 milioane euro. Nu e de mirare ca satele se golesc de tineri. La asta se adauga faptul ca in Serbia, ca si in Romania vecina, agricultura este considerata o ocupatie inferioara. Mai peste tot, agricultura se practica in continuare cu mijloace traditionale. Pe deasupra, in urma bombardamentelor NATO din 1999, in multe regiuni solul a ramas contaminat cu uraniu saracit.
Activitatea agricola este impartita intre zootehnie (43%), cultivarea terenurilor (42%), viticultura si productia de fructe (12%) si o serie de activitati secundare in cele 3 procente ramase. Este o agricultura, in primul rand, privata, de tip familial, in multe cazuri fiind vorba, mai degraba, despre o agricultura de subzistenta. Proprietatile sunt, in general, de mici dimensiuni, nici macar fermele comerciale nedepasind 600 pana la 700 ha. Majoritatea fermelor familiale nu produc suficient pentru a vinde, productia servind in multe cazuri doar consumului familiei producatorului. Transportul produselor ar fi oricum dificil, date fiind starea proasta a drumurilor si gradul scazut de eficacitate al retelelor de distribuire. Utilajele sunt vechi, ceea ce inseamna ca in caz de avarie piesele de schimb se gasesc doar cu mare greutate.
Mostenirea comunismului
Mostenire a comunismului, folosirea ingrasamintelor chimice este intensiva, ceea ce a dus in multe locuri la poluarea panzei freatice. In vremea comunismului, statul putea controla, e drept, conditiile in care se aplicau ingrasamintele, astazi insa structurile de control s-au destramat, asa cum s-a intamplat si cu controlul sanitar sau fitosanitar. Desi exista posibilitatea tehnica de a iriga 180.000 ha, abia 30.000-40.000 ha sunt irigate efectiv, in special in regiunea mult mai avansata tehnologic si economic a Voivodinei. Sistemele de irigare dateaza insa din anii comunismului, investitiile in acest domeniu fiind aproape nule in ultimele doua decenii.
O cultura rurala
Serbia a fost intotdeauna o cultura predominant rurala. Numarul satelor este estimat la circa 6.000. Ameliorarea relatiilor cu UE ar fi putut duce la obtinerea unor subsidii europene, insa Serbia nu se poate califica pentru asta cata vreme nu efectueaza un recensamant in agricultura. Guvernul a emis deja o lege in acest sens si se spera ca ea sa fie aprobata de parlament pana la sfarsitul anului. Recensamantul va include toate proprietatile agricole care depasesc 0,5 ha, inclusiv proprietatile scolilor, ale manastirilor si ale bisericilor, precum si cele ale inchisorilor, acolo unde se practica o activitate agricola. O exceptie o vor constitui terenurile de pasunat, intrucat multe dintre ele sunt lasate de agricultori sa fie acoperite de ierburi si buruieni, ele aparand, mai degraba, ca terenuri parasite.
Agricultura organica
Poate parea surprinzator in aceste conditii ca agricultura organica, biologica, a capatat un serios impuls in anumite regiuni ale Serbiei. Acest tip de agricultura a fost initiat in 1990 de catre asociatia Terras in regiunea orasului Subotica din Voivodina. Proiectul a fost reluat dupa ce sanctiunile internationale impuse Serbiei au fost ridicate in anul 2000. Produsele de acest tip sunt, in special, destinate exportului, fiind vorba, in primul rand, de fructe si legume, precum si de ciuperci. Incepand din 2004, guvernul a inceput sa acorde subsidii agricultorilor care cultiva produse organice, acestea acoperind circa jumatate din costul de productie.
BOMBELE NATO
» Terenuri otravite cu uraniu
In urma cu un deceniu, NATO a bombardat teritoriul Serbiei, provocand astfel ruperea de Serbia a provinciei Kosovo. NATO a folosit atunci, printre altele, proiectile cu uraniu saracit. Un mare numar de terenuri sunt si astazi poluate cu acest metal radioactiv, iar expertii avertizeaza ca efectele asupra sanatatii populatiei vor deveni vizibile abia peste inca un deceniu si ca e posibil ca unul dintre rezultate sa fie o serie intreaga de malformatii si boli. Statisticile nationale in aceasta privinta nu sunt fiabile, insa in mod oficial se afirma ca numarul cazurilor de cancer a crescut deja in mod ingrijorator. Facultatea de Medicina Veterinara din Belgrad a facut deja cunoscut faptul ca pana si sanatatea vitelor din zonele bombardate a fost serios afectata.
STANDARDE
» Serbia si UE
Apropierea Serbiei de UE a dus la adoptarea unui intreg set de reguli si legislatii menite sa duca la o modernizare a agriculturii. Aplicarea acestora este insa lenta si va fi nevoie de o intreaga modificare a mentalitatilor inainte de a se ajunge la o reala schimbare in agricultura. Astfel, si astazi mai pot fi vazuti, prin targurile si satele Serbiei, oameni care vand purcei direct din portbagajul masinii sau care vand slibovita din bidoane enorme de plastic. Ideea este de a le permite fermierilor accesul la marile retele de distribuire a produselor alimentare, facand astfel ca produsele sa le fie vandute, de pilda, marilor lanturi de magazine, astfel incat taranii sa nu mai fie nevoiti sa duca produsele la piata inca de la 5.00 dimineata, asteptand apoi pana seara cativa cumparatori. Legislatia s-a modificat si in chestiunea – atat de importanta in Balcani – a alcoolului. Ca si in Romania inca inainte de aderarea sa la UE, noua lege in Serbia le permite oamenilor sa faca in continuare slibovita, rachiu si alte soiuri de bauturi, insa numai pentru consum propriu. Daca doresc sa vanda in comert, taranii trebuie acum sa se inscrie oficial, sa-si creeze o firma si, lucru dureros, sa plateasca impozite. De asemenea, pentru a putea vinde carne, lapte, fructe sau legume producatorii trebuie sa se supuna unui control de calitate, fara de care nu pot primi indispensabila eticheta oficiala. Inspectia sanitara este si mai stricta in cazul unor produse perisabile, cum sunt branza, iaurtul sau ajvar (ghiveciul balcanic). Tot sub influenta UE, anul acesta, parlamentul Serbiei a adoptat o lege care interzice cultivarea si comercializarea plantelor modificate genetic. A fost interzisa, de asemenea, importarea unor astfel de plante, in primul rand, soia modificata genetic, care pana acum era folosita, mai ales, pentru hrana animalelor.
