Printre principalele motive pentru care justitia romana se impotmoleste in lupta cu marii corupti se afla viciile de procedura. Cutare martor nu a fost citat unde trebuie, probele nu au fost depuse la timp, cererea de prelungire a arestului nu a fost corect facuta etc. De cele mai multe ori, deciziile se iau inainte de inceperea judecarii pe fond si in locul acesteia.
Nu mult diferit stau lucrurile in domeniul politic. Masurile de lupta anticriza nu pot fi luate in considerare pentru ca au fost anuntate inainte de a fi fost discutate in coalitie. Imunitatea lui Nastase nu poate fi votata pentru ca adresa prin care se solicita urmarirea penala nu e in regula. Nu conteaza daca banii publici au fost sau nu cheltuiti legal si cu noima, problema e ca unii membri ai comisiei s-au antepronuntat. si lista poate continua.
Tot cu o chestiune de procedura pare sa avem de-a face si in cazul reformei invatamantului. Comisia prezidentiala a elaborat si supus dezbaterii un document strategic, dupa care, pentru ca presedintele nu are dreptul la initiativa legislativa, a transmis Guvernului un pachet de legi (nediscutat public), cerandu-i sa-l adopte. In final, dupa ultimatumul prezidential si pentru ca in Guvern nu exista acord asupra acestor legi, PDL l-a depus la Parlament, ca initiativa legislativa. De cealalta parte, ministrul Educatiei are propriul proiect, agreat de sindicate (sau, cel putin, de o parte a acestora), pe care l-a facut public la sfarsitul saptamanii trecute. Avem, asadar, doua proiecte de pachete de legi, ambele emanate din aceeasi coalitie de guvernamant.
Problema este agravata de faptul ca premierul tine mortis ca pe 2 septembrie, adica peste mai putin de doua saptamani, sa asume raspunderea Guvernului pe un set de legi care o include pe cea a invatamantului (alaturi de cea a salarizarii bugetarilor, obligatie asumata fata de FMI, si de cea a interzicerii cumulului pensiei cu salariul de la stat – prevedere respinsa deja la Curtea Constitutionala, iarasi pe motive de procedura, dar asta-i alta discutie). Bun, isi asuma raspunderea, dar pe care lege? Pe cea promovata de unul dintre partidele din coalitie sau pe cea a ministerului, care face parte din Guvern? Domnul Boc ne-a spus ca asumarea raspunderii va fi un bun prilej de verificare a coeziunii coalitiei – cu alte cuvinte, le-a spus pesedistilor: "Ori acceptati, ori plecati". Miscare politica previzibila inca de acum mai bine de doua luni, cand presedintele o acuza pe doamna Andronescu de "cardasie cu sindicatele" (am discutat la momentul respectiv implicatiile afirmatiei).
Ceea ce deranjeaza este faptul ca, de cand a aparut disputa asupra reformei din invatamant, argumentele s-au referit la legitimitatea emitatorului legii, si nicidecum la fondul problemei – continutul reformei propuse. In loc sa fie puse fata in fata si sa se judece cele doua proiecte, pe baza argumentelor pro si contra, am asistat pana acum mai mult la procese de intentie si argumente de suprafata. Prin doamna Sulfina Barbu, PDL a criticat codul propus de minister pentru ca ar centraliza si politiza invatamantul, acuze fara acoperire in textul publicat de minister, iar acuza ca doamna Andronescu si-ar face parte, atunci cand legifereaza ramanerea profesorilor la catedra dupa 65 de ani, e pur si simplu ignobila. De cealalta parte, doamna ministru respinge proiectul comisiei prezidentiale aducand ca principal argument faptul ca trecerea la doua cicluri de cinci ani in invatamantul preuniversitar ar crea mari dezordini, argument subtire, caci e evident ca nu poti face reforma fara oarecare costuri.
In fine, zilele acestea Camera Deputatilor a decis sa puna in discutie continutul celor doua proiecte de lege. Pe ce facem pariu ca si de aceasta data discutia pe fond va fi pretext pentru noi acuze politice?
Mircea Kivu este sociolog
