» Un rezultat "paranormal" a fost obtinut la examenul de bacalaureat de catre absolventii Colegiului National "Traian" din Drobeta Turnu-Severin. Este vorba de colegiul pe care l-a absolvit in tinerete actualul ministru al Educatiei si Cercetarii, Ecaterina Andronescu. Acest colegiu a strans o parte importanta a notelor de 10 acordate la bacalaureatul 2009, concentrand o mare cantitate de inteligenta juvenila din tara. Mai precis, cu cele 13 medii de 10, absolventii de la "Traian" au reusit sa contabilizeze 11,11% din totalul mediilor maxime obtinute de elevii eminenti din Romania. Insa expertii din educatie spun ca o asemenea performanta scolara este "improbabila din punct de vedere statistic". Ei cred ca examinarea fie a fost foarte relaxata, fie a fost viciata intr-un fel sau altul.
13 din cei 198 de absolventi ai Colegiului National "Traian" din Drobeta Turnu-Severin, care s-au prezentat la ultima sesiune a examenului de bacalaureat, au obtinut note maxime la toate probele, ceea ce inseamna 11,11% din totalul mediilor de 10 inregistrate in Romania. Alti 177 de candidati au avut medii mai mari de 9,50 (1% din totalul mediilor pe acest palier din tara). Pe de alta parte, doar patru dintre absolventii acestui colegiu au avut medii un pic mai mici de 9,00. Cei 198 de absolventi eminenti de la "Traian" reprezinta doar 0,09% din totalul candidatilor inscrisi in aceasta sesiune a examenului de bacalaureat.
Profesorii de la Colegiul "Traian" au o justificare pentru aceasta situatie. Cadrele didactice afirma ca aceasta scoala este una cu criterii de selectie a elevilor foarte riguroase inca dinainte de anul 1989. Chiar daca au fost admisi in Colegiul "Traian" si elevi mai slab dotati, pe parcurs acestia s-au "cernut", adica s-au transferat la alte scoli sau au renuntat la cursuri, mai sustin cadrele didactice. De asemenea, profesorii spun ca ei insisi dau dovada de o exigenta foarte mare, deoarece considera ca nu exista materii neimportante. Profesorii care predau in Colegiul "Traian" considera drept motiv de mandrie faptul ca actualul ministru al Educatiei, Ecaterina Andronescu, a absolvit aceasta unitate scolara. "Nu de putine ori acest colegiu a fost dat ca exemplu pentru calitatea educatiei", spune profesoara Elena Coandea. Ea respinge ferm posibilitatea ca ministrul Ecaterina Andronescu sa fi exercitat vreo influenta pentru a favoriza fosta sa scoala.
Oamenii spun ca acest lucru poate fi observat si in rezultatele obtinute anii trecuti, cand Colegiul "Traian" s-a situat printre primele din regiune. De asemenea, cadrele didactice afirma ca au fost discutii intre profesori inainte de inceperea examenului de bacalaureat si ca ei se asteptau ca scoala lor sa inregistreze rezultate foarte bune. De asemenea, profesorii de la Colegiul "Traian" afirma ca aceste rezultate bune la examenul de bacalaureat sunt coroborate cu mediile foarte bune pe care le-au avut elevii si in cei patru ani de studiu liceal. Una dintre profesoare afirma ca, in ultimii trei-patru ani, mediile au fost din ce in ce mai bune si ca actualul examen de bacalaureat nu este decat o confirmare a acestei tendinte. Profesorii exclud si ipoteza ca bunavointa examinatorilor ar fi fost cumparata cu ajutorul cadourilor deja traditionale in scolile romanesti. "Singurii bani care s-au strans in clase au fost cei pentru petrecerea de absolvire a elevilor", a spus unul dintre profesori.
Situatia este privita insa cu scepticism in afara acestui colegiu. De pilda, fostul ministru al Educatiei si Cercetarii, psihologul Mircea Miclea, crede ca este putin probabil ca examinarea elevilor de la acest colegiu sa fi fost corecta. "Este posibil ca examenul de bacalaureat sa fi fost fraudat prin diferite mijloace, inclusiv prin copiere", a spus Miclea. Fostul ministru al Educatiei crede ca, pentru a judeca situatia, ar trebui facuta o comparatie intre mediile din anii de studiu obtinute de elevi si rezultatele pe care ei le-au obtinut la examenul de bacalaureat. De asemenea, el a afirmat ca "trebuie sa comparam notele obtinute acum de ei cu performantele scolare ale acestor elevi la diferite concursuri in care le-au fost testate cunostintele acumulate, precum olimpiadele. Ma indoiesc serios ca, in ultimii ani, olimpiadele nationale si internationale au fost dominate de copii care sa fi provenit din acest colegiu". El a adaugat ca i se pare improbabil ca examinarea care a avut loc la aceasta unitate scolara sa nu fi fost una relaxata.
Intr-adevar, elevii Colegiului "Traian" au avut in ultimii ani participari relativ modeste la fazele nationale ale olimpiadelor scolare, cu performante cu mult sub media altor colegii nationale. De exemplu, la faza nationala a Olimpiadei de Matematica din acest an, din cei patru participanti proveniti de la acest liceu, doar unul a obtinut o mentiune. La faza nationala a Olimpiadei de Fizica, Colegiul "Traian" a avut un singur reprezentant, iar la Chimie – doi (din care unul a obtinut o mentiune). La randul sau, sociologul Ana Ludusan, care conduce un program de masterat la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, afirma ca rezultatele obtinute la colegiul din Drobeta Turnu-Severin o fac sa zambeasca. "Este o chestiune care tine mai mult de matematica decat de sociologie. Nu cred ca este probabil ca atatea note mari sa se fi concentrat intr-un singur loc.
