Vlad Ivanov: „Am avut marea sansa sa invat de la actori mari din Occident sau de la Hollywood”

Desi are foarte multe roluri in piese de teatru, Vlad Ivanov a devenit cunoscut dupa succesul filmului "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" la Cannes. Acum revine in "Politist, Adjectiv", regizat de Corneliu Porumboiu, un alt film apreciat la cannes. Despre ce reprezinta succesul pentru actorul si omul Vlad Ivanov, cititi in acest interviu.

Carte de vizita
Nume: Vlad Ivanov
Studii: Scoala Populara de Arta Botosani; cursuri de pantomima cu Dan Puric; Academia de Teatru si Film, Sectia Actorie, clasa prof. univ. Sanda Manu, 1995
Activitate:  roluri in teatru; "Un duel", "Jocul ielelor" sau "Burghezul gentilom", la TNB; "Elizabeta Bam", la Teatrul Bulandra; in film: "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", "Politist, adjectiv" etc.
Ocupatie: actor.

Isi imparte timpul intre scena, platou si diverse alte obligatii, printre ele numarandu-se acum si promovarea ultimului succes romanesc la Cannes, un spatiu deja familiar pentru echipa de cineasti romani din care face parte si Vlad Ivanov. Si-ar dori sa fie freelancer, dar considera ca nu este momentul. Adora muntele si spera ca rolurile care sa ii marcheze viata vor continua sa vina si de acum incolo.

Sunteti pe val, cum se spune. Pentru a doua oara in prim-planul lumii cinematografice, pe covorul rosu de la Cannes. Cum va simtiti?

Vlad Ivanov: Sunt extrem de fericit ca, in sfarsit, si regizorii de film au deschis ochii asupra mea si au des­coperit in mine un actor cu foarte multe valente. Si acesta este punctul cel mai important din toata aceasta intamplare fericita care continua de la an la an. Sunt fericit ca filmele romanesti au o constanta la Cannes, ceea ce este un lucru extraordinar. Toti oamenii de film de acolo, in frunte cu renumiti critici, au avut cuvinte de lauda la adresa cineastilor romani, a actorilor romani si a tuturor celor care fac filme in Romania. Ma bucur ca fac si eu parte din aceasta pleiada, care, uite, pastreaza prezenta filmului romanesc la cel mai inalt nivel mondial.

Aceasta intamplare ferici­ta a schimbat ceva in viata dumneavoastra?

VI: Vreau sa cred – de fapt sunt sigur – ca sunt un om destul de echilibrat si aceste succese nu m-au modificat decat in sensul bun al cuvantului. Acum am o mai mare responsabilitate vizavi de ceea ce fac in continuare. Trebuie sa respect o anumita igiena a carierei mele de actor de teatru si film. Atunci cand ajungi intr-un punct in care ai demonstrat un lucru, lumea, criticii, toti sunt cu ochii pe tine, asteptand sa le confirmi sau chiar sa ajungi si mai sus. Nu ca m-as teme foarte tare de acest lucru, dar este important sa ai grija de munca ta.

Ati jucat in piese de teatru regizate de actori mari, consacrati, ai scenei romanesti. Cum a fost sa lucrati la filme cu un val de regizori tineri?

VI: Sunt doua lucruri total diferite. Aparent nu sunt diferite, dar ca mod de abordare si ca tehnica actoriceasca sunt foarte diferite. Parerea mea de rau, si nu numai a mea, este ca la noi nu se face in cadrul fa­cultatii o mai intensa pregatire pentru actoria de film. Pentru film trebuie sa ai o anumita tehnica, pe care ti-o poti insusi numai de la profesionisti. Trebuie sa existe o scoala speciala de formare a actorului pentru film, asa cum exista si in Occident, si in SUA. La noi exista doar cateva ore de pregatire in care se explica incadraturile si niste lucruri extrem de generale. Ma bucur ca, acum, o fundatie a cineastilor si operatorilor doreste sa realizeze la UNATC un work-shop pe aceasta tema.

