4.2 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialParcurile eoliene, solutie impotriva crizei

Parcurile eoliene, solutie impotriva crizei

» In judetul Constanta se va concentra cea mai mare productie de energie electrica din centrale eoliene din tara.
» Dupa investitia record din zona Fantanele-Cogealac, un alt parc eolian se va construi pe raza comunei Ciobanu.
» Pentru locuitorii din zona, astfel de investitii sunt binevenite pentru ca le aduc bani importanti la buget.

Printr-un parteneriat incheiat de autoritatile administratiei publice din comuna Ciobanu si o firma greceasca, se va infiinta un parc eolian. Acesta va fi amplasat pe teritoriul administrativ al comunei Ciobanu, colaborarea cu grecii urmand sa aduca o serie de avantaje comunitatii locale. "In comuna Ciobanu si in localitatile limitrofe, Horia, Ghindaresti si Garliciu, o firma, Biozefiros din Grecia, a venit si a concesionat teren si de la primariile respective, si de la cetatenii din zona, in functie de cum au stabilit ca bate vantul si este propice pentru constructia de eoliene", explica Ioan Suciu, care sustine ca terenul a fost concesionat conform prevederilor legale. In acest moment, grecii se afla in faza obtinerii avizului de la Consiliul Judetean Constanta (CJC). Un alt proiect in domeniu se desfasoara in comunele Cogealac si Fantanele.

 

Aici se construieste cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa. Compania de electricitate ceha CEZ spune ca va investi in total 1,1 miliarde de euro, iar capacitatea totala produsa va fi de 600 MW, adica aproape cat produce o unitate de la Centrala Nuclearelectrica Cernavoda. In total, aici vor fi instalate 260 de eoliene, iar acestea ar trebui sa fie functionale in totalitate anul viitor.

Beneficii economice
Astfel de investitii sunt binevenite pentru proprietarii de terenuri din zona, mai ales in perioada de criza. Conform contractului negociat si incheiat de cei din Ciobanu, fiecare cetatean care va avea pe terenul lui o eoliana va primi 3.000 de euro anual. Administratia publica locala va primi, pe langa 1.000 de euro pentru cele trei turbine eoliene ce pica pe izlazul comunal, si 1% din valoarea curentului electric care se va produce. "Estimativ, vom primi in jur de 400.000 de euro anual, mai mult decat bugetul local pe care-l avem alocat de la centru". Constructia si punerea in functiune a parcului eolian va dura doi ani, timp in care cel putin 100 de cetateni ai comunei vor avea un loc de munca asigurat. Datele privind sumele pe care le acorda CEZ pentru terenurile inchiriate nu au fost date publicitatii.

Cele mai citite

Alegerile prezidențiale din România, în presa internațională: Șoc după avansul candidatului de extremă dreapta

Rezultatele parțiale ale alegerilor prezidențiale din România au atras atenția presei internaționale, care subliniază ascensiunea surprinzătoare a lui Călin Georgescu, un candidat independent asociat...

Fermierii cer credite pe termen lung, băncile promit creșterea finanțării în agricultură

Fermierii din România reclamă dificultăți în accesarea capitalului și solicită împrumuturi pe termen lung, de 20 până la 40 de ani, pentru a putea...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...
Ultima oră
Pe aceeași temă