15.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAportul strainilor la capitalul firmelor locale scade substantial

Aportul strainilor la capitalul firmelor locale scade substantial

» Cu toate ca in primele cinci luni contributia strainilor la capitalul firmelor romanesti s-a mentinut la nivelul anului trecut, de la o luna la alta investitiile straine inregistreaza o reducere ampla.

In primele cinci luni din acest an, participatiile strainilor la capitalul companiilor locale au avansat cu 7,8 miliarde lei, cu circa 14% mai mult decat in perioada similara a anului trecut, ajungand la 71,2 miliarde lei (17 miliarde euro), potrivit datelor Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC). In echivalent euro, pe fondul deprecierii monedei nationale, aportul strainilor la capital s-a majorat cu 1,87 miliarde euro, aproximativ in acelasi ritm de anul trecut, de 1,89 miliarde euro. Cu toate acestea, participarea strainilor la capitalul companiilor romanesti se reduce consistent de la luna la luna. Astfel, daca in ianuarie strainii au sporit capitalul companiilor locale cu 716 milioane euro (peste 3 miliarde lei), in urmatoarele luni aportul acestora s-a diminuat substantial, pana la 228,5 milioane euro (959 milioane lei) in aprilie si 215 milioane euro (896 milioane lei) in luna mai. "Faptul ca investitiile straine scad nu mai constituie o surpriza. E criza. E posibil ca scaderea sa se accentueze in perioada urmatoare. O revenire in forta nu vad de unde ar putea veni", a declarat Matei Paun, managing partner la BAC Investment.

Principalele investitii straine din luna mai
Cea mai importanta infuzie de capital din mai a provenit de la divizia olandeza a britanicilor de la Tarmac International, unul dintre liderii mondiali in producerea de betoane si agregate, in suma de 92,6 milioane lei (22,2 milioane euro). Tarmac detine in Romania cinci statii – la Bragadiru, Popesti-Leordeni, Afumati, Ploiesti si Agigea.
Al doilea aport strain de capital ca valoare, de 80 milioane lei (19,1 milioane euro), a apartinut francezilor de la MGV Distri-Hiper, cei care opereaza lantul de hipermarketuri Auchan, prezent pana acum in Bucuresti, Cluj, Pitesti, Suceava, Targu Mures si, in curand, Timisoara.
Podiumul lunii a fost completat de un vehicul de investitii olandez, detinut de turcii de la Dogus si americanii de la GE Money, care a contribuit cu 64,6 milioane lei (15,5 milioane euro) la majorarea capitalului Ralfi IFN, companie specializata in acordarea de credite de consum. GE Money si Dogus detin pe piata locala, aproximativ in cote egale, companiile de credite specializate Domenia Credit, Ralfi IFN si Motoractive.

Dezvoltatorii imobiliari portughezi de la Sierra, de asemenea, prin intermediul unui vehicul olandez de investitii, au contribuit cu 64,5 milioane lei la capitalul Sierra Project Four.
A cincea participatie straina ca valoare a provenit de la gigantul bancar german Deutsche Bank, care, prin intermediul unui vehicul de investitii din Cipru, a contribuit cu peste 57 milioane lei (13,7 milioane euro) la capitalul Ornegin Investment SRL din Bucuresti.

Imbunatatirea acoperirii deficitului extern prin investitii straine
Potrivit datelor BNR, investitiile straine din primele cinci luni s-au cifrat la 2,47 miliarde euro, din care participarea strainilor la capital a reprezentat putin peste un miliard de euro. Prin urmare, datele furnizate de ONRC pot fi privite cu o oarecare rezerva.
"Chiar daca dupa primele cinci luni investitiile straine au depasit usor estimarile noastre, nu vad nici un motiv sa ne schimbam prognoza pentru intreg anul, de 4 miliarde euro. Sunt probleme in Europa, iar in a doua parte a anului se vor transmite cu un anumit decalaj si la noi. Totusi, pe fondul ajustarii abrupte a deficitului de cont curent, vedem o imbunatatire semnificativa pe partea acoperirii deficitului extern prin investitii straine directe. Daca anul trecut deficitul extern neacoperit de investitii straine a fost de 5,7% din PIB, pentru acest an estimam ca partea neacoperita va fi de doar 0,6% din PIB, ceea ce inseamna un necesar mult mai scazut de finantare", a explicat Nicolaie Chidesciuc, economistul-sef al ING Bank Romania.

Cele mai citite

Banca Națională a Republicii Moldova menține rata dobânzii la 3,60% pentru a treia oară consecutiv

Banca Națională a Republicii Moldova a decis menținerea ratei dobânzii de bază la 3,60% pentru a treia oară consecutiv, a anunțat joi Biroul de...

Ciprian Tătărușanu va da lovitura de start în FCSB – Petrolul Ploiești

Ciprian Tătărușanu, fostul portar al naționalei României și al FCSB, și-a anunțat retragerea din fotbal pe 11 septembrie, la vârsta de 38 de ani,...

Scăderea cotațiilor la grâu persistă, în ciuda reducerii dobânzii de către Fed și a cererii slabe din Europa

Cotațiile la grâu au înregistrat o scădere recentă, influențată de cererea slabă din Europa și de condițiile meteo favorabile în SUA, care au eclipsat...
Ultima oră
Pe aceeași temă