Dumneavoastra de unde ati invatat?

VI: Am avut marea sansa sa invat de la actori mari din Occident sau de la Hollywood care au venit si au facut filme la marile case de productie de la noi. Am stat, am privit si am invatat.

Ati furat meserie, cum se spune?

VI: Da, clar, am furat meserie. Stiti cum se spune, ca aceasta meserie, dincolo de foarte mult talent si munca, se si fura. Din pacate, in ziua de astazi, acest lucru s-a cam pierdut. Nu e o crima daca stai in spatele aparatului si privesti cum joaca un actor. Este cea mai buna modalitate de a invata.

Ati jucat deopotriva teatru si film. Care din aceste doua domenii presupune mai multa munca si care sunt satisfactiile?

VI: Ca volum, la teatru. Dar vorbind de intensitatea actului artistic, este la fel si in teatru, si in film. La teatru, ai sansa sa-ti imbunatatesti continuu partitura, sa-ti perfectionezi personajul cu fiecare spectacol jucat. La film, pe platou exista o concentrare pe un spatiu mai restrans. Esti tu cu sufletul tau, cu sentimentele tale, concentrat pe anumite secvente, trebuind sa tii cont de multe lucruri si sa fii si firesc, pentru ca lumea din sala sa te creada cand te vede. Pentru ca si la teatru, si la film, ceea ce urmarim noi, actorii, este sa fim cat mai credibili. Sa ne identificam cu personajul. Pe mine si acum ma mira ce impact fantastic a avut rolul din "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" asupra spectatorilor, in special asupra femeilor care au trait acea perioada. Dupa o vizionare, o doamna a venit la mine si mi-a spus: "Va urasc, domnule Bebe!". M-a amuzat, dar m-a si flatat.

Deci se pare ca rolul acesta a devenit unul de referinta…

VI: Da. Nu scap de amprenta domnului Bebe nici acum. Anul acesta, la Cannes, in cronicile la filmului "Politist, adjectiv", se intalnea formularea "Domnul Bebe se intoarce". Pe de alta parte, ca actor este fantastic suflul energetic care se naste intre spectator, public si actor, la teatru. Fluxul acela energetic nu ti-l mai poate da nimic altceva. La finalul unui spectacol, cand te uiti in ochii spectatorilor si vezi plans sau ras, aceasta bucurie reprezinta totul pentru un actor.

Cum reusiti sa va conto­piti astfel cu personajul? Acest lucru presupune un anumit studiu, documen­tare?

VI: Fara a te documenta, fara a cauta tot timpul liniile, gesturile personajului, resorturile lui interioare, nu poti intra pe platoul de filmare. Si apoi, foarte important pentru reusita unui personaj este castingul. Pentru ca poti sa mizezi pe un actor care crezi ca va putea face acel personaj si sa ai surprize foarte mari pe platou. De aceea sunt foarte importante castingurile. Cum la fel de importante sunt repetitiile de dinaintea filmarii. Si la Mungiu, si la Porumboiu am repetat in platoul de filmare, in locatie, ceea ce pentru noi, actorii, a fost vital. Fara aceste repetitii atarni de un fir de par. Asa, cu repetitiile, ai o baza. Stii, in linii mari, unde se duce personajul.

Unde va este mai la indemana improvizatia, pe platou sau pe scena?

VI: A fost o intrebare la Cannes referitor la "432" care ne-a amuzat pe toti, si pe noi actorii, si pe Cristian Mungiu. Un critic de film, o doamna, a intrebat cum de a reusit Mungiu sa faca un film mare cu niste actori care au improvizat tot timpul. Atat de matematic era pusa la punct scena avortului, pana si virgula s-a respectat, incat acea doamna a crezut ca s-a improvizat tot timpul. Mie imi place foarte mult sa impro­vizez – de exemplu intr-un spectacol drag mie, "Panto­mimia", Dan Puric, cel care a regizat piesa, mi-a dat libertatea de a improviza vreo 10 minute -, dar numai atunci cand se poate. Nu toti actorii au masura atunci cand li se permite sa improvizeze si atunci trebuie sa ai mare grija cui dai aceasta sansa. Daca in teatru acest lucru este permis intr-o anumita masura, la film, personal, cred ca nu merge cu improvizatia. Sunt multi actori care mizeaza pe acest lucru si rau fac. Trebuie sa mizezi in primul rand pe profesionalism, stiti cum se spune, ca talentul este 10% inspiratie si 90% transpiratie.

