5.7 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialCum vor fi castigate alegerile

Cum vor fi castigate alegerile

Ultimul sondaj CURS publicat ieri arata ca Traian Basescu sta prost, desi continua sa conduca cu 36% din optiuni. Daca adunam insa scorurile adversarilor "naturali" ai lui Basescu – Geoana, 24%, Antonescu, 19%, si Radu Duda 5% –, rezulta un scor de 48%, foarte aproape de pragul de 50% plus un vot necesar castigarii prezidentialelor. Cum voturile lui Vadim Tudor (11%) si cele ale candidatului UDMR (numai 2%, dar cu sanse de crestere) nu pot merge in intregime la Basescu, ci, mai probabil, s-ar distribui oarecum uniform in turul al doilea, rezulta ca Mircea Geoana are sanse serioase sa il invinga pe Basescu si sa reclame presedintia.

Dar, cu toate ca se afla pe o panta descendenta, cu toate ca afirma ca nu a decis inca daca va candida pentru un al doilea mandat si desi in calea sa stau adversari formidabili, presedintele va castiga alegerile prezidentiale din iarna. Iata cum:
Cel mai puternic adversar al lui Traian Basescu in acest moment nu este nici Mircea Geoana, nici Crin Antonescu, nici criza economica, nici performantele nefericite ale Guvernului Boc, ci media. Oricine a urmarit televiziunile de stiri si principalele cotidiene ale tarii in ultimele saptamani a putut constata o ofensiva concertata cu o singura tinta: Traian Basescu. Fie ca e vorba de inepta doamna Ridzi (care ar trebui sa isi faca siesi o favoare si sa stea putin pe bara), de refuzul Parlamentului de a-l trimite pe Nastase in instanta, de intronizarea episcopilor BOR, de capitalizarea CEC sau de subtitrarea filmelor proiectate in aeronava prezidentiala, orice subiect de presa este bun pentru a lovi in Basescu.

 

Valurile de atacuri vor continua pe tot parcursul verii si este foarte probabil ca gurile de foc din media vor primi munitie proaspata in toamna, dupa anuntarea candidaturii. Aceasta concentrare a tirului este o tactica favorabila presedintelui. Winston Churchill marturisea ca in momentul in care a devenit prim-ministru in 1940, cand Europa se afla aproape in intregime sub ocupatie nazista, iar lumea se prabusea in jur, el se simtea mai viu ca niciodata. Fara a sugera vreo similitudine de anvergura politica intre cei doi, trebuie subliniat ca Basescu este genul care se simte cel mai bine sub asediu, singur impotriva tuturor, pentru ca din aceasta pozitie poate lansa contraatacuri cu efecte devastatoare. Fiind presedinte in functie, Basescu nu poate fi ignorat de media si va profita de aparitiile sale publice pentru a denunta cartelul "mogulilor" care isi folosesc televiziunile si publicatiile pentru a-si promova interesele de afaceri.

 

Cum acelasi cartel este cel care conduce ofensiva anti-Basescu, presedintelui ii va fi usor sa se prezinte ca ultima pavaza in calea accesului nestingherit al oligarhiei la resursele tarii. Al doilea mare adversar al lui Basescu este PSD. Nu Mircea Geoana, ci PSD. seful social-democrat se taraste de multa vreme in spatele propriului partid, iar performantele sale oratorice si prestatia publica il descalifica pentru orice efort de seductie politica. Omul e extraplat si plicticos precum cartea de telefon, dar partidul este o forta redutabila prin capacitatea organizatorica neintrecuta de nimeni pe care a mostenit-o de la fostul Partid Comunist. Dar principala forta a PSD – mostenirea PCR  – este si principala sa slabiciune: mandatul lui Basescu se incheie pe 20 decembrie, cu numai cateva zile inainte de implinirea a 20 de ani de la rasturnarea lui Ceausescu.