Va fi foarte interesant sa vedem cum vor evolua in cursul facultatii acesti elevi care au rezultate foarte bune la examenul de bacalaureat. Cred ca este imposibil ca aceste rezultate extraordinare sa fie confirmate si in cursul anilor de studiu din universitate", a spus sociologul Ana Ludusan. Ea afirma insa ca acest fenomen nu este un unicat. "Exista tendinta ca in multe colegii, licee sau grupuri scolare din mediul rural sau din orase mai mici elevii sa fie supraevaluati. Adica, la examene precum acesta, de bacalaureat, copiii sa primeasca note mari tocmai pentru ca parintii si profesorii lor cred ca acest lucru le va oferi mai multe sanse in viata, inclusiv sansa sa studieze la o universitate buna. Insa, in multe cazuri, copiii care vin cu note foarte bune din colegii mai mici nu fac fata competitiei dintr-o universitate puternica", afirma sociologul.
Profesorul universitar Serban Radulescu, de la Universitatea de Medicina si Farmacie "Iuliu Hatieganu" din Cluj, crede ca toata situatia trebuie privita cu putin umor. "Un astfel de rezultat este extraordinar. Este un lucru formidabil si inseamna ca la acel colegiu se afla niste profesori extraordinar de buni, care au beneficiat si de o mare concentrare de talente in aceasta generatie. Important este ca in Romania exista locuri in care oamenii ating asemenea performante scolare. Ar insemna ca anul 2009 a scos la rampa o generatie supradotata", a spus profesorul Radulescu. El se asteapta sa vada daca acesti copii vor confirma performantele de la examenul de bacalaureat si in cursul studiilor universitare. "Daca vorbim serios, intra in discutie modul in care au fost examinati acesti copii. Poate ca vina este a celor care le-au dat note atat de mari", a spus profesorul Radulescu. El considera ca o performanta de genul celei inregistrate anul acesta trebuie sa isi regaseasca radacinile intr-o evolutie care sa fi fost remarcata si in anii precedenti.
Intrebat daca isi aminteste de vreun student eminent care sa fi provenit de la acest colegiu, Serban Radulescu a spus ca nu. "Nu cred sa fi remarcat in mod deosebit vreun student sau vreun grup de studenti care sa provina din Drobeta Turnu-Severin. Sigur, poate ca multi dintre acesti elevi se indreapta catre universitati precum cele din Bucuresti, din Craiova sau din Timisoara. Insa la Universitatea de Medicina si Farmacie din Cluj vin studenti din absolut toata tara. Nu am remarcat vreo concentrare deosebita de talente intr-o singura zona geografica", a spus profesorul serban Radulescu. La randul sau, profesorul Petru Gus, cadru didactic la Universitatea de stiinte Agricole si Medicina Veterinara, este sceptic fata de rezultatele examenului de bacalaureat de la Drobeta Turnu-Severin. "Multi dintre copiii care vin cu note de 10 de la aceste colegii termina pe la mijloc facultatea", a spus Petru Gus. Nici el nu isi aminteste de vreun student eminent de la Colegiul "Traian" in toata cariera sa universitara.
In acest context, nici profesorul Vlad Codrea, de la Facultatea de Biologie-Geologie din cadrul Universitatii Babes-Bolyai, nu acorda prea mare credit corectitudinii bacalaureatului de la Colegiu "Traian". "Ori avem de-a face cu o concentrare paranormala a inteligentei juvenile la acest colegiu din Drobeta Turnu-Severin, ori avem de-a face cu malversatiuni care au schimbat rezultatele. Ma tem ca nu avem de-a face cu acel fenomen paranormal", a glumit Vlad Codrea. El a afirmat ca acest fenomen ii lasa un gust amar. "Sunt licee care iau notarea in mod foarte serios, iar elevii nu au note foarte mari si intra intr-o competitie stramba, care este viciata de asemenea fenomene. Cred ca colegii din sistemul de invatamant ar trebui sa ia mai in serios o astfel de situatie", a spus Vlad Codrea.
Ori avem de-a face cu o concentrare paranormala a inteligentei juvenile la acest colegiu din Drobeta Turnu-Severin, ori avem de-a face cu malversatiuni care au schimbat rezultatele. Ma tem ca nu avem de-a face cu acel fenomen paranormal." prof. univ. dr. Vlad Codrea
Trebuie sa comparam notele obtinute acum de ei cu performantele scolare ale acestor elevi la diferite concursuri in care le-au fost testate cunostintele acumulate, precum olimpiadele. Ma indoiesc serios ca, in ultimii ani, olimpiadele nationale si internationale au fost dominate de copii care sa fi provenit din acest colegiu." psiholog Mircea Miclea
Este o chestiune care tine mai mult de matematica decat de sociologie. Nu cred ca este probabil ca atatea note mari sa se fi concentrat intr-un singur loc. Va fi foarte interesant sa vedem cum vor evolua in cursul facultatii acesti elevi care au rezultate foarte bune la examenul de bacalaureat." sociolog Ana Ludusan