» Interviu cu David J. Kramer, expert in cadrul German Marshall Fund, fost responsabil pentru Rusia, Ucraina, Belarus si Moldova in cadrul Departamentului de Stat al SUA.
» Romania libera: Saptamana trecuta, mai multi fosti sefi de stat sau de guvern din Europa de Est i-au transmis presedintelui Obama o scrisoare deschisa in care isi manifestau ingrijorarea fata de politica agresiva a Rusiei si ii cereau presedintelui american sa adopte o pozitie mai ferma fata de Moscova. Cat de ingrijorati trebuie sa fie est-europenii dupa vizita presedintelui american la Moscova?
David Kramer: Trebuie sa intelegeti ca dezvoltarea oricarui gen de relatie intre Statele Unite si Rusia nu se va face pe seama intereselor altor tari ori a relatiilor dintre Rusia si acele tari. Cred ca presedintele Obama a facut o treaba buna la Moscova, avand in vedere intalnirile pe care le-a avut, dar si discursul pe care l-a tinut, in care a afirmat foarte clar ca SUA nu accepta nici un fel de sfere de influenta si va continua sa-si dezvolte relatiile cu tarile din regiune. Dupa vizita presedintelui la Moscova, vicepresedintele Joe Biden a fost in Georgia si Ucraina, ceea ce a reprezentat, de asemenea, un pas important.
Cred ca una dintre preocuparile majore ale est-europenilor priveste scutul antiracheta, si mai ales ce se va intampla cu instalatiile din Polonia si Cehia. Aici cred ca actuala administratie a fost mai putin limpede. Personal, sustin instalarea a zece rachete interceptoare in Polonia si a unei statii radar in Cehia si sper ca Administratia Obama va continua acest proces, pentru ca aceasta problema produce cele mai mari ingrijorari.
» R.l.: Este vorba de problema scutului antiracheta ca atare sau adevarata problema este nemultumirea Rusiei ca instalarea acestuia in Polonia ii blocheaza cumva accesul la Germania si la Europa de Vest?
D.J.K.: Ca sa fiu foarte sincer, apararea antiracheta pe care SUA o au in vedere in Cehia si Polonia nu are o prea mare legatura cu Rusia. Noi dorim sa cooperam cu Rusia in apararea antiracheta, am acceptat chiar oferta lor de cooperare in ceea ce priveste statiile radar de la Gabala, in Azerbaidjan si Armavir, in sudul Rusiei, dar politica noastra a fost intotdeauna ca aceasta nu va reprezenta un substitut pentru ceea ce avem in plan in Polonia si Cehia. Cred ca ceea ce nu accepta Rusia este perspectiva asupra careia noi am fost foarte clari, ca apararea antiracheta este indreptata impotriva unei amenintari care vine, in primul rand, dinspre Iran, si nu a uneia care vine dinspre Rusia.
Dar, dupa parerea mea, lor pur si simplu nu le place ideea ca doua tari pe care le-au controlat si care au fost membre ale Pactului de la Varsovia sunt acum state independete si suverane, membre ale UE si NATO si care, dintre toate posibilitatile, au ales sa coopereze militar cu Statele Unite. Cred ca asta este problema reala. Stiu ca Administratia Obama desfasoara in prezent o reevaluare a proiectului antiracheta. Sper insa sa nu dea inapoi in iluzia ca acest lucru va aduce Rusia in aceeasi barca in alte chestiuni, pentru ca, in opinia mea, asta ar fi o afacere proasta si sper ca nu o vom accepta.
» R.l.: Dupa 20 de ani de la caderea comunismului, intre Europa de Est si cea de Vest continua sa existe diferente in privinta modului in care percep Rusia. In vreme ce occidentalii, precum Germania, Franta sau Italia, vad in Rusia un potential partener, est-europenii vad un potential adversar. Exista vreo sansa ca sub Administratia Obama diviziunile intre vechea si noua Europa sa dispara?
D.J.K.: Nu cred ca va fi usor. Interesul Statelor Unite este sa vada o pozitie unitara sau unificata a Europei fata de Rusia si nu numai. Cu toate acestea, Rusia s-ar putea sa fie insa una dintre chestiunile care divizeaza cel mai adanc Europa, desi, desigur, nu e singura. In cadrul NATO, de exemplu, exista problema restrictiilor legale (cazul Germaniei – n.n.) care impiedica unele state sa isi trimita fortele in regiunile in care se duc lupte. Acest lucru nu este foarte sanatos pentru NATO, pentru ca ne trezim, in definitiv, cu o diviziune a muncii in care unele tari fac mai mult decat altele si aceasta este o problema pe care am dori-o rezolvata.
