1.4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSocialEurostat: România are al treilea cel mai mic salariu minim pe economie...

Eurostat: România are al treilea cel mai mic salariu minim pe economie din UE

La nivel general, salariul minim pe economie este mai mic de 500 de euro pe lună în statele membre din estul UE şi de peste 1.000 de euro în nord-vestul UE, în frunte fiind Luxemburg (1.999 de euro pe lună), Irlanda (1.614 euro), Olanda (1.578 euro), Belgia (1.563 euro), Germania şi Franţa (ambele cu 1.498 de euro pe lună).

Comparativ, salariul minim federal în SUA era de 1.048 de euro pe lună în ianuarie 2018.

În UE, doar 22 dintre cele 28 de state membre au un salariu minim pe economie, ţările care nu au un astfel de salariu fiind: Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia.

Eurostat precizează că cel mai mare salariu minim din UE este de aproape opt ori mai mare decât cel mai mic.

Însă decalajele salariale în rândul statelor membre sunt mai mici dacă sunt eliminate diferenţele de preţuri. Exprimate la paritatea standard a puterii de cumpărare (PPS), salariul minim din Bulgaria este de 546 PPS şi de 1.597 PPS în Luxemburg ceea ce înseamnă că cel mai mare salariu minim din UE este de aproape trei ori mai mare decât cel mai mic. În România, salariul minim exprimat în paritatea standard a puterii de cumpărare este de 808 PPS, mai mare decât cel de 787 PPS din Portugalia.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

„Subteran”, primul serial românesc original Netflix – VIDEO

Netflix a lansat primul trailer pentru „Subteran”, primul său serial românesc original, oferind publicului o privire asupra unei povești intense, plasată în lumea interlopilor...

Bugetul 2025: 235 de proiecte majore, cu o valoare totală de 330 miliarde lei

Guvernul lucrează la redactarea bugetului de stat pentru anul 2025, cu accent semnificativ pe investițiile publice Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că bugetul de anul...

Mexicul are un plan pregătit pentru a primi cetățenii mexicani care ar putea fi deportați din SUA

Mexicul are un plan pregătit pentru a primi cetățenii mexicani care ar putea fi deportați din Statele Unite, în cazul în care președintele ales...
Ultima oră
Pe aceeași temă