 

Ca presedinte care a condamnat comunismul, vom auzi din partea lui Traian Basescu multe atacuri la adresa PSD ca urmas al comunismului romanesc, organizatia pe jumatate partid politic, pe jumatate SRL profitabil, care a impiedicat in primii ani de dupa ’90 dezvoltarea tarii si i-a amanetat viitorul. PSD si patriarhul rosu Ion Iliescu, cel care a patronat transformarea Romaniei in cleptocratia securisto-comunista de care incercam sa ne eliberam astazi, nu pot scapa la nesfarsit fara sa dea socoteala. si ce prilej mai bun decat cei 20 de ani poate exista pentru a infiinta o comisie prezidentiala care sa analizeze adevarurile niciodata spuse ale Revolutiei? si poate pe cele ale mineriadelor din ianuarie, februarie si, mai ales, iunie 1990? Poate si pe cele ale celor din 1991 si 1999. Alegerile prezidentiale sunt un prilej excelent pentru a declara inca o data ruptura cu trecutul comunist, iar Traian Basescu este mai bine pozitionat decat Antonescu sau Radu Duda sa o faca si acest lucru ii va face pe cei doi irelevanti.

Al treilea mare adversar al lui Basescu este propriul partid si greselile acestuia, precum si slabiciunea si toleranta aratate de presedinte unor oameni care nu meritau, precum Ridzi, Udrea, EBA – da, chiar ea! – unor figuri mai mult decat indoielnice care populeaza (sau paraziteaza) PDL. Basescu se va putea delimita credibil de aceste poveri neplacute in momentul in care va porni ofensiva impotriva clasei politice. Un atac la clasa politica incepe intotdeauna cu un atac la Parlament, institutie care compromite in fiecare zi cu mare eficienta ideea de democratie si dezbatere politica. Propunand un proiect de reformare a clasei politice prin modificarea Constitutiei si aratand in mod limpede cum va fi realizata aceasta reforma, Basescu se va putea scuza in mod credibil si va putea da asigurari ca pe viitor nu va mai fi nevoit sa accepte compromisuri ca pana acum.

Paradoxal, dar criza economica nu este un adversar al presedintelui, oricate impozite ar comite nefericitul domn Pogea si oricat de incoerenta ar fi aceasta guvernare. Mircea Geoana si l-a luat consilier pe domnul Andrei Postelnicu, fost jurnalist la Financial Times, un admirator fara rest al lui Barack Obama si un adept convins al pragmatismului in politica. Vom auzi de la Geoana o multime de prelegeri despre nevoia de a gasi solutii la problemele concrete ale oamenilor si la provocarile crizei, intr-o atmosfera "constructiva" si pragmatica, care sa depaseasca "logica confruntarii" care l-ar defini pe un Basescu incapabil de cooperare, dincolo de clivajele ideologice si de "luptele sterile" din trecut. Ii va fi suficient lui Basescu sa mearga exact in directia opusa pentru a desfiinta acest discurs: sa sublinieze nevoia de a asuma pozitii morale clare, nevoia de a ataca "raul" de la radacina, nevoia de "a lupta" impotriva coruptiei si a efectelor crizei fara compromis si fara sa ia prizonieri.

Cele mai citite

Bulgaria anunță că va introduce controale temporare la granița cu România și Grecia de la 1 ianuarie 2025

Guvernul bulgar a anunţat miercuri suspendarea funcţionării punctelor de trecere a frontierei la graniţele cu România şi Grecia, în urma intrării depline a României...

George Simion propune un guvern de uniune naţională cu premier din partea AUR, Petrişor Peiu

Preşedintele AUR, George Simion, a declarat, joi, că propune formarea unui guvern de uniune naţională cu premier din partea AUR, Petrişor Peiu, menţionând că...

Bulgaria introduce controale la granița cu România înainte de aderarea completă la Schengen

Cu doar câteva zile înainte de aderarea completă a României și Bulgariei la Spațiul Schengen, autoritățile de la Sofia au hotărât instituirea controalelor la...
Ultima oră
Pe aceeași temă