Dar in ceea ce priveste incercarea de a aduce Europa la o pozitie unica fata de Rusia, aceasta este o sarcina extrem de dificila. E nevoie de consultari extinse, e nevoie sa-i asculti pe toti, pentru ca diverse tari din Europa au interese diferite si relatii diferite cu Rusia, deci ar lua enorm de mult timp. De exemplu, sa ne amintim numai de disputa izbucnita in cadrul UE in legatura cu negocierile privind Acordul de Parteneriat si Cooperare cu Rusia, cand au existat tari care au incercat sa il blocheze – Lituania si Polonia in special –, iar altele care au dorit sa il incheie, rezultatul a fost ca intregul proces a fost incetinit din cauza acestor certuri. Trebuie insa sa luam aminte la faptul ca Rusia profita de aceste diviziuni si incearca sa le exploateze. Ca europeni, cred ca ar trebui sa le evitati.
» R.L: Una dintre problemele asupra carora lituanienii au insistat atunci a fost nevoia ca Moscova sa ofere UE garantii privind alimentarea cu gaz. Or, de-abia am avut o noua criza a gazelor in Ucraina si nici o perspectiva de diversificare a surselor, cu exceptia acordului asupra Nabucco, semnat recent la Ankara, care nu ne duce prea departe in ceea ce priveste o politica energetica europeana comuna.
D.J.K.: Este totusi un pas in directia cea buna, adica mai bine sa semneze decat sa nu semneze… Acum, m-am intrebat adesea de cate ori e nevoie ca rusii sa taie gazele pentru ca europenii sa se gandeasca serios la politica energetica si la diversificarea surselor. Cred ca semnarea acordului Nabucco e un pas important, dar raman foarte multe lucruri de facut inainte ca cineva sa se entuziasmeze prea mult. Sper ca Europa va continua sa exploreze si alte oportunitati si alte conducte in vederea diversificarii, in colaborare cu tarile de tranzit care ar putea fi vulnerabile, si, desigur, cresterea eficientei energetice.
Exista o legatura politica intre Rusia si Germania si as mentiona, in special, conducta Nord Stream, prin Marea Baltica, a carei constructie inseamna ca nu va mai fi nevoie ca petrolul si gazul sa treaca prin Ucraina. Cred ca trebuie sa fim constienti de impactul pe care il are aceasta conducta. Nu vreau sa spun ca trebuie sa incercam sa o oprim. Imi pare rau, dar este prea tarziu pentru asta. Dar, daca rusii si germanii isi diversifica rutele, de ce n-ar face si altii la fel, chiar incluzand Germania? Vreau sa spun ca Germania nu ar trebui exclusa, cel putin pentru motivul ca este un jucator de echipa.
Lipsa unei politici energetice europene coerente, unificate, este insa regretabila, iar Statele Unite nu pot face mare lucru decat sa preseze si sa consilieze. In fond, este o chestiune pe care europenii insisi trebuie sa o realizeze, pentru ca sunt, in primul rand, afectati.
» R.l.: Romania parea pana nu demult unul dintre cei mai puternici sustinatori ai Nabucco, dar in ultima vreme auzim tot mai multi oficiali vorbind despre o deschidere spre proiectul rival, South Stream, ceea ce ar reprezenta o schimbare de politica majora. Ma intreb daca nu s-a schimbat ceva in relatia Bucurestiului atat cu noua administratie americana, cat si cu noua conducere de la Kremlin, pentru ca ceva pare sa se fi schimbat.
D.J.K.: Cred ca este o intrebare legitima, dar, din pacate, nu cunosc raspunsul la ea. As vrea sa spun urmatorul lucru: dorim ca Romania sa aiba relatii bune cu toate tarile din regiune si relatiile bune cu Rusia sunt in interesul dumneavoastra. Nu dorim ca Romania sa aiba relatii tensionate cu Rusia, dupa cum nu dorim ca vreo tara din regiune sa aiba relatii tensionate cu Rusia. Orice tara ar trebui sa aiba dreptul sa urmareasca integrarea euroatlantica si sa mentina, in acelasi timp, relatii bune cu Rusia. Aceste lucruri n-ar trebui sa se excluda reciproc. Uneori liderii politici trebuie sa gaseasca un echilibru destul de dificil atunci cand iau decizii si nu vreau sa ma enervez foarte tare in legatura cu anumite decizii sau anumite politici. Imi imaginez ca in fiecare zi trebuie luate decizii dificile si respect asta.