Ati facut cursuri de pantomima cu Dan Puric. In prezent mai jucati in spectacole de acest gen?

VI: Am renu­n­tat sa fac doar pantomima din ratiuni legate de cariera mea in teatru la acea vre­me. Am considerat ca am multe de oferit si in teatru nu numai in zona aceasta de pa­n­tomima si atunci drumul meu s-a indreptat si catre tea­trul verbal, nu numai catre cel nonverbal. Dar experienta aceasta in pantomima, pentru care-i multumesc lui Dan Pu­ric, m-a ajutat mult in roluri precum cele din "Burghezul gentilom", la TNB, sau "Elizaveta Bam", la Teatrul Bulandra. Aceasta experienta mi-a imbogatit zestrea mea ca actor. Ca si alte experiente. De exemplu, cea din "Dama cu camelii", spectacolul de tea­tru-dans in regia lui Razvan Mazilu, care a deschis o poarta catre un alt spectacol, "Lysistrata", de Aristofan, regizat de Michael Cacoyannis. Daca eram un actor care nu punea accent si pe miscare – lucru datorat doamnei Sanda Manu, profesoara mea din facultate – ratam niste momente importante din viata mea artistica.

Cum este sa lucrezi cu un regizor de talia lui Michael Cacoyannis?

VI: Este o experienta extraordinara. Este un monument nu numai in Grecia, ci peste tot in lume. Si cand lucrezi cu un asemenea om, care este cat se poate de normal si de simplu in a relationa cu tine, este un lucru nemaipomenit. De aceea nu inteleg de multe ori de ce la noi unii regizori nu pot avea o relatie fireasca, normala, civilizata cu un actor.

Ati lucrat cu Cristian Mungiu si cu Corneliu Porumboiu si cu amandoi ati castigat, ca sa spunem asa. Ce au in comun cei doi, ce diferente sunt intre ei?

VI: Nu este nici macar o diferenta, nici de inaltime, ca sa incepem glumind. Sunt personalitati total distincte si ce apreciez foarte mult la ei este ca sunt intr-o continua cautare a unui stil personal, a unui limbaj cinematografic. Apreciez modul lor de a lucra cu actorul, felul in care stiu sa tina o echipa in mana, generozitatea cu care dau energie actorilor la filmare, seriozitatea si profesionalismul lor profund. Ceea ce apreciez iarasi foarte mult la ei este faptul ca-si scriu singuri scenariul.

Aveti vreun regizor roman cu care ati dori sa lucrati, in mod special?

VI: Sunt foarte multi regizori cu care as dori sa lucrez. Am lucrat cu unii foarte buni, mari, de la noi, precum Tocilescu, Dabija, Maniutiu, Petrica Ionescu, Gelu Colceag. Cu unii imi doresc sa reiau aventura repetitiilor. Este o perioada foarte buna in viata mea artistica si conjunctural vorbind, si este timpul, cred eu, sa vina si marile roluri, principale, grase, cum le spunem noi actorii, care dau masura talentului unui actor.

Ce activitate, alta decat cea artistica, va face placere, va incarca energetic?

VI: In afara teatrului si a filmului, ador muntele. De cate ori am ocazia – chiar acum abia astept sa plec cu un grup de prieteni montaniarzi in Cheile Nerei – plec pe munte. Muntele ma umple de energie. Este o energie pe care numai muntele cred ca ti-o da. El are puterea sa scoata la iveala ca­ra­ctere puternice, oameni minunati. Ma bucur de natura care este acolo si uneori simt ca stau langa Dumnezeu.