Saptamana trecuta, un editorialist se intreba daca merita ca Europa si, mai ales, Statele Unite sa faca marele sacrificiu pentru a democratiza Afganistanul. si omul nu era unul de stanga, dintre aceia care pun intotdeauna, mai ales in Franta, sub semnul intrebarii orice initiativa a Americii. Poate ca dubiile sale raman valabile si dupa alegerile de joia trecuta din Afganistan (daca era miercuri, era Moldova). Intr-adevar, merita exportul de democratie toate aceste sacrificii de vieti umane?
Nu trebuie sa ne facem insa iluzii, discursurile politice sunt toate foarte frumoase, dar in spatele lor se ascund intotdeauna interese prozaice, mai greu de transpus in fraze avantate. Se observa ca ideologia comunista una promite si alta face. Promite fericirea generala si aduce nenorocirea cvasigenerala (pentru ca, desigur, neoamenii care executa ordinele sunt rasplatiti). Un singur lucru marturiseau pe fata comunistii: ca-si propun sa instaureze sistemul pe toata fata pamantului, adica exportul de revolutie. In schimb, despre exportul de democratie s-a vorbit mai putin, dar si el a fost infrumusetat prin cuvinte entuziaste si declaratii la fel. Nu-mi fac iluzii: exportul de democratie este direct legat de exportul de marfuri, cum democratia noastra e de pietele de desfacere, iar drepturile omului il au in frunte pe cel de a cumpara si consuma, de altfel, unul esential.
In ce priveste Irakul, se banuieste de catre toti stangistii si nostalgicii dupa comunism interesul pentru petrol. Acuma, orice om cu oarecare informatie stie ca si fara petrolul Irakului SUA s-ar mai putea descurca, cel putin o vreme. E drept, pe de alta parte, ca a lasa o asemenea bogatie naturala pe mana unui dictator sangeros si iresponsabil cum era Saddam Hussein insemna a mentine un pericol de moarte. Toata lumea stie azi ca regimul lui Saddam Hussein nu era pe cale sa construiasca arma atomica, dar ca acest dictator, sprijinit candva tocmai de americani, reprezenta un pericol pentru civilizatia noastra. In Afganistan lucrurile sunt chiar mai complicate. Aici razboiul dureaza de vreo 30 de ani, de cand tara a fost invadata de trupele sovietice. Razboiul din urma a pornit de la nevoia de replica resimtita de presedintele Bush la atacul turnurilor gemene. In Afganistan mai e vorba insa si de cele opt mii de tone de opium care se arunca anual pe piata lumii, mai e si imposibilitatea constituirii unui stat din cauza sefilor de trib. si in Irak, si in Afganistan, razboiul a fost declarat castigat de fortele euro-americane. Dar, de fapt, continua. Or, dupa cum cred ca stie foarte bine si presedintele Obama, si stiu si aliatii sai, nu se cunoaste inca razboi de gherila care sa fi fost castigat vreodata de vreo armata regulata. Pentru simplul motiv ca, in ciuda aparentelor, cei doi combatanti nu lupta cu aceleasi arme. De fapt, nu cu aceleasi reguli.
Exista, se pare, pe acest glob blestemat, care s-ar putea, dupa unii autori, sa fie chiar infernul de care ne temem atat ca ne asteapta abia postum, locuri in care razboiul dureaza zeci de ani. (Cu exceptia celui secular din Cecenia, unde a debutat si Tolstoi.) Asa a fost Vietnamul, unde razboiul Frantei a fost continuat de cel al SUA, asa este, iata, Afganistanul, unde razboiul URSS este continuat, culmea ironiei, de SUA. Vietnamul a reusit, si inca de cateva decenii, sa scape de razboi, dar cazul Afganistanului pare disperat. Alegerile de joi au demonstrat cumva ca prezenta trupelor straine acolo e, cat de cat, benefica si ca talibanii nu sunt atotputernici, iar majoritatea populatiei afgane pare a dori emanciparea de sub regulile de barbarie premedievala pe care acestia le-au impus in timpul regimului lor.
Intrebarea-cheie este insa una singura: in momentul cand trupele straine vor parasi Afganistanul, ce se va intampla? Vor fi in stare afganii care doresc democratie si emancipare sa si le apere singuri sau nu? Daca nu, atunci sutele de soldati straini morti acolo si-au dat viata in zadar si vom avea sa regretam inca o eroare a modului de a gandi democratic european (caci, in fond, aceleiasi civilizatii ii apartine si America, oricat s-ar opune acestui fapt nu putini europeni de stanga.) Intrebarea este valabila si pentru Irak, iar raspunsul il vom avea, in acest caz, in circa un an. Marfa fragila, democratia poate fi si exportata intr-o lume in care comertul e totul. Trebuie numai sa fii atent cum o impachetezi, ca, daca se sparge, la sosire face mai mult rau decat bine. si-apoi nu mai poti sa dai vina pe talibani ca le taie degetele celor care voteaza.