» R.l.: Presedintele Basescu vorbea pana nu demult de o axa Washington-Londra-Bucuresti care acum pare sfaramata. Cum apreciati relatiile americano-romane in acest moment?
D.J.K.: Romania este membra NATO, nu? si acest lucru singur arata ca relatia cu Romania este una profunda. Cred ca relatiile americano-romane sunt intr-o forma foarte buna. Sunt sigur insa ca ele pot fi chiar si mai bune si ne vor ajuta cand vom avea un ambasador la Bucuresti. Dumneavoastra aveti un ambasador extrem de bun aici, la Washington, un profesionist capabil care va reprezinta foarte bine. Intotdeauna este, desigur, loc de mai bine, dar nu cred ca ar trebui sa puna nimeni la indoiala suportul sau interesul american pentru Romania – o tara mare si cu o populatie numeroasa –, care ramane foarte puternic.
» R.l.: Romania a avut o relatie foarte buna cu administratia Bush, responsabila pentru aderarea noastra la NATO, fara care n-am fi devenit nici membri UE. Exista acum un sentiment ca noua administratie ne pedepseste cumva pentru asta, ceea ce este nedrept.
D.J.K.: Nu cred ca lucrurile stau asa. Pot intelege aceasta perceptie, dar nu cred ca este o perceptie corecta. Nu cred ca oamenii lui Obama incearca sa pedepseasca guvernele tarilor care au avut relatii bune cu administratia Bush si, daca ar face-o, inseamna ca ar avea o viziune extrem de ingusta. Dar nu vad nici o dovada puternica in acest sens.
Din nou, pot intelege aceasta perceptie si perceptiile se bazeaza, pana la un punct, pe o anumita realitate, dar nu cred ca Administratia Obama arata un interes mai scazut decat administratia Bush pentru dezvoltarea unor relatii puternice cu Romania. Aceasta perceptie este reflectata si de scrisoarea de care ati amintit si cred ca Administratia Obama trebuie sa ii raspunda intr-un mod foarte direct.
Avem acum un nou secretar adjunct pentru afaceri europene si euraasiatice la Departamentul de Stat, in persoana lui Phil Gordon, dar el a preluat functia de foarte putina vreme. Cred insa ca, pe masura ce vor reusi sa completeze posturile din guvernul de la Washington, vom vedea un angajament mult mai robust al noii administratii inclusiv cu Romania si cu alte tari din regiune.
» R.l.: In martie, Uniunea Europeana a lansat Parteneriatul Estic, pe care rusii il privesc ca pe o incursiune europeana in sfera lor de influenta. Ar putea fi aceasta initiativa o sursa de conflict intre Europa si Rusia?
D.J.K.: Cred ca Parteneriatul Estic este un pas pozitiv din partea Uniunii Europene, iar Rusia a avut o reactie mult exagerata, pentru ca priveste intreaga regiune in termeni de "joc de suma zero". De aceea, rusii vad o amenintare in orice angajament din partea Statelor Unite sau al Europei cu tarile situate la granita lor, ceea ce este regretabil. Daca citesti declaratia data de UE, Parteneriatul Estic este, mai degraba, inofensiv, in sensul ca este un document pozitiv, si in nici un caz o amenintare. Nu este o incercare de a ademeni aceste tari departe de Rusia. Aceste tari vor fi intodeauna aproape de Rusia si nici UE, nici SUA, nici NATO nu isi doresc relatii proaste intre, sa zicem, Rusia si Ucraina sau Rusia si Georgia.
Aceste tari sunt interesate de integrarea in institutiile euroatlantice si ar trebui sa aiba dreptul sa urmareasca implinirea acestor aspiratii, iar Rusia nu ar trebui sa aiba drept de veto asupra orientarii lor de politica externa. Cred ca este important ca UE sa ramana angajata in regiune si SUA sustin puternic Parteneriatul Estic, dar noi nu suntem in UE si, de aceea, exista limite in privinta a ceea ce putem face pentru a impulsiona initiativele de acest fel, dar speram sa vedem in continuare pasi in aceasta directie.
