Cu mama moarta si tatal fugit in America, micuta Gabrielle Chanel e trimisa, impreuna cu sora sa, la un orfelinat unde sa astepte degeaba intoarcerea tatalui ei.
Creste si devine cusatoreasa si cantareata de cabaret, unde-si dobandeste porecla "Coco", dupa o melodie pe care ea si sora ei o cantau des. In club il intalneste pe Etienne Balsan, un om in varsta si bogat, care incepe sa aiba grija de ea. De-aici incolo are ocazia de a-si arata talentul pentru care e renumita in zilele noastre, schimband radical infatisarea femeilor de la vremea respectiva. Filmul in sine este foarte fotogenic si pictural, Christophe Beaucarne (directorul de imagine) facand din Audrey Tatou o bijuterie pe ecran, in mijlocul unor peisaje parca scoase din picturile cu acuarela. Se urmareste viata lui Coco Chanel si cum aceasta a facut practic cam orice ca sa-si atinga scopurile si in acest sens filmul lui Anne Fontaine este unul destul de elegant ca abordare. Insa cu eleganta asta o implicare emotionala din partea spectatorului este inexistenta, pur si simplu multe sunt spuse, putine simtite.