R.l.: Va dau eu o idee de ce puteti face. N-am auzit, de exemplu, din partea Departamentului de Stat o condamnare ferma a represiunii si incalcarilor flagrante ale drepturilor omului din Moldova dupa alegerile din aprilie…
D.J.K.: Cred ca foarte multi oameni au fost oripilati de evenimentele din Moldova de dupa alegerile din aprilie si ceea ce s-a intamplat a fost regretabil. Moldova tocmai a avut o noua runda de alegeri si cred ca este foarte important ca guvernul sa inteleaga ca o repetare a ceea ce s-a intamplat in aprilie este inacceptabila si va avea un impact negativ asupra eforturilor Moldovei de a adanci legaturile cu UE si SUA.
Ar trebui, de asemenea, sa fim atenti ca Rusia sa nu se amestece in aceste alegeri, dupa cum nici unul dintre vecinii Moldovei n-ar trebui sa intervina.
Moldovenii singuri sunt cei care ar trebui sa isi hotarasca viitorul. Ar trebui sa aiba dreptul la alegeri libere si corecte, votul lor ar trebui sa conteze, iar numaratoarea voturilor ar trebui sa fie transparenta. Iar daca populatia doreste sa protesteze, ar trebui sa i se permita sa protesteze intr-o maniera pasnica. Prin urmare, sunt niste alegeri importante, dar nu sunt deloc convins ca ele vor produce un alt rezultat care sa difere in mod semnificativ de ceea ce am vazut in aprilie.
Cand lucram la Departamentul de Stat eram responsabil si de Moldova, pe langa Rusia, Belarus si Ucraina, si am calatorit de mai multe ori la Chisinau, asa ca mi-as dori mult sa vedem alegeri libere si corecte, indiferent de rezultat. Este treaba poporului moldovean sa decida care va fi acesta. Dar este important sa avem un proces corect si ceea ce s-a intamplat in aprilie sa nu se mai repete.
» R.l.: Credeti ca decizia presedintelui Basescu de a simplifica procedura de acordare a cetateniei romane pentru moldoveni a fost o greseala?
D.J.K.: Ca sa fiu foarte sincer, nu cred ca a fost de mare ajutor. stiu ca relatiile dintre presedintele Basescu si fostul presedinte Voronin nu sunt foarte pozitive – ca s-o spunem elegant –, dar mi-ar placea ca vecinii sa ramana vecini pana cand moldovenii vor decide ce doresc sa faca. De aceea, cred ca trebuie sa fim extrasenzitivi fata de eforturi precum cele ale presedintelui Basescu.
» R.l.: Presupun ca ati fost la Moscova pe perioada summitului. Ne puteti spune cine se afla, de fapt, la conducerea Rusiei?
D.J.K: Asta e intrebarea pe care mi-o pune toata lumea aici, la Washington. Inclin sa cred ca Vladimir Putin este inca cea mai influenta persoana din Rusia, dar cred ca ar fi o greseala sa presupunem ca el decide si controleaza totul. Ar fi, de asemenea, o greseala sa il privim pe Dmitri Medvedev ca pe o simpla marioneta. In acelasi timp, nu cred ca exista foarte multe lucruri care sa ii separe pe cei doi. Asta nu inseamna ca sunt de acord in toate. Ultima chestiune asupra careia nu au cazut de acord a fost aderarea la Organizatia Mondiala a Comertului. Putin a tras tuturor presul de sub picioare cand a anuntat ca Rusia va adera la OMC in cadrul uniunii vamale cu Kazahstanul si Belarus. Ulterior, Medvedev a spus nu, Rusia va adera la OMC singura.
Exista, asadar, chestiuni asupra carora cei doi nu par sa cada de acord, dar as zice ca in cea mai mare parte a timpului functioneaza impreuna fara dezacorduri sau confruntari majore. Cei doi par sa fi dezvoltat un sistem bicefal care pe moment functioneaza. Daca va continua sa functioneze si in viitor, este greu de spus, dar Putin a fost un presedinte foarte puternic vreme de opt ani si mi se pare ca acum este un prim-ministru extrem de puternic. Asa ca deocamdata as spune ca la conducerea Rusiei se afla un "PMW" cu Putin